Gabriela Glăvan, lector universitar la Facultatea de Litere, Istorie și Teologie din cadrul Universității de Vest Timișoara, remarcă într-o postare pe Facebook că din ce în ce mai puțini studenți au răbdare să parcurgă lectura recomandată la cursuri. “Un veac de singurătate” a fost citit de 5 studenți din 140. Nu citesc pentru că nu mai au răbdare (…) Timp de 12 ani, și la școală și acasă au văzut cam același lucru: că se poate și fără să citești, contează să iei bacul, să intri, să treci, să iei o diplomă (…)”, scrie lectorul universitar.
Gabriela Glăvan, lector universitar la Facultatea de Litere, Istorie și Teologie din cadrul Universității de Vest Timișoara (UVT), atrage atenția într-o postare pe Facebook că studenții nu mai au răbdare să citească.
“Un veac de singurătate a fost citit de 5 studenți din 140. Nu citesc pentru că nu mai au răbdare, nu mai văd sensul să-și bată capul cu lucruri aparent sterile, ce nu-ți aduc vreun avantaj palpabil. Timp de 12 ani, și la școală și acasă au văzut cam același lucru: că se poate și fără să citești, contează să iei bacul, să intri, să treci, să iei o diplomă (…) În lumea reelurilor de 15 secunde, să macini o săptămână mărunt Frații Karamazov pare ceva așa, între prostie și nebunie”, remarcă Gabriela Glăvan.
“Mărturisesc că, deși n-o să fiu altfel, am obosit și mă macină deznădejdea. Sunt în fața unor oameni cu 25 de ani mai tineri care par că au alte valori, alte dorințe, alte proiecte decât modelul de formare intelectuală cu blood, sweat and tears pe care îl presupun cititul și spiritul critic și dezbaterile implicate pe marginea cărților”, mai spune lectorul universitar.
Postarea integrală:
“Am un coșmar ce se tot întoarce ca un șarpe: intru în amfiteatru la un curs și încep să vorbesc. Spun lucruri cu sens, care nu au cum să cadă moarte, în gol. Dar, după câteva minute în care nimeni nu pare că aude ceva, studenții încep să-și adune lucrurile și să plece. Rămân singură în sala goală și, după câteva clipe de încremenire, mă trezesc.
După 22 de ani de carieră, un conferențiar care și-a văzut de treabă poate trăi bine mersi, ca un salariat de condiție medie. Ce mă roade, atunci?
Indiferența, irelevanța, vorbitul de una singură. Anul trecut, fără excepție, din 25 de studenți prezenți la seminare, dacă citeau vreo 5, era bine. Povestiri de max 100 de pagini, unele chiar de 10 pagini. Marii clasici ai modernității. “Un veac de singurătate” a fost citit de 5 studenți din 140. Nu citesc pentru că nu mai au răbdare, nu mai văd sensul să-și bată capul cu lucruri aparent sterile, ce nu-ți aduc vreun avantaj palpabil. Timp de 12 ani, și la școală și acasă au văzut cam același lucru: că se poate și fără să citești, contează să iei bacul, să intri, să treci, să iei o diplomă, că apoi naiba te mai chestionează câte cărți ai la bord.
În lumea reelurilor de 15 secunde, să macini o săptămână mărunt Frații Karamazov pare ceva așa, între prostie și nebunie.
Până acum vreo 5 ani, îi prelucram măiastru și-i convingeam să citească. Apăream ca din alt film, cu aere că “e de prost gust să fii incult”, îi mai loveam și unde îi doare, pentru că arta adevărată poate fi violentă și e mai întotdeauna o problemă personală. Au fost ani în care sunt sigură că am fost cu mulți la un pas de traumă, când vorbeam despre ura de sine și porțile închise lângă care stai o viață si cei pe care îi vezi murind și memoria noastră care e iluzie și construct verbal. Despre frumusețe, eros și moarte. Nimeni nu scrola telefonul, aerul îngheța, apoi era rupt cu răspunsuri și comentarii oneste și adesea brutale, erau și fețe încremenite pe care se prelingeau lacrimi. Într-o mână țineam academia, în alta emoții violente și întrebări care contează. Literatura își arăta deplin puterea transformatoare.
