Nu doresc să vorbesc despre Concursul de Titularizare ce se dă prima dată, ci despre repetarea lui pentru acei candidați care au mereu note peste 7, dar nu devin titulari pentru simplul motiv că norma lor este distribuită în mai mult de o școală.
Adevărul este că titularizarea, în formula și sensul actual, este imposibilă pentru majoritatea candidaților ce repetă concursul mulți ani, cu note peste 7. Aberația care a devenit acest concurs de intrare, repetată în învățământ, se perpetuează în ciuda unor disfuncționalități din ce în ce mai grave, întreținute în mare parte tocmai de ceea ce decurge din situația existenței statutului de suplinitor mai mult de un an.
Pentru cine nu e conștient ce înseamnă suplinitor cu note peste 7 – și pentru unii cu doctorat – dar fără titularizare, să o spunem: un profesor care are salariul mai mic decât cel mediu pe economie, un statut de provizorat în defavoarea elevilor, în primul rând, care nu pot fi urmăriți în evoluția lor la diferite materii, imposibilitatea unei reale angajări și răspunderi pentru profesori în activități dincolo de predare, cu toate că ele deja au devenit ca și obligatorii pentru portofoliul profesorului, nerecunoașterea eforturilor acestui tip de profesor, mereu în umbra titularilor, dar cu aceleași obligații.
Să spunem și că aceștia pot primi la repartizare ore pe disciplinele lor de specialitate, dar că la fața locului se trezesc că li se adaugă, una, două chiar trei materii în plus, ce pot fi opționale. Desigur că noile materii nu sunt cunoscute, iar provocarea poate fi asumată și binevenită, dar este invizibil efortul făcut pentru a pregăti ceea ce nu știi decât învățând o dată cu elevii. Este posibil atunci să progresezi în performanța didactică la nivel de profunzime, dacă ești pus mereu în situația de a asimila extensiv?
Un profesor devine din ce în ce mai bun pe materia lui pe parcursul anilor, când are posibilitatea de a aprofunda el însuși același domeniu, alternând desigur, în limitele rezonabile, cu extinderea interdisciplinară. Cele expuse aici sunt doar câteva probleme ale suplinitorului. Vor fi unii care vor spune că acești profesori pot alege ani de zile aceeași școală la repartizare și că sunt foarte activi și au responsabilități de dirigenție sau alte funcții adiționale. Acestea, însă, sunt cazurile rare iar nu regula și se află la discreția deciziilor la nivel de școală.
Dar să vedem „noutățile” din concursul de titularizare din acest an: „dosariada online cu prezența fizică la ghișeu” a rămas o regulă; toate actele pe care inspectoratele le aveau de mulți ani deja, au fost cerute din nou: copii după diplomele de studii. Mai mult, dovada că acești oameni nu au făcut abateri disciplinare a fost înmulțită: cazier, adeverință de la poliție prin care se certifică faptul că profesorul nu e o persoană penală, adeverințe de la două, trei, patru școli pentru ultimii doi ani cum că nu a fost sancționat disciplinar și, în final, propria declarație că nu a făcut nimic împotriva legii. Vă rog să numărați câte dovezi trebuie să aducă un suplinitor, căci aceasta este situația doar pentru el, nu și pentru cei care dau prima dată concursul, sau care sunt titulari. Această umilire maximă se cheamă prezumția de penalitate, iar nu de nevinovăție așa cum este pentru toată lumea.
Să vedem și alte aspecte: câți ani au cei care tot repetă titularizarea „cu note peste 7”? Repet sintagma pusă între ghilimele, întrucât trebuie să rămână clar că nu e vorba de incompetență aici. Dar uzura intelectuală în învățământ este în primul rând datorată părții de rutină, nu celei care presupune cursuri noi de perfecționare, cu toate că la urma urmei profesorul este și el un om care are nevoie de odihnă și să iasă pe intervale rezonabile din alerta care înseamnă alt curs, alt examen, alte probe. Și acum altă aberație: suplinitorii își dau în fiecare an concursul lor de început de carieră în timp ce, fie nu mai au putere pentru altele, fie au făcut cel puțin un alt curs care în mod normal i-ar putea propulsa spre avansare. Ei însă, de pe poziția de suplinitor nu vor putea candida niciodată pentru salarii de merit; sau cine știe, poate că da? Puțin probabil.
