„Se întâmplă adesea ca elevii să meargă împreună cu învățătoarea la afterul la care aceasta lucrează. Acesta este fenomenul care ar trebui să înceteze. Că pot găsi profesorii variante prin care să fenteze sau nu, legea este foarte clară, nu avem voie să-i pregătim pe elevii de la clasă acum. Mi se pare total neproductivă orice altă abordare”, a declarat Maria Manea, profesoară de Limba și literatura română la Colegiul Național Mihai Viteazul din Capitală, fost secretar de stat în Ministerul Educației, responsabil de proiectele cu finanțare externă și fost inspector școlar adjunct la Inspectoratul Școlar al Municipiului București (ISMB), la A7TV.
„Învățător fiind, lucrezi cu copilul, îi dai acestuia posibilitatea, în particular în privat, să exerseze și alte stiluri de predare, respectiv de rezolvare a acestor teme, dar într-o manieră obiectivă și într-o manieră constructivă, nu lăsând factorul acesta emoțional sau ce ține până la urmă de subiectivitate, că nu se pregătește cu tine să intervină constant în relația pe care o construiești cu acest copil”, a adaugat Maria Manea.
Declarațiile profesoarei Maria Manea despre meditațiile cu elevii de la clasă:
„Meditațiile cu elevii de la clasă erau reglementate în trecut de codul deontologic al profesorilor. Deci, nu vorbim despre o noutate, și anume aceea că astăzi li s-a spus dintr-o dată profesorilor că nu mai au voie să facă meditații cu elevii de la clasă.
Orice discuție pe care o purtăm pornește astăzi de la litera legii, și anume, că nu mai avem voie să facem pregătire cu elevii de la clasă, având în vedere că trebuie să completăm o declarație de interese care intră sub incidență a codului penal și cu asta cred că încheiem din start orice discuție referitoare la posibilitatea sau imposibilitatea pe care o avem de a îi pregăti pe elevii de la clasă contra cost. Mi se pare total neproductivă orice altă abordare. Că pot găsi profesorii variante prin care să fenteze sau pot să nu fenteze, legea este foarte clară, nu avem voie să-i pregătim pe elevii de la clasă acum.
De ce s-au întâmplat în trecut aceste lucruri, de ce se întâmplă în aceste lucruri? Eu spun, din întreaga mea experiență profesională, că în rândul profesorilor acest fenomen este din ce în ce mai redus, nu este la fel de redus, însă, în rândul învățătorilor. Acolo, se întâmplă adesea ca, după orele de curs, elevii să meargă împreună cu învățătoarea la afterul la care aceasta lucrează și sunt elevii de la clasă. Acesta cred eu că este fenomenul care ar trebui să înceteze și el, pentru că este total neproductiv.
Din punctul meu de vedere, un profesor, respectiv un învățător bun, care și-a demonstrat valoarea, care este căutat pentru cunoașterea de care dispune, va fi căutat și de alți elevi, nu doar de cei de la clasă. Prin urmare, de ce ar trebui să-și bată singur cuie în talpă acel profesor, respectiv acel învățător, în condițiile în care, fiind foarte bun, el este oricum căutat?
Pentru că nimeni nu pune în discuție aici și acum nevoia noastră de a ne suplimenta niște venituri. Știm cu toții că salariile profesorilor nu sunt suficient de mari pentru munca pe care aceștia o prestează.
Dacă acel copil este obișnuit cu un anume stil și învățătorul are pretenția ca acel stil să fie continuat, evident că lucrând cu un alt învățător lucrurile se pot modifica și atunci apar discuțiile: Nu ți-ai făcut bine temele! Aici nu ai lucrat corespunzător, dar cu cine ai lucrat? Atunci, toată bătaia de cap pentru părinte se reduce într-un final la știi ceva, o să mergi la învățătoarea de la clasă, să nu ne mai confruntăm cu atâtea probleme, temele tale nu sunt niciodată făcute corespunzător.
Învățător fiind, lucrezi cu copilul, îi dai acestuia posibilitatea, în particular în privat, să exerseze și alte stiluri de predare, respectiv de rezolvare a acestor teme, dar într-o manieră obiectivă și într-o manieră constructivă, nu lăsând factorul acesta emoțional sau ce ține până la urmă de subiectivitate, că nu se pregătește cu tine să intervină constant în relația pe care o construiești cu acest copil.
Cu toții știm că timpul pe care noi părinții îl avem astăzi este redus. În sensul în care trebuie să lucrăm până la cinci, șase după-amiază. Evident că trebuie să ducem acești copii undeva pentru pregătirea temelor suplimentare. Merg la aceste after school uri, dar, repet, astăzi ele trebuie să fie populate cu învățătoare care să lucreze cu alți copii decât cei de la clasă și în general profesorii să lucreze cu alți copii decât cei de la clasă.”
Foto: © Annanahabed | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.