Profesoara Paula Dărăban este noul inspector școlar general din Mureș, după demisia lui Sabin Pășcan, urmărit de DNA în dosarul de BAC 2023

5.270 de vizualizări
Foto: matemures.ro
Profesoara Paula-Maria Dărăban a fost numită prin detaşare în funcţia de inspector şcolar general după ce instituţia a rămas fără şef în urma demisiei lui Sabin Gavril Păşcan, potrivit Agerpres. Sabin Pașcan este urmărit penal de DNA într-un dosar de luare de mită şi instigare la abuz în serviciu în legătură cu o intervenţie în favoarea unui candidat pentru a promova o probă la examenul de Bacalaureat.

“Începând cu data de 1 septembrie 2023, doamna profesor Paula-Maria Dărăban este numită prin detaşare în interesul învăţământului, în funcţia de inspector şcolar general la Inspectoratul Şcolar Judeţean Mureş, conform Ordinului de Ministru nr. 6116 din 31.08.2023”, au precizat reprezentanţii ISJ Mureş, într-un comunicat de presă.

Paula-Maria Dărăban este profesor de matematică-informatică şi a ocupat funcţia de inspector şcolar pentru matematică.

La începutul lunii august, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Târgu Mureş au anunţat că au dispus efectuarea urmăririi penale faţă de suspectul Sabin Gavril Păşcan, la data faptelor inspector general şcolar al Inspectoratului Şcolar Judeţean Mureş, în sarcina căruia s-a reţinut comiterea infracţiunilor de instigare la abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, luare de mită (două fapte).

“În ordonanţa procurorilor se arată că în cauză există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt: În perioada organizării examenului de Bacalaureat, sesiunea iunie – iulie 2023, suspectul Păşcan Sabin Gavril, în calitatea menţionată mai sus, ar fi determinat persoanele implicate în supravegherea desfăşurării probei de matematică să ajute o persoană să promoveze acest examen”, a precizat Biroul de Informare şi Relaţii Publice al DNA, la solicitarea presei.

În context, susţine DNA, inspectorul general şcolar ar fi primit, printr-un intermediar, suma de 3.000 euro pentru a ajuta o altă persoană să promoveze examenul de Bacalaureat.

De asemenea, a arătat DNA, în data de 14 martie 2023, Sabin Gavril Păşcan, după ce ar fi aprobat transferul unui şcolar de la o unitate de învăţământ la alta, “ar fi pretins părinţilor acestuia (solişti de muzică populară) susţinerea unui moment artistic, cu titlu gratuit, la un eveniment organizat de către suspect cu ocazia sărbătorilor pascale, lucru acceptat de către aceştia”.

“Ulterior, momentul artistic respectiv ar fi fost susţinut, tot cu titlu gratuit, de către o colegă a celor doi soţi”, preciza DNA.

Potrivit DNA, în cauză se efectuează acte de urmărire penală şi faţă de alte persoane, după ce, anterior, persoana care ar fi remis suspectului, cu titlu de mită, suma de 3.000 de euro, a încheiat cu procurorii anticorupţie, în data de 28 iulie 2023, un acord de recunoaştere a vinovăţiei.

Informații de context

Șeful Inspectoratului Școlar Mureș, Sabin Pășcan, și-a dat demisia, la începutul lunii august, după cum a confirmat pentru Edupedu.ro. Demisia „nu are nicio legătură cu acele descinderi (DNA – n. red). Nu am fost restricționat în exercitarea funcției”. Acesta a spus că a anunțat Ministerul Educației în legătură cu decizia sa și că în acest moment se află în concediu de odihnă.

Procurori anticorupție de la Serviciul Teritorial Târgu Mureș al Direcției Naționale Anticorupție (DNA) au descins la sediul Inspectoratului Școlar Județean Mureș pe 25 iulie, după cum a confirmat, pentru Edupedu.ro, Sabin Pășcan.

„Mandatul unui inspector general este până la 31 august. Practic, de la 1 septembrie, eu nu mai doresc să continui pe funcția de inspector școlar general. Ei au posibilitatea să-mi înceteze fie de la 1 septembrie și să dea altcuiva detașare, fie să înceteze după ce mă întorc din concediu de odihnă”, a declarat Sabin Pășcan pentru Edupedu.ro.

Citește și:
Șeful Inspectoratului școlar Mureș, Sabin Pășcan, acuzat că a cerut unor cântăreți de muzică populară să susțină un concert gratuit, ca să aprobe în schimb transferul copilului lor la altă școală / Pășcan este urmărit penal pentru șpagă în alt caz
BREAKING Inspectorul școlar șef din Mureș, Sabin Pășcan, urmărit penal pentru șpagă. Este acuzat că ar fi pretins 3.000 de euro pentru ca un elev să promoveze examenul de BAC 2023
Șeful Inspectoratului Școlar Mureș, Sabin Pășcan, și-a dat demisia: Nu doresc să mai continui pe funcția de inspector general / Demisia nu are legătură cu descinderile DNA, spune acesta

3 comments
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Proteste de stradă ale sindicatelor profesorilor, în Constanța, marți, iar de miercuri în alte 6 județe. Reprezentanții angajaților din învățământ cer soluții urgente de la Guvern, amenințând cu greva generală în luna mai

Angajaţii din educaţie pichetează, marți, sediul prefecturii Constanța, potrivit unui comunicat de presă. Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” anunţă organizarea mai multor acţiuni…
Vezi articolul

Aritmetica ministrului Ligia Deca, în cazul toaletelor din curtea școlilor. Anul trecut erau 180 de școli cu latrină, anul acesta mai sunt 189, după ce în ultimul an pentru 62 de școli au fost construite WC-uri în interior. Explicația: „Școlile mai fuzionează sau se mai despart în funcție de nevoile locale”

Din 180 de școli cu toalete în curte cât erau în 2022 la începutul anului școlar, pentru 62 de școli s-au făcut lucrări ca să rămână fără latrină și au…
Vezi articolul

Ligia Deca schimbă discursul despre creșterile salariale promise angajaților din Educație la 1 ianuarie 2024: Acum se discută, în funcţie de proiecţia de buget pentru anul următor, care vor fi creşterile posibile / Ministra spunea recent că „vom face toate demersurile ca, chiar și în cazul în care nu avem o lege a salarizării, profesorii să beneficieze de ceea ce li s-a promis”

Ligia Deca a spus vineri seara, la Sinaia, legat de creșterile salariale ale personalului didactic, auxiliar și nedidactic, de la 1 ianuarie 2024, promise de Guvern și prevăzute în Ordonanța…
Vezi articolul