Profesori decorați de președinte cu ocazia Zilei Naționale, pentru activitatea lor în pandemie. Iohannis: Este vremea rezultatelor măsurabile şi a reformelor care au întârziat prea mult timp

3.890 de vizualizări
Foto: Facebook.com – Ligia Deca
Preşedintele Klaus Iohannis a decorat, miercuri, cu ocazia Zilei Naţionale, mai multe cadre medicale, membri ai corpului didactic şi reprezentanţi ai societăţii civile, relatează Agerpres. Consilierul prezidențial Ligia Deca a scris, pe Facebook, că profesorii decorați “au făcut minuni în școli, în ultimii doi ani pandemici”.

“Ziua de 1 Decembrie este acel moment din an când ne luăm răgazul de a ne gândi mai mult la importanţa identităţii noastre naţionale, la valorile şi aspiraţiile pe care le împărtăşim. 1 Decembrie este însă şi prilejul de a mulţumi unor personalităţi remarcabile, care, prin activitatea lor de zi cu zi, fac România mai bună. Astăzi, îmi revine bucuria de a le onora eforturile depuse şi de a le transmite gratitudinea întregii societăţi. Ziua Naţională a României marchează respectul pe care îl vom purta mereu unei generaţii care s-a dedicat trup şi suflet împlinirii unui ideal măreţ şi reprezintă simbolul unităţii, al sacrificiului şi al speranţei poporului român.

Aceste valori sunt mai actuale ca niciodată şi se cuvine ca acum să arătăm recunoştinţa noastră celor care, prin sacrificiul lor, au grijă de sănătatea şi de viaţa noastră. Sunt aproape doi ani de când cursul normal al existenţei noastre cotidiene a fost perturbat dramatic, ca urmare a pandemiei de COVID-19. Se află printre noi oameni care zi de zi au îndurat noi teste de rezistenţă şi de adaptabilitate”, a spus şeful statului la ceremonia organizată la Palatul Cotroceni.

În privința educației, Klaus Iohannis a declarat, cu această ocazie, că acţiunile cadrelor didactice şi ale reprezentanţilor societăţii civile pentru digitalizarea actului educaţional şi pentru creşterea echităţii în şcoli şi universităţi s-au făcut remarcate încă dinainte de pandemie.

  • “Este incontestabil că această criză sanitară a accentuat diferenţele de acces la educaţie de calitate pentru copii şi tineri. Impactul economic, social şi psihologic al acestei perioade educaţionale fără precedent va fi resimţit pentru multă vreme de acum înainte. Faptul că aţi pus vocaţia şi efortul dumneavoastră în slujba interesului copiilor, într-un context atât de complicat, în care sentimentul de autoprotecţie s-a activat în mod natural la majoritatea oamenilor, îmi confirmă din nou câtă nevoie este să îi susţinem pe cei care văd educaţia ca pe o chemare, nu ca pe o meserie. Vă număraţi printre cei care pun deja bazele României Educate şi pentru asta vă mulţumesc!”, a declarat președintele, citat de Agerpres.

La o recepție găzduită de Ziua Națională la Cotroceni, președintele Iohannis a vorbit și despre “vremea rezultatelor măsurabile” și despre reformele întârziate:

  • “(…) clasa politică în ansamblul ei are nu doar responsabilitatea, ci obligaţia de a recâştiga încrederea cetăţenilor prin fapte şi promisiuni îndeplinite, şi nu prin declaraţii de intenţie, care nu mai pot convinge astăzi. Este vremea rezultatelor măsurabile şi a reformelor care au întârziat prea mult timp”

Consilierul prezidențial Ligia Deca a listat, pe pagina sa de Facebook, numele profesorilor decorați de șeful statului și a scris că “acești oameni au făcut minuni în școli, în ultimii doi ani pandemici, sprijinind mii de copii să continue educația, fie prin măsuri de creștere a participării, fie prin sprijin și măsuri concrete pentru desegregare, fie prin dezvoltare de noi pedagogii, inclusiv digitale, fie prin stimularea educației timpurii sau a competențelor civice”. Potrivit citat, persoanele au fost selectate cu ajutorul Ministerului Educației, al Roma Education Fund Romania și al Agenției Împreună.

Lista completă a cadrelor didactice decorate, conform Președinției:

“În semn de apreciere pentru activitatea didactică, inclusiv în context pandemic, remarcând eforturile depuse pentru creșterea calității, echității și participării la procesul educațional, dar și pentru dezvoltarea competențelor digitale sau civice în comunitatea educațională, Președintele Klaus Iohannis a conferit Ordinul „Meritul pentru Învățământ” în grad de Cavaler:

  • doamnei Bechi Niculina-Ancuța, Școala Gimnazială Ormeniș, Județul Brașov;
  • părintelui Berceanu George Lili, Școala Gimnazială Conțești, Județul Teleorman;
  • doamnei Bolovan Cici-Mihaela, Inspectoratul Școlar Județean Brăila;
  • domnului Buluc Gheorghe, Colegiul Tehnic Mecanic Grivița din București;
  • doamnei Buta Carmen-Liliana, Școala Gimnazială „Matei Basarab”, din Turnu Roșu, Județul Sibiu;
  • domnului Călin Răzvan-Ionuț, Școala Gimnazială „Dumitru I. Ionescu” Calvini, Județul Buzău;
  • domnului Ciupală Cătălin Mihai, Colegiul Național „Andrei Șaguna” din Brașov;
  • doamnei Cîmpean Marika Emese, Colegiul Național „Petru Rareș” din Beclean, Județul Bistrița-Năsăud;
  • domnului Cordovan Ionel, Inspectoratul Școlar Județean Bihor;
  • doamnei Gheorghiu Maria, Asociația OvidiuRo, București;
  • doamnei Kovacs Maria, Fundația Noi Orizonturi, Lupeni – birou Cluj-Napoca;
  • doamnei Marin Roxana, Colegiul Național Bilingv „George Coșbuc” din București;
  • doamnei Olmazu Angelica, Școala Gimnazială nr. 1 Gălbinași, Județul Călărași;
  • doamnei Nedelcu Anca, Universitatea din București;
  • domnului Sandu Ion, Liceul Tehnologic „Înălțarea Domnului” din Slobozia, Județul Ialomița;
  • doamnei Scripcariu Petronia, Inspectoratul Școlar Județean Botoșani.
  • doamnei Silea Anda-Laura, Liceul Teoretic „Ion Codru Drăgușanu” din Victoria, Județul Brașov;
  • doamnei Simin-Tituleac Florentina, Școala Gimnazială nr. 5, Săcele, Județul Brașov;
  • doamnei Tanc Mirela Gabriela, Școala Gimnazială „Oltea Doamna” din Oradea;
  • doamnei Vakulovski Carmina-Daniela, Liceul „Andrei Mureșanu” din Brașov.”
Vezi și: Această distincție nu este numai a mea, ci a colegilor mei excepționali și a copiilor mei, a elevilor mei, pentru că până la urmă acesta este rostul nostru, al profesorilor – Mirela Tanc, după ce a primit Ordinul „Meritul pentru Învățământ” în grad de Cavaler și a dus la Cotroceni lucrările elevilor săi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ministrul Cercetării și Digitalizării, Florin Roman, despre lucrarea pierdută pe care o menționează în CV: Aceasta ar fi apărut, de fapt, într-o revistă, pe care nu o mai găsește / Libertatea a scris că oficialul a insistat că era o lucrare cu unic autor

Ministrul Cercetării și Digitalizării, Florin Roman, a revenit, vineri, cu declarații suplimentare pe tema “lucrării” pe care o menționează în CV, despre “Teoria sistemelor Informaționale”, după ce Libertatea a scris…
Vezi articolul

EXCLUSIV Familia și prietenii sunt principalii „consultanți” pentru alegerea liceului ai elevilor care au terminat acum clasa a VIII-a, în București, arată raportul CMBRAE 2023. Sfaturile consilierilor școlari, pe ultimul loc

Elevii care termină gimnaziul preferă să se consulte cu familia și prietenii atunci când își aleg liceul, arată Studiul privind opțiunile școlare și profesionale ale elevilor din clasele a VIII-a,…
Vezi articolul

Conducerea ISJ Cluj anunță că nu va promova în școli Proiectul-pilot de „scanare” a palmelor elevilor pentru profilul de orientare în carieră, după ce reprezentanții Universității Babeș-Bolyai au spus că instrumentul folosit nu este acreditat

Conducerea Inspectoratului Școlar Județean Cluj anunță public că Proiectul-pilot de „scanare” a palmelor elevilor pentru profilul de orientare în carieră nu va fi promovat în școli, pâna când nu vor…
Vezi articolul

Miercuri și joi, consiliile de administrație ale școlilor pot să hotărască modificarea contractului din perioadă determinată în perioadă nedeterminată pentru profesori

În zilele de 21 și 22 august, consiliile de administrație ale școlilor pot să hotărască modificarea contractului din perioadă determinată în perioadă nedeterminată, conform metodologiei-cadru de mobilitate pentru anul școlar 2024-2025. Este…
Vezi articolul