Treptat, s-a dus și asta, deși m-am străduit să devin un profesor mai bun. Nu m-am băbit, nu m-am acrit. Am continuat să caut răspunsuri și să-i conving că nu există shortcut, nu ai cum să-ți antrenezi mintea să gândească lucruri complexe dacă nu te dresezi să stai concentrat pe sute de pagini, să urmărești traiectoriile ideilor, să formezi conexiuni, să asimilezi modele intelectuale. Cred în continuare că poți avea toate titlurile și distincțiile și bonusurile, dar dacă nu ești un profesor bun, implicat, credibil, care să inspire studenții, îți meriți locul într-o universitate doar pe jumătate. Mărturisesc că, deși n-o să fiu altfel, am obosit și mă macină deznădejdea. Sunt în fața unor oameni cu 25 de ani mai tineri care par că au alte valori, alte dorințe, alte proiecte decât modelul de formare intelectuală cu blood, sweat and tears pe care îl presupun cititul și spiritul critic și dezbaterile implicate pe marginea cărților.
Aș putea să tac și să-mi cultiv propriile interese. De fapt cred că sunt pe buza unei depresii profesionale cât casa”.
- Gabriela Glăvan este lector la Facultatea de Litere, Istorie şi Teologie, Universitatea de Vest, Catedra de Literatură română şi comparată din octombrie 2007 până în prezent.
Foto: © Crystal Srock | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.
Raluca Pantazi
R.P.
Mihai Peticilă
Economedia.ro
19 comments
Am avut si eu de citit “Un veac de singuratate”. Nici eu nu l-am citit pana la capat. De ce? Pentru ca am avut la dispozitie doar o saptamana. Saptamana anterioara a fost alt roman, iar urmatoarea altul. Pe langa cursul de literatura, mai aveam 11 altele, fiecare cu cerinte mai mari sau mai mici. Prezentari, proiecte, eseuri… Profesori care par sa creada ca doar materia lor exista. Materii la nivel universitar bagate doar pentru ca unii profesori sa isi faca norma…
Ce am vazut la copiii la care predau e ca sunt dispusi sa citeasca, doar ca ce ii intereseaza. Autori contemporani, fantasy, SF, romance etc. Doar ca programa te impinge sa faci ce vor cei de la minister, autori dificili cu limbaj greoi. Daca incerci sa schimbi, apar stiri despre tine cu teoriile conspiratiei (cum a patit acea dna profesor care a fost acuzata ca vrea sa distruga cultura romaneasca doar pentru ca a indraznit sa faca si literatura universala la ora).
M-am întrebat şi eu de ce merg tinerii la Litere cănd am călătorit cu o studentă in anul 3 la filologie care abia atunci a descoperit că Eminescu a scris şi proză. De traducerile lui habar nu avea şi nici de activitatea lui jurnalistică.Nu spun să ne blocăm în secolul al XIX-lea , dar un viitor profesor de limba română TREBUIE să cunoască literatura română.
Bibliotecile publice au compartimentul(spațiul) organizat cu carte pentru copii, achiziția se face țintit pe grupe de vârstă , cărțile nou apărute nu mai arată noi – au trecut prin multe mâini. Adevărul este acesta : lectura la vârstă timpurie devine benefică în timp; răbdarea și timpul părinților care au citit alături de cei mici în mod constant sunt răsplătite prin drag de carte , atunci cînd cei mici ajung să citească singuri. Fără implicare nu se poate, valabil și pentru profesorii care susțin efortul părinților
Răspunsul e în cifre, nu în Litere. Cred că matematica simplă ne arată motivul situației create. Învățământ “superior” însemna un număr de școlarizare egal cu cel indicat, adică numărul celor care care citesc, în schimb, facem învățământ de masă. Cantitate versus calitate. Atât.
