EXCLUSIV Profesor universitar la Kiev, Ucraina: Toți colegii vor continua să predea online / Le-am spus studenților mei să fie calmi, să nu se panicheze

2.489 de vizualizări
Foto: © Samsandr | Dreamstime.com
Sistemul de educație preuniversitar a fost complet suspendat în Ucraina joi dimineață, iar universitățile au acționat în baza autonomiei, unele alegând să își suspende cursurile pe moment. La Universitatea Națională Taras Shevchenko din Kiev, spre exemplu, nu se țin cursuri în format fizic, a explicat pentru Edupedu.ro profesorul Igor Zaitsev, al cărui nume real îl vom proteja, din motive de siguranță.

„Am primit un telefon la 7 dimineața din partea conducerii universității care ne-a spus că nu vine niciun student la cursuri astăzi, doar online putem continua. Oricum, sistemul nostru era pregătit fiindcă în general s-a învățat online pe perioada pandemiei. În ultimele săptămâni am predat doar online. Eu le-am spus studenților mei că astăzi nu vom avea cursuri, dar mâine dimineață ne vom revedea online ca înainte, dacă nu se întâmplă ceva între timp. În orice caz, majoritatea studenților nici nu sunt la Kiev. Din cauza pandemiei, ei au rămas acasă și au participat online în toată perioada aceasta”, a explicat profesorul Zaitsev pentru Edupedu.ro.

În ceea ce privește organizarea staff-ului universitar, conducerea instituției a cerut ca cel puțin o persoană de la fiecare departament să fie de serviciu joi, dar accesul în universitate este interzis.

„Am colegi care își pregătesc lecțiile, momentan nu avem probleme cu internetul și anul universitar nu a fost înghețat. Astăzi am păstrat legătura între noi, am făcut schimb de informații, am vorbit cu studenții. Tot staff-ul nostru profesoral va continua să predea online”, a explicat profesorul.

Majoritatea colegilor mei au rămas aici, doar un profesor s-a mutat la țară”

Întrebat ce mesaj a avut pentru studenții săi și ce discuții a purtat cu ei pe seama evenimentelor în desfășurare, Zaitsev a spus că i-a sfătuit să nu se piardă cu firea, să fie calmi, să judece limpede, nu pe un fond de panică.

„Cunosc doar vreo două cazuri în care și-au pierdut un pic firea. Mai am cunoștințe, în special părinți care au copii mici, care au părăsit Capitala. Majoritatea colegilor mei au rămas aici, doar un profesor s-a mutat la țară, de unde va continua să predea online. Am mai fost contactați de colegi din străinătate, ne-au întrebat de situație. Personal, eu și familia mea rămânem aici, dacă lucrurile se degradează în Kiev, vom pleca la țară. Însă, cred că majoritatea oamenilor nu vor ieși pe stradă dacă vin trupele rusești peste noi”, a povestit profesorul.

„Magazinele sunt deschise, mâncare și alimente se găsesc, bancomatele funcționează”

În ceea ce privește situația și atmosfera de pe străzile din Kiev la ora publicării acestei știri, Zaitsev spune că „este calm și liniște pe moment, magazinele sunt deschise, mâncare și alimente se găsesc, bancomatele funcționează”.

„Da, sunt coloane de mașini la ieșirea din oraș, dar majoritatea populației a ales să rămână în case, sunt 3 milioane de locuitori aici, poate mai mult, vă dați seama ce ar însemna o stare generală de panică, de aceea guvernul ne-a și sfătuit să ne păstrăm calmul, să nu acționăm din panică”, a explicat profesorul universitar.

Dimineață a fost mai multă agitație, în special în partea de est a orașului sau venind din zona unor aeroporturi militare, de acolo s-au auzit bombe. „Informațiile sunt foarte dinamice acum, auzim de bombe, de atacuri, unele se confirmă, altele nu, este foarte mult haos din acest punct de vedere, trebuie să ne păstrăm calmul”, a spus Zaitsev.

Putin a declanșat război în Ucraina în noaptea de miercuri spre joi

Amintim că președintele rus Vladimir Putin a declanșat războiul în Ucraina, sub pretextul apărării separatiștilor din Donbas. Populația pleacă masiv din țară, sunt cozi imense în Kiev, iar panica domină atmosfera din Ucraina. Președintele SUA, Joe Biden a anunțat noi sancțiuni, iar UE, prin vocea președinților Comisiei și Consiliului European, a transmis că își va coordona condamnarea Rusiei cu NATO și G7. Ministrul de Externe ucrainean anunță ”o invazie la scară largă, un război de agresiune”. Mai multe puncte strategice din Ucraina sunt atacate, inclusiv capitala Kiev. Ultimele informații despre războiul din Ucraina le puteți urmări pe G4Media.ro.

Foto: © Samsandr | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Orban: Cer autorităților locale și unităților școlare să achiziționeze tablete, acestea se dau familiilor în comodat / Dacă într-o localitate nivelul de răspândire a virusului scade, tabletele respective pot fi distribuite către altă localitate în care crește numărul de infectări

Cer autorităților locale și unităților școlare să achiziționeze tablete, a declarat premierul Ludovic Orban la o conferință de presă miercuri seara, potrivit gov.ro. Acesta a explicat că tabletele nu se…
Vezi articolul

VIDEO Vacanța de două săptămâni începe pe 23 octombrie, anunță ministrul Educației: Vom avea consultări pe modificarea structurii anului școlar, astfel încât perioada de cursuri să nu fie diminuată / Mai mult de două săptămâni nu vor putea fi compensate

„Vom avea consultări cu reprezentanții elevilor și cu reprezentanții profesorilor pentru a vedea care este maniera optimă de modificare a structurii anului școlar, astfel încât perioada de cursuri să nu…
Vezi articolul