Și acum: ce ar fi să vă imaginați vârsta celor care tot dau concursul de titularizare? 40, 50… Ce șanse mai au aceștia să se păstreze în vârful celor care pot primi „râvnitul” post întreg la o singură școală? Rutina acestui examen este una păguboasă deja, la nivel de stres în plus, iar nu o plăcere în mijlocul unui concediu de care nu se pot bucura ca toată lumea. Ce ar fi ca inspectorii să dea la rândul lor în fiecare an examen pentru a-și păstra postul, și tot așa, până la 50 și… de ani? Ce ar fi ca doctorii să dea și ei examen în fiecare an pentru a rămâne doctori? Și tot așa…Să se dea în fiecare profesie mereu examenul de intrare…Ce șanse de evoluție profesională poate avea cineva care nu își ridică privirea spre directorul care nu prea îl vede, fiind un biet suplinitor?
Ce este clar: criza învățământului este atât de vizibilă, încât nu o mai poate ascunde nimeni. Aceasta nu împiedică păstrarea cu orice preț a repetării concursului pentru mulți profesori care se află deja în sistem de mulți ani.
În 2022, învățământul pune accentul pe noi metode de lucru. Învățământul virtual și standardizat, potrivit pentru competențe de nivel mediu iar nu pentru performanțe, în realitate este în contradicție cu nevoia de educație individuală, de servicii noi în educație. E necesară consiliere preventivă și permanentă pentru toți elevii, nu doar pentru cei cu probleme, dar în prezent nici pentru ei nu sunt specialiști. Meditațiile pentru elevii cu dificultăți de învățare nu sunt de făcut în privat, ci la școală în grupuri mici, în sistem afterschool. Sporturi și hobbyuri sunt de făcut tot la școală și gratuit și nu există nici aici specialiști. Elevii supradotați au nevoi cu totul speciale de stimulare și provocare în cunoaștere, dar și de integrare socială, aceștia fiind ținta bullying-ului adesea. Toate acestea se pot face doar cu un număr maxim de 20 de elevi, în condițiile unei degradări flagrante a alfabetizării din ultimii ani. De asemenea, se pot face doar cu clădiri noi și mai ales cu anexe în care există cantine și mâncarea este pregătită și oferită în funcție de criterii sănătoase, selecționate atent, nu în regim „cornul și laptele” expirate prin lăzi.
În realitate este nevoie de mult mai mulți profesori decât se declară posturile libere „pe durată nedeterminată”. În realitate sunt ore care „nu sunt acoperite cu un titular” doar pentru că ele sunt risipite la mai mult de o școală. De aceea a devenit foarte clar că titularizarea este o problemă gravă, că educația și învățământul au nevoie de schimbări importante, iar una fundamentală este eficientizarea titularizării, schimbarea sensului pe care îl are, din „titularizare pe școală” cu o normă într-o singură școală, în „titularizare în sistem”, cu o normă pe oricâte școli, în realitate în jur de 3, cu completarea normei prin ore remediale sau programe și proiecte personalizate. Dar ce mă nedumerește este faptul că se așteaptă rezolvarea după modelul francez, ca și cum acolo ar fi deja același sistem. Nu cunosc, e drept, intrarea în învățământ pentru un profesor francez, dar sunt aproape sigură că nu dă mai mult de o singură dată examenul lui pentru titularizare. Și asta pentru că, din câte am putut înțelege, există acolo expresia „titular al sistemului” și nu al școlii. Aceasta este formula corectă, nu ceea ce se întâmplă la noi.
_____________
Despre autor:
Nina Vasile este profesoară și predă filosofie şi logică.
Opinia profesorului este esențială pentru școala din România, pentru viitorul ei și al copiilor. Încurajăm și susținem cadrele didactice să-și exprime părerea, să analizeze sistemul actual, să propună soluții la problemele pe care le întâmpină și să popularizeze exemplele de bună-practică. Publicarea opiniilor cadrelor didactice pe Edupedu.ro nu înseamnă automat că publicația susține aceste idei sau propuneri. Trimiteți opiniile pe redactie@edupedu.ro.
Foto: © Svetlanaz | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.