Profesor la Facultatea De Psihologie a Universității Al. I. Cuza din Iași, penalizat că ar fi refuzat să favorizeze studente, a câștigat în instanță anularea sancțiunii

32.922 de vizualizări
Foto © Wiktor Wojtas | Dreamstime.com
Un profesor de la Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației – Universitatea „Al. I. Cuza” din Iași, Andrei Dumbravă, care a fost penalizat de comisia disciplinară după ce ar fi refuzat să favorizeze două studente, a câștigat în instanță anularea sancțiunii date de instituția de învățământ superior, scrie Pressone.ro

Potrivit sursei citate, în primăvara lui 2021, cele două studente i-au scris lui Andrei Dumbravă, profesor de Neuropsihologie, să vadă „ce să facă pentru a-și promova examenul la această disciplină”, în condițiile în care nu se prezentaseră la întâlniri pe parcursul activităților de predare. El le-a chemat să se prezinte într-o sesiune următoare, fapt pentru care studentele s-au adresat conducerii Facultății. El a spune pentru Pressone.ro că a acest lucru a dus la cercetarea lui disciplinară, fiind penalizat cu 10% din salariu timp de trei luni – cea mai gravă sancțiune posibilă. Profesorul a mai fost acuzat de defăimarea conducerii facultății. 

În relația cu universitatea, el s-a poziționat ca avertizor de integritate.

Potrivit sursei menționate, în cercetarea disciplinară, în care i s-au imputat „nu mai puțin de 13 presupuse încălcări ale regulamentului intern”, i s-a atras atenția și că lăsase în incinta Facultății pe o altă persoană, Chris Isloi, fost student, deși cei doi „spun că lucrau, de fapt, la elaborarea unui studiu”, cei doi colaborând ulterior inclusiv într-o campanie prin care „cereau retragerea titlului de doctor în chimie acordat Elenei Ceaușescu în urmă cu 55 de ani și a lucrărilor științifice ale acesteia, publicate în jurnale internaționale” – Citește mai mult pe Pressone.ro

Citește și:
Apel pentru retragerea lucrărilor științifice semnate de Elena Ceaușescu, disponibile încă la marile edituri internaționale / The Guardian: Fraudele ei au avut impact pe termen lung în politică și știință – a se vedea cazul Florin Roman

Foto © Wiktor Wojtas | Dreamstime.comDreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


5 comments
  1. Eu am fost studenta domnului Dumbrava acum mai multi ani… Nu cunosc episodul in care au fost implicate cele doua studente, dar stiu cum se desfasurau orele cu dl. Dumbrava… Uneori, pe parcursul celor doua ore, se vorbea mai mult despre lipsurile celorlalti profesori din facultate decat despre temele specifice disciplinei…. Deprimant si incorect, din punctul meu de vedere…

  2. Felicitări!
    Un domn care a avut puterea de a lupta cu sistemul.Atâția psihologi ca în zilele noastre nu cred că mai există în altă țară.

  3. Tovarășe, încă aștept să-mi puneți punctul ăla în plus pentru că v-am răspuns la chestionarul pentru cercetare.

    Apropo tovarășe, ce mai face memoriul ăla înaintat rectoratului in 2018, mai strigați de indignare pe lângă D4?

    Tovarășe, mai faceți mișto de Boncu sau căutați pe altcineva anul ăsta?

      1. Dumneavoastră sunteți, tovarășe?

        Mai dați examene orale cât mai puteți tovarășe, că și alea se vor putea contesta în curând.

        Mai vorbiți de integritate cât timp cerșiți participanți la cercetări în schimbul punctelor adăugate la note, haideți tovarășe.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Medicul Mădălina Vesa: Când e frig, pentru copilul care face mișcare se recomandă un strat de haină de corp, un polar și o geacă, la fel ca la adulți. Nu se pune fular peste gură și nas / Răcelile sunt cauzate exclusiv de virusuri, nu de cald sau frig

Mai multe sfaturi practice pentru felul în care părinții ar trebui să îi îmbrace pe copii în sezonul rece au fost oferite într-un scurt interviu pentru G4Media.ro de medicul Mădălina…
Vezi articolul

Promisiunile pentru educație ale candidaților la șefia PNL: Cîțu – câteva paragrafe cu PNRR și România Educată, cu orizont de schimbare 2026 / Orban – Peste 2 pagini cu școala ca prelungire a familiei, aplicarea României Educate și considerații despre învățământul superior

Proiectul prezidențial România Educată, asumat de PNL și de guvern, figurează în programele celor doi candidați care luptă pentru președinția PNL, premierul Florin Cîțu, respectiv Ludovic Orban. Moțiunile celor doi,…
Vezi articolul