„Cei mai mulți dintre copiii din România reprezintă masa. Cred cu tărie că sistemul de învățământ românesc nu știe să livreze pentru masă. Fie ne axăm pe concursuri, pe olimpiade, fie în extrema cealaltă. Performanța este și de la 6 la 8, la 9. Performanță este în egală măsură și de la 9 la acel 10 meritat de foarte mulți dintre copii”, a declarat Maria Manea, fost secretar de stat în Ministerul Educației și profesoară de Limba și literatura română la Colegiul Național „Mihai Viteazul” din București, la emisiunea InfoEdu de la TVR Info.
Ce înseamnă performanța când vorbim de criteriile de evaluare pentru profesori?
Performanța profesorului ar trebui să fie evaluata pornind de la standarde, însă aceste standarde lipsesc, „definim performanța în funcție de standarde, ca în orice evaluare normală, iar la acest moment ele nu există”, spune Maria Manea.
În plus, sistemul de învățământ nu are capacitatea să facă o’evaluare rapidă și clară, cu standarde de performanță, crede Maria Manea.
Dacă măsori performanța unui profesor prin progresul elevului, „performanța poate să însemne și mijlocul și asta înseamnă masa. Performanța este și de la 6 la 8, la 9. Performanță este în egală măsură și de la nouă la acel 10 meritat de foarte mulți dintre copii”, a susținut Maria Manea.
Declarațiile profesoarei Maria Manea:
„Definim performanța în funcție de standarde, ca în orice evaluare normală, iar la acest moment ele nu există. De aceea, reținerea, reticență a acestor specialiști în educație în a vorbi despre posibilitatea ca ea să existe. În primul rând, că nu sunt convinsă de faptul că sistemul de învățământ la acest moment are posibilitatea, din perspectiva resursei umane, să facă față într-un timp atât de scurt unei astfel de evaluări, cu standarde de performanță în care să se măsoare ce înseamnă până la urmă performanța.
Așa cum spunea și colegul de platou, performanță înseamnă deopotrivă ceea ce reușește să facă un profesor că e el din mediul rural, că e el din mediu urban, că poate să ducă și în mediu rural și în mediu urban un copil de la patru spre promovare, deci spre 5, spre 6, așa cum performanța poate să însemne și mijlocul și asta înseamnă masa.
Cei mai mulți dintre copiii din România reprezintă masa. Eu chiar cred cu tărie că sistemul de învățământ românesc nu știe să livreze pentru masă. Fie ne axăm, ne canalizăm pe acești olimpici, pe concursuri, pe olimpiade, fie în extrema cealaltă. Încercăm aici, chiar n-ar fi greșit, cum nu e nici acolo. Până la urmă, trebuie să le oferim tuturor copiilor posibilitatea la învățare în funcție de nevoile pe care le au. Dar, revenind la performanță, performanța este și de la 6 la 8, la 9. Performanță este în egală măsură și de la nouă la acel 10 meritat de foarte mulți dintre copii.”
Foto: © Rimma Zaytseva | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.
6 comments
Eu cred cu tarie ca bateti campii. Macar de ati fi dat niste exemple potrivite. Vreau sa vad si eu unde s-ar putea angaja un absolvent al unor scoli in care s-ar face o astfel de ” educatie”
Si la ce interviu de angajare s-ar putea prezenta absolventi care au facut o astfel de ” scoala”…
Cum gandesc pisicile? Hai ca e ridicol.
Aruncati scoala in derizoriu. De fapt nu intelegeti ce inseamna scoala daca veniti cu asemenea penibilitati.
Eu cred cu tărie că școala românească nu înțelege că educația nu este despre acumularea de cunoștințe și dezvoltarea cogniției. Ca și cum restul corpului e rupt de cap. Un elev vine întreg la școală, nu își trimite doar creierul. Noi nu înțelegem că un copil nu e un mic adult. El vine într-o lume despre care nu știe mai nimic. Și nu știe nici despre el în lume mai nimic. Pt el învățare nu înseamnă tabla înmulțirii, ci ce să facă cu el în lumea asta, cum sa fie el. Nu e firesc să se simtă deconectat de o școală care nu îi antrenează decât creierul, când problemele lui sunt existențiale? Ii promitem că la școală va învăța, iar ei întreabă: ok, scriu, citesc, socotesc, acum când voi învăța ce e cu mine pe lumea asta? vorbim și despre lumea reală? cum funcționează lucrurile? ce e cu mașina aia? de ce bate vântul? mi-arati și mie lucruri interesante – cum gândesc pisicile? de ce se învârte pământul? de unde știi că e rotund? de ce am un corp? ce e un curcubeu? de ce e război? de ce mi-e frica? ce fac cu furia? cum îți faci prieteni? ce e școala, cine a făcut-o? de ce învăț istorie, la ce-mi trebuie? ce fac când sunt respins? ce fac cu mine când mă certi? de ce nu are sens ce-mi zici? de ce mă ajută să mă simt rău? de ce crezi că ma ajuți când mă critici sau pedepsești? de ce gândești așa? de ce gândim? sunt plictisit, ce fac cu mine? etc
Nu adresezi problemele astea sistematic, ai pierdut jumătate din atenția lor, apoi ușor ușor pe toată. Școală e ruptă de lumea reală. In loc sa ii ancoreze in ea, prin corp și minte, sa îi învețe să fie în lume, in natura, sa o folosească, sa se întrebe, sa descopere, ii disociază. Ies din școală incapabili să aplice în realitate, in context ce știu. Fiindcă ei știu de mici chestii abstracte care nu au legătură cu corpul lor în lume -viata – ci cu un spatiu virtual plin de simboluri in mintea lor.
Ce gargara de consilier!
Nu e gargara de consilier. Am un preadolescent care a ajuns să urască la propriu școala… De ce? Pentru că totul e doar teorie, fără nimic care să îi scoată din acest ritm anost. Generației actuale ii trebuie și altceva decât ne trebuia noua. Noi știam că trebuie să învățăm să ne depășim condiția, ei au toate condițiile,marea majoritate și atunci e necesar că profesorii să schimbe modul de predare într-unul dinamic. Le trebuie provocări la ore altfel ii pierzi. Copilul meu mă întreabă la ce ii folosește istoria de exemplu… El are alte interese. De exemplu, la fizica ar vrea experimente pe lângă teorie. Abia așteaptă chimia,dar va fi dezamăgit pt că laboratorul nu e gata și nu vor avea parte de nimic experimental. Și eu mă plictiseam enorm la școală, doar teorie ai atât
.
Pai olimpicii produc gradatii de merit pentru profesorii din scolile de top. Ceilalti elevi, majoritari, nu conteaza, cum nu conteaza nici majoritatea profesorilor, multi luptandu-se sa combata abandonul scolar ca obiectiv suprem, performanta pe care nu o valorizeaza nimeni. Performanta in scolile din Romania arata precum clopotul lui Gauss, dar intors invers…
Nu intereseaza pe nimeni. Asta e adevarul. Daca ar fi altfel, s-ar renunta la olimpiade, la gradatii de merit, s-ar investi in mentinerea in scoala a cat mai multor copii si la eliminarea analfabetismului functional! Asta ar fi realizarea unui invatamant performant pentru o tara performanta.