„Ținând cont de faptul că suntem o școală din mediul rural, elevii chiar sunt fascinați de lumea roboților. Aș încuraja orice profesor să încerce, pentru că se vor descurca și elevii, dacă ai încredere în ei. Nu este ceva imposibil. Le-am dat curaj. Niciodată nu le-am spus „Nu o să puteți!”. Și am reușit, a declarat Petruța Oprișoiu, pentru Edupedu.ro, despre participarea la Concursul Național de robotică Nextlab.tech.
Petruța Oprișoiu, profesoară de informatică la Școala Gimnazială „Petre Țuțea” Boteni, județ Argeș, participă de 5 ani la concursul Nextlab.tech și a avut în fiecare an rezultate bune. În 2020 s-a clasat pe locul 7 la nivel național în top Roboșcoli.
„A fost o mobilizare generală în școală. Cei mari au fost exemplu pentru cei mai mici. Au văzut că au avut rezultate și au fost încântați de faptul că au putut să programeze un robot, să urmeze o linie, să se întoarcă. Prima dată nu le-a venit să creadă că au reușit să facă așa ceva”, spune Petruța Oprișoiu.
Profesoara Petruța Oprișoiu povestește pentru Edupedupedu.ro cum s-au mobilizat elevii de la Școala Gimnazială „Petre Țuțea” Boteni pentru concursul de robotică, cum îi ajută la alte discipline și în alegerea unei cariere.
Copiii au văzut că au rezultate și au fost încântați, au vrut și generațiile următoare. A fost o mobilizare generală în școală
Petruța Oprișoiu: De 5 ani participam la concursul nextlab tech si am avut în fiecare an rezultate bune. Concursul de robotică a avut un impact pozitiv. Numai lucruri bune au fost pentru copii și este o oportunitate pentru ei, deoarece suntem în era digitală și aproape totul este bazat pe tehnologie.
Ținând cont de faptul că suntem o școală din mediul rural, elevii au fost chiar fascinați de lumea roboților, le-a stimulat interesul pentru programare, au construit robotul, l-au programat, au experimentat diferite tipuri de roboți, pentru începători, apoi pentru avansați, chiar și roboți de creație. Cei care au participat mai mulți ani la concurs, dar și în funcție de vârsta lor, și-au pus în valoare creativitatea și cunoștințele din anii anteriori, au fost antrenați în școală, au văzut că au avut rezultate și au fost încântați, au vrut și generațiile următoare.
A fost o mobilizare generală în școală. Au văzut că au avut rezultate și au fost încântați de faptul că au putut să programeze un robot, să urmeze o linie, să se întoarcă. Prima dată nu le-a venit să creadă că au reușit să facă așa ceva.
Elevii au fost foarte încântați, pentru că au interacționat cu asistenta virtuală Ioana
Petruța Oprișoiu: I-am antrenat și în discuții și în activități, iar cu platforma Nextlab.tech au fost foarte încântați, și pentru că au interacționat cu asistenta virtuală Ioana de pe platformă, atunci când au parcurs lecție de învățare, dar și când au susținut testul. Inteligența artificială le-a oferit șansa aceatsa, de evaluare imediată a răspunsurilor date și corectarea greșelilor, pentru ei a fost fascinant.
Datorită faptului că au participat la concursul de robotică, la cererea lor și a părinților, anul acesta s-a mai introdus un opțional pe care îl susțin eu. N-am avut opționale până acum, unde să continuăm învățarea programării, deci folosesc cunoștințe pe care le-au acumulat aici, nu le pierd.
Un copil fără posibilități financiare a fost un exemplu pentru mine și pentru toți. Este acum în clasa a X-a la un liceu foarte bun, la matematică – informatică
Petruța Oprișoiu: În primul an, după ce concursul a fost publicat, am zis, Hai să încercăm!. Ei au fost antrenați de mine în foarte multe concursuri de informatică la clasă. Mă implic, pentru că îi văd că se bucură și învață ceva, e și o satisfacție personală.
Interesul pentru tehnologie trebuie trezit de la o vârstă destul de fragedă, este important să fie pregătiți să facă față noutăților și provocărilor care îi așteaptă când vor să-și construiască o carieră. Să știți ca sunt mulți cei care vor să meargă în IT. Eu cred că și din clasa a V-a se poate începe cu informatica.
Prima dată am participat cu doi elevi din clasa a V-a, unul fără posibilități financiare, care a fost un exemplu pentru toată școala. S-a implicat și i-a plăcut, apoi în fiecare an ceilalți au fost ajutați de el, până au învățat niște lucruri. A fost un copil exemplu pentru mine și pentru toți.
El este acum în clasa a X-a la un liceu foarte bun, la matematică – informatică, la colegiul Dinicu Golescu din Câmpulung Muscel, și va urma o carieră în domeniu.
În primul an, când m-am înscris cu cei 2 copii la concurs, am pus eu bani, am mai făcut rost de bani prin sponsorizări și am cumpărat un kit. După aceea, în anul următor, cei care au trecut de faza întâi și s-au calificat în faza a doua au primit primit kit-uri și apoi am primit noi kit-uri în fiecare an.
Este greu, pentru că eu sunt în 4 școli și aici, la Școala Gimnazială „Petre Țuțea” Boteni, am doar o zi, dar veneam și în alte zile cum terminam orele și astfel i-am antrenat.
Aș încuraja orice profesor să încerce, pentru ca că se vor descurca și elevii, dacă ai încredere în ei
Petruța Oprișoiu: Ne-am antrenat, i-am mobilizat, contează și asta. Le-am dat curaj, le-am dat încredere: „Hai, că ne descurcăm!, Hai, că facem!”. Niciodată nu le-am spus „Nu o să puteți!”. Și am reușit.
Eu aș încuraja orice profesor să încerce, pentru că se vor descurca și elevii, dacă ai încredere în ei. Adică, nu este ceva imposibil.
Elevii au învățat să facă site-uri care au fost utile și la alte discipline. Chiar doamna director a avut numai cuvinte de laudă, pentru că a ținut un cerc pedagogic și copiii au făcut niște lucruri foarte bune și mi-a spus că eu i-am învățat. Mă bucur că am contribuit și ajutat și la chimie, chiar și la fizică. Se leagă foarte multe discipline de informatică.
1 comment
https://www.contributors.ro/si-ce-daca-nu-stiu/