Profesori și antrenori – premiați la Gala Mentor. Cine sunt profesorii nominalizați de elevi, părinți și colegi

Mol Mentor 2018/ gala 23 04 2019

Zece profesori și antrenori au fost premiați săptămâna aceasta, pentru rolul lor de mentor în viața copiilor pe care îi îndrumă. Este vorba despre cadre didactice care au descoperit și au lansat copii talentați, care le-au sprijinit din umbră primii pași și al căror devotament a contribuit la împlinirea elevilor, spun organizatorii.

Gala Premiilor Mentor este organizată de 9 ani de MOL România și de Fundația Pentru Comunitate, care anunță că medaliații au fost selectați dintr-un total de 234 de propuneri depuse în anul 2018. Laureații au primit câte un trofeu realizat de artistul plastic Ioan Nemțoi și câte un premiu în valoare de 8.000 de lei.

Profesorii laureați ai Premiului Mentor pentru excelență în educație sunt:

Juriul este format din Gazda Arpad – președintele fundației, corespondent de Transilvania al agenției maghiare de presă MTI, Brândușa Armanca – ziaristă și profesor universitar, în 2005 a primit Distincția Culturală a Academiei Române, iar în 2012 Distincția pentru Diplomație Culturală a Ministerului Culturii din Ungaria, Molnar Banffy-Kata – viceprimar independent al localității Leányvár din Ungaria, deține 3 firme de comunicare și editură, a fost consiliera Cancelariei Primului Ministru al Ungariei, a Comitetului Olimpic Maghiar și al Agenției Turistice Maghiare, Marius Cosmeanu – sociolog, traducător și jurnalist, absolvent al programului Ethnic and Minority Issues al Universității ELTE din Budapesta și doctorand al Universității de Vest din Timișoara.

Cei zece profesori și antrenori premiați au fost selectați dintre cele 234 de nominalizări primite în perioada mai-decembrie 2018 din partea elevilor, părinților, foștilor elevi sau coleg, se arată într-un comunicat remis Edupedu.ro. Organizatorii anunță că au deschis nominalizările pentru cea de-a 10-a ediție a Galei, care pot fi trimise, online, până pe  31 decembrie 2019.

„MOL România premiază anual, începând din 2010, profesori și antrenori cu rezultate excepționale, încercând astfel să îi recompenseze, simbolic, pe acei maeștri care prin muncă, devotament și stăruință au ajutat la formarea mai multor generații de tineri talentați. Nu există suficiente recompense materiale pentru a răsplăti munca acestor dascăli, dar evenimente precum Gala Mentor sunt ocazii de a le mulțumi mentorilor pentru că și-au pus viața în slujba educației. A lucra cu talentul, a șlefui minți și caractere este poate cea mai grea, migăloasă și plină de responsabilitate îndeletnicire”, a declarat Camelia Ene, director executiv MOL România.

 

Exit mobile version