Limba română, ca celelalte limbi, „se schimbă în permanență și fenomenul este perfect normal” și din aceste motive ar trebui „ca în învățământ și în dezbaterile obișnuite să avem mult mai multă cunoaștere a schimbărilor pentru a înțelege mult mai bine stadiul actual al acesteia”, spune profesoara Rodica Zafiu, într-o conferință susținută la Academia Română, publicată de instituție pe Youtube pe 28 august, despre modelarea continuă a limbii, în care a prezentat pe mai multe paliere principalele modificări în comparație cu formulele de exprimare din trecut ale vorbitorilor. Video, mai jos în articol.
O schimbare din limba română actuală pe care a constatat-o lingvista Rodica Zafiu este faptul că din ce în ce mai mulți oameni răspund politicos în contexte în care nu există o apropiere între vorbitori, „ceea ce poate să șocheze” și a oferit exemplul răspunsului „cu drag” la afirmații precum „mulțumesc”:
„O schimbare este cea a experiențelor noastre cotidiene și cred că aici foarte mulți dintre noi am constatat în ultimii ani o schimbare de natură pragmatică, într-o situație pragmatică de schimb politicos, în care, la o formulă de mulțumire, se răspunde cu altă formulă politicoasă: ‘mulțumesc’ are ca răspuns ‘cu plăcere’, ‘pentru puțin’, dar de ceva vreme, din ce în ce mai mult, ‘cu drag’, bănuiesc că l-ați înregistrat. E chiar vizibil cum se răspândește din ce în ce mai mult și chiar în situații în care nu este o apropiere între vorbitori, într-o situație de magazin sau de ghișeu și între necunoscuți, acest ‘cu drag’ poate chiar să șocheze. E deci una dintre schimbările într-un domeniu foarte mobil, cel al formulelor de politețe, al pragmaticii”.
- Amintim că, din 2013, la data de 31 august este marcată Ziua Limbii Române, conform legii nr. 53 din acel an. Aceasta poate fi sărbătorită de către autorităţile publice din România şi de către reprezentanţele diplomatice din străinătate, inclusiv de Institutele Culturale ale României sau de alte instituţii româneşti din străinătate, prin organizarea unor programe şi manifestări cultural-educative, cu caracter evocator sau ştiinţific, potrivit Agerpres.
- De asemenea, legea prevede ca în ziua de 31 august să fie arborat Drapelul României, iar Societatea Română de Televiziune şi Societatea Română de Radiodifuziune pot include în cadrul programelor lor manifestările dedicate acestei zile. În Republica Moldova, Ziua Limbii Române se sărbătorește din 1990, conform sursei citate.
Zafiu, care este profesor la Facultatea de Litere a Universității din București și cercetător lingvist la Institutul ”Iorgu Iordan – Alexandru Rosetti” al Academiei Române, a explicat că „schimbarea care se petrece în limba română, ca în orice altă limbă, este o realitate empirică, o constatăm cu toții chiar dacă nu întotdeauna poate o observăm la fel de mult”. Aceasta a continuat cu exemplul structurilor de tip inversiune care au fost înregistrate în documente, de exemplu, la finalul secolului XVII, și care acum revin în folosință.
”Un exemplu din prefața Bibliei de la București: ‘ai noștri oameni ai locului, nu numai pedepsiți întru a noastră limbă, ci și de limba elinească având știință ca să o tălmăcească’. Este un scurt fragment în care observăm că de fapt cam totul ne este accesibil, sunt evident niște schimbări, dar sunt niște posibilități pe care limba română le are în continuare: ordinea aceasta a cuvintelor ‘ai noștri oameni’, ‘a noastră limbă’ ni s-a transmis într-un anumit fel prin texte literare. Cine observă limba română de astăzi cu atenție constată cu oarecare mirare că reapar aceste structuri ‘ai mei părinți’, ‘ai noștri copii’, sunt niște formule pe care le regăsim, de fapt niște posibilități gramaticale, rămân în potențialitățile limbii și se actualizează eventual”, a explicat Zafiu.
În ceea ce privește modul în care vorbitorii curenți receptează schimbările din limbă, atât la nivel fonetic, cat și la nivel morfologic (structura cuvintelor) sau semantic (sensul cuvintelor), profesoara susține că „vorbitorii percep în general în mod negativ schimbarea” în limbă și o atribuie celorlalți.
„Cred că putem să constatăm din proprie experiență că vorbitorii în general percep negativ schimbarea, cu o anumită anxietate și neapărat atribuind-o celorlalți. Cum spunea un autor al unei cărți despre schimbarea în limbă, e foarte rar ca cineva să spună ‘vai, cât de rău vorbesc eu față de bunicul meu’. De obicei se vaită că cei din jur vorbesc rău față de el care știe cum trebuie de fapt vorbită limba. Este tema degradării limbii pe care istoriile o arată ca recurentă cu secole în urmă pentru alte culturi, dar cu destul timp în urmă și în cultura română. Fiecare generație pe rând se lamentează de stricarea limbii, degradarea limbii și așa mai departe”, a prezentat aceasta.
„Inovațiile în limbă rămân de multe ori neobservate, iar când sunt observate tot de multe ori sunt criticate și, uneori, sunt explicite, propuse, sunt momente și instituții și situații în care în mod explicit încearcă să se impună o anumită modificare în limbă”, a continuat lingvista.
„În chestiunile schimbării limbii, factorii sunt atât de mulți încât putem da explicații, poate chiar tot mai avizate sau mai complexe, dar nu putem face previziuni, sunt prea multe și prea diferite elemente în joc încât să putem ști dacă o schimbare până la urmă se va produce sau nu, se va răspândi sau nu”, a mai precizat profesoara.
Alte exemple de schimbări în limbă sunt cele produse de gramaticalizare care, explică Rodica Zafiu, este „transformarea în timp, în decursul unor perioade lungi, a unor elemente pline, cuvinte lexicale pline, în instrumente gramaticale. De la un cuvânt plin, pe distanțe mari de timp se poate ajunge la un cuvânt cu funcție gramaticală și chiar la un afix gramatical și sunt câteva exemple clasice, de pildă auxiliarele: astăzi vorbitorii de română nu mai simt neapărat când spun ‘voi face’ că ‘voi’ este verbul ‘a vrea’ și că s-a trecut, deci, de la intenție la temporalitate, ca în foarte multe alte limbi. Sau la ‘am făcut’: s-a trecut de la posesia unui rezultat ‘am ceva făcut’ la temporalitate și așa mai departe”.
„Sub ochii noștri, substantive ca ‘gen’ sau ‘tip’ devin prepoziții sau, mă rog, adverbe de comparație – ‘o casă gen vilă’, ca să nu mai vorbim de ‘gen’ și ‘tip’ mai ales în genul limbajului tinerilor, devenit chiar așa un atenuator, un aproximator”, a mai spus profesoara.
Teama vorbitorilor de cacofonie este „absurdă”, a continuat lingvista, care a prezentat: „Este o idee, pur și simplu o atitudine, o percepție a vorbitorilor ‘ceva sună prost, să evităm’. Nu e o atitudine a lingviștilor, nu e o recomandare venită neapărat de sus în jos, dar ea a avut foarte multe efecte surprinzătoare: acel „ca și” extins în ultima vreme și care probabil că a fost de mulți ales de teama de a nu provoca întâlnirea unor consoane care n-au cum să nu se întâlnească în limbă; învierea lui ‘precum’ – mult mai mulți folosesc azi pe ‘precum’ decât acum 30 și 40 de ani pentru că nu e ‘ca’, deci îl putem folosi”.
Întrebată de un ascultător din public, în a doua parte a conferinței unde s-au ridicat întrebări și s-au dezbătut diverse problematici, dacă scrierea cu „î” din „i” din perioada 1953-1993 a reprezentat o evoluție a limbii, dat fiind că simplifica ortografia, Zafiu a răspuns:
„Exemplul cu schimbarea ortografică este unul foarte bun pentru a ilustra că acest fapt nu este natural, este convențional: ortografia e un fapt de convenție care depinde de voința oamenilor și de atitudinea lor și de ideologiile lor în cea mai mare măsură. Ortografiile într-adevăr se pot simplifica, se pot și complica, am avut dovada noastră în funcție de niște scopuri. În 1953 ortografia a fost simplificată – sigur și într-un context care nu era neapărat sovietic, dar era unul legat de, să spunem necesitatea alfabetizării al accesului multora la scris și citit, deci să spunem că o bază ideologică a fost dar știm și că erau deja lingviști care propuneau asta de mult și era o tradiție la Iași a Vieții Românești care scria numai cu din „î” din „i”, considerând că este o simplificare necesară.
Complicația aceea într-adevăr n-avea niciun rost, ea a fost un fel de gest demonstrativ la care la vremea respectivă s-au opus lingviștii chiar din Academie. Că se schimbă sau nu, aici chiar depinde de noi. Orice schimbare de genul acesta devine o schimbare practică: schimbăm manuale, ediții ale cărților, nu e totuși ceva foarte greu și foarte important, pentru că în momentul de față au rămas centre, reviste, edituri care au păstrat scrierea doar cu „î” din „i”.
Până la urmă e chiar o chestiune de decizie controlabilă. Cineva care și-ar asuma acest rol ar putea propune asta cu toate sensibilitățile care s-ar actualiza, pentru că de fapt asta e problema, că convențiile lingvistice, având în vedere că limba totuși e un fenomen social, trezesc solidarități, ecouri emoționale, ‘e bine / nu e bine să schimbăm modul în care am învățat noi’. Nu pot să vă dau un răspuns. Eu aș vedea făcută o asemenea unificare și simplificare, dar ea depinde de factori sociali, administrativi, politici și de o cunoaștere și o înțelegere a opiniei sau de o formare a opiniei, este ceva destul de complicat”.