Se pare ca s-a facut o obsesie din cititul cartilor. Numai ca se uita ca tinerii au nevoie de indrumare. N-am fost capabil sa citesc decit 5-10% din lista de lecturi suplimentare data de scoala, dar am citi de 10 ori mai mult decit ce cereau. Nu l-am citit pe Sadoveanu, dar l-am citit cu drag pe Panait Istrati. N-am citit Cuore, dar am citit tot Jules Verne, apoi am trecut la altele. Daca tinerii nu sunt indrumati, calauziti, daca nu se sta de vorba cu ei despre acea carte si nu-s ajutati sa o inteleaga daca e prea grea, atunci e degeaba. O sa fiu injurat, dar de prea multe Scrisori, Imparat si proletar si alti Luceferi urmate de limbajul de lemn, rumegus si alte tepe, m-am dus cu drag spre Minulescu, Stanescu, Marin Sorescu sau alti poeti ce mi-au placut mie si au rezonat versurile lor cu mine. Si si acum, nu ma culc fara macar 10-15 pagini citite.
Daca ai mentori buni (si pot sa fie altceva decit profi de limba romana), ajungi repede sa citesti si critica literara buna, teatru si eseuri.
Iar ca sa citeasca copilul trebuie motivat de mic si ghidat dupa gustul lui si ce-i place si abia apoi spre lucruri serioase. Trebuie sa-i citesti si sa-i povestesti si abia apoi sa-i ceri.
Si in final 2 vorbe vis-a-vis de critica literara si recomandarile de carti. Sunt asa de insipide, iar criticii vor sa-mi arate ce cuvinte si ce termeni stiu ei ca nu intelegi nimic. Cam la fel sunt si recomandarile de pe coperta a IV-a. (Sigur, tot ce am spus e opinia mea.)
Absolut acord. Si eu am citit cu mult mai mult decat ce se cerea la scoala, iar cartile obligatorii strangeau praf pe birou.
Nu fiți necăjită, doamna profesor! Se întâmplă din ….2001, din observațiile mele..cei cu câțiva ani după mine se credeau niste eroi că și-au scris singuri eseurile. Până nu vor merge la un exchange să vadă că pe-afară se face carte serios, că de nu citești nu ai cum sa continui, nu se vor optimiza, bieții studenți, vai de sufletele lor și de viitorii lor elevi! Trimiteți-i in anul II pe toți ca audienți in UK, găsiți unde, îi vor primi niste familii în gazdă, îi vor și pune la greblat pietricelele din fața casei și la ascultat veverițele cât stau cu cartea în mână.
Înțeleg la bac, că poate nu vrei să devii filolog, dar la litere?
nu vrei sa devii filolog,dar o exprimare de bun simț și o cultură generala nu ar fi rău să ai …prea am mutilat limba romana cu “gen” și “decât”…
In vara ne amuzăm de “perle” de la Bac …e mai bine așa?!
Cât de generală este o cultură generală? Aceasta este întrebarea la care până nu vom găsi un raspuns, haosul din educația preuniversitară va fi mereu în discuție.
stați liniștită,doamna profesor,așa e și în preuniversitar: citesc DECAT prostii,GEN …e și vina unor profesori de limba romana care din clasa a IX-a începând,fac “antrenamente” de Bac …ei habar n au de opera,n au citit o dar fac subiecte de oral de Bac …
Sunt profesori, mai ales din noul val, cei care au vrut să scape de șomaj, care nu au citit o carte! La fel ca elevii care vor doar diploma, după cum scrie în articol, profesorii( unii) vânează doar diplome pentru dosarul de gradație! Sunt niște asociații care contra unei sume de 300 de lei, te inscriu la niște evenimente, simpozioane și-ți dau un întreg portofoliu: diploma de organizator, autor, coautor, coordonator etc
Grupurile sunt pe fb, oricine poate verifica!
