Profesori ai Facultății de Chimie de la Universitatea din București continuă protestul față de noile propuneri de standarde minimale elaborate de Comisia de Chimie a CNATDCU si solicită Ministerului Educației să le respingă. Principalele motive sunt: omisiunea componentei didactice, discriminare prin limitarea evaluării activității la 10 ani și neconcordanța standardelor impuse de Comisia de Chimie cu cele propuse de Comisii ale domeniilor comparabile, conform unui comunicat de presă transmis redacției Edupedu.ro de către o profesoară a Facultății de Chimie. Aceasta precizează că protestul a fost asumat prin semnătură în cadrul Adunării Generale a Facultății de Chimie a Universității din București și că a fost lansată și o petiție online.
Propunerile inițiale privind standardele minimale pentru titlurile de conferențiar și profesor universitar, diploma de doctor și atestatul de abilitare au stârnit critici, inclusiv legate de perioada scurtă a consultărilor și absența unei „dezbateri reale” pe subiect, astfel că Ministerul Educației le-a retras și a organizat o serie de dezbateri publice privind standardele minimale.
Ulterior, noile standarde minimale pentru titlurile de conferențiar și profesor universitar au fost puse în dezbatere publică de Ministerul Educației, pe 18 iunie.
Eliminarea totală a contribuției activității didactice din proiectul inițial privind standardele minimale a fost criticată de profesori ai Facultății de Chimie de la Universitatea din București.
Deși după dezbateri componenta didactică fost inclusă în noile standarde, „contribuția didactică este în continuare total neglijată. Comisia de chimie pretinde că a inclus-o sub forma unor recomandări suplimentare care nu sunt defel cuantificate sau considerate ca standarde minimale și care nu pot fi avute în vedere, deoarece o recomandare nu poate fi echivalentă unui standard impus”, susțin profesorii.
„Din 23 de argumente care criticau desconsiderarea activității didactice, limitarea libertății academice, discriminarea de gen sau condiții medicale, și impunerea unor standarde bazate doar pe cercetare, Comisia de Chimie a rezolvat două, demonstrând astfel o agendă de malițiozitate și dispreț față de componenta didactică a mediului academic, o componentă care este integrală educației în România”, se precizează în criticile transmise către Ministerul Educației.
„Urmările acestor propuneri abuzive și bareme arbitrare va consta pe termen lung în restrângerea sau dispariția învățământului superior în domeniul chimie și implicit la reducerea drastică a numărului de profesori de chimie din învățământul preuniversitar, pe care Facultatea de chimie îi poate pregăti”, spun profesorii
Redăm comunicatul integral:
„Facultatea de Chimie din Universitatea din București, prin semnatarii acestui comunicat, membri ai Corpului Profesoral al Facultății, își exprimă dezaprobarea fermă față de versiunea revizuită din iunie-iulie 2024, a propunerilor privitoare la Standardele minimale naționale necesare și obligatorii pentru conferirea titlurilor didactice de conferențiar și profesor din învățământul superior, a atestatului de abilitare, precum și a diplomei de doctor emise de CNATDCU, Comisia de Specialitate 4 Chimie (CS4), modificată superficial și conservând deliberat componentele arbitrare și abuzive subliniate clar în dezbaterea publică din ziua de 01.04.2024 și luările de poziție subsecvente.
Întrucât, în urma dezbaterilor publice desfășurate on-line, moderate profesionist, cu echidistanță și onestitate de Domnul Secretar de Stat Gigel PARASCHIV:
1. Comisia CS4, prin președintele său, a arătat o desconsiderare cvasitotală a punctelor de vedere argumentate exprimate de vorbitori, dar și față de materialul scris extins trimis de Facultatea noastră Comisiei,
2. Comisia CS4, prin președintele său, a folosit afirmații lipsite de adevăr legate de faptul că Ministerul a impus Comisiei necesitatea elaborării de noi standarde, aspect infirmat pe loc de reprezentantul Ministerului, moderator al acestor dezbateri,
3. Comisia CS4 a ignorat total inserarea în noul proiect de propuneri a unei ponderi referitoare la activitatea didactică, deși Legea învățământului superior 199/2023 impune acest lucru, informație adusă la cunoștință de către mediatorul Ministerului Educației în timpul dezbaterilor din 1.04.2024.
4. Noile propuneri ale Comisiei abundă în considerații net discriminatorii (limitarea perioadei de activitate considerată la 10 ani, considerarea citărilor doar în jurnale Q1 și Q2, considerarea doar a AIS și eliminarea oricărui alt factor scientometric, încadrarea jurnalului în quartilele Q1-Q4 corespunzător anului publicării sau anului celui mai apropiat în detrimentul anului curent) și/sau arbitrarii (declararea subdomeniilor de încadrare pe quartile AIS, eliminarea oricărei idei de multidisciplinaritate, limitarea la cel mult o treime din numărul total a lucrărilor Open Access publicate în regim cu taxă), singura reglementare schimbată în bine fiind cea referitoare la obținerea Diplomei de Doctor și, nu în ultimul rând,
5. Comisia a etalat o atitudine profund sfidătoare față de cei asupra cărora se răsfrâng aceste reglementări de politică a educației și cercetării, eliminând apriori utilitatea unui firesc acord/contract social între reglementator și marea masă supusă reglementării,
NOI, semnatarii acestui memoriu:
A. Respingem integral proiectul cu noile propuneri emise de CNATDCU – CS4.
B. Adresăm rugămintea Ministrului Educației, Doamna Ligia DECA, în modul cel mai hotărât, să nu includă în Ordinul de Ministru propunerile recente venite de la Comisia de Chimie și să păstreze standardele deja existente publicate prin OM6129/20.12.2016. Ministrul și ministerul nu pot risca acceptând forma propusă, discrepanța între chimie și celelalte comisii fiind un defect flagrant.
C. Propunem inițierea și desfășurarea de dezbateri reale Comisie – Corp Profesoral (domeniul Chimie), bazate pe principii generale cunoscute și acceptate cvasiunanim (în principal, eliminarea discriminărilor și arbitrariului), rațiune și respect mutual asumat.
Prin setul de standarde minimale obligatorii propuse de CS4 și prin efectele aproape imediate pe care le va produce, se va ajunge la distrugerea Învățământului Superior de Chimie din România. Peste toate acestea, faptul că își va intra curând în atribuții noua Comisie CNATDCU – Chimie conturează perspectiva continuării agendei fostei Comisii. Chiar dacă noua Comisie ar trebui creditată cu prezumția de bună credință, totuși, componența sa ridică unele întrebări: unii dintre membrii vechii organigrame prezenți în actuala propunere de Comisie au consimțit unanim la aprobarea criteriilor dezbătute în data de 01.04. 2024 (președintele CS4 a anunțat consensul comisiei pentru propunerile făcute) și, mai nou, există măcar un membru al Comisiei nou-propuse care nu apare ca fiind cadru didactic titular.
D. Invităm la solidarizarea tuturor colegilor din țară cu ideile conținute în punctul nostru de vedere, precum și la alăturarea în acest demers a oricărui cetățean care consimte la validitatea gestului nostru.”
DOCUMENT Criticile trimise Ministerului Educației
Foto: © Sarawut Nirothon | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.