Mai sunt și obscurele și infantilele pagini ale unor asociații care “formează”! Am văzut multe avioane de hârtie, din acelea de făceam noi la grădiniță, care erau prezentate pompos ca fiind activități STEM! Diplomă și punctaj și pentru prostia asta! Așa că și discipolii își copiază maeștrii! De ce îi acuzați?
Cinste profesorilor citiți!
e doar vina celor care și procura hârtiile alea ordinare pentru dosarul de gradație?! Nu o fi și vina evaluatorilor acelor dosare?! dar,deh…câinii latră,caravana trece…
Bună ziua!
Normal ca sunt căutate “evenimentele” fie și pe bani , cât timp sunt mai bine punctate decât activitățile cu defavorizatii educatiei și ne miram ca abandonul creste . Abandonul va crește și pentru ca toate tabla înmulțirii se predă în două săptămîni și matematica devine “chineză”.
M-am apucat să cumpăr din banii mei cărți pentru elevii clasei la care sunt diriginte. Anul trecut erau a 5-a, au ales ei ce au vrut (toată lumea a citit Coraline, pentru că i-a distrat ideea că pe mine mă sperie unele părți din povestea respectivă. Dar au citit-o? Au citit-o, măcar ca să poată să-mi spună că lor nu li se pare așa de speriat). Unii s-au blocat în Cartea Cimitirului, alții în Cartea Junglei, alții au ales alte cărți.
Anul acesta (sunt a 6-a) îi aud discutând despre cine cui să aducă cărți (au trecut, unii dintre ei, la Jules Verne, din proprie inițiativă; eu le-am ”impus” Legendele Olimpului, măcar pentru o minimă cultură generală despre mitologia greacă). Au un ”bibliotecar” care ține cărțile neîmprumutate acasă și ține evidența celor împrumutate. Nu mă întreabă pe mine ce și când să citească – discută singuri.
Nu știu dacă TOȚI citesc. Dar câțiva, sigur citesc. De ce fac EU asta? Ca să încerc, din răsputeri, să le deschid puțin mințile, măcar celor care sunt interesați dar nu au la dispoziție o bibliotecă a familiei, sau una comunală care să aibă și cărți NOI pentru copii. Ca să-și formeze, măcar unii dintre ei, un vocabular ceva mai bogat. Ca să ia contact cu lumea cărții, dacă literatura școlară e prea învechită sau neinteresantă pentru ei, sau dacă acasă părinții nu-și permit să le cumpere cărți (costă o groază, multe din ele, noroc cu Târgul Cărții și alte anticariate).
Copiii care învață să citească de mici, sau li se citește acasă, devin interesați de literatură. Copiii blocați în social-media și închistați într-un grup socio-economic care nu dă doi bani pe cărți nu vor mai ieși niciodată din el. Chiar – și în special – dacă merg la un profil ”de filologie” (unde nu citesc nimic din literatura minimală obligatorie) și apoi la o facultate de profil.
Schimbarea trebuie să vină la timp și în forme pe care ei le pot accepta. Dar e nevoie de un efort imens, în special din partea părinților (dacă nu-i sprijină, măcar să nu îi împiedice…) Nu mai ajung o dată să fie funcționale acele biblioteci (chiar și online) de unde să poată fi împrumutate cărți NOI. Ca de obicei… nu sunt fonduri.
PS Eu predau fizică (iar la a 5-a aveam un opțional transdisciplinar), nu română sau o limbă străină. Nu e musai să cadă totul pe umerii profesorilor de o anumită specialitate. E adevărat însă că îmi permit să fac cadouri din când în când, și prefer să fac cărți cadou, dincolo de orice altceva. Mulți din colegii mei nu-și permit luxul de a cumpăra cărți pentru sine, necum pentru elevii lor. Un buget corect pentru fiecare școală ar rezolva suficiente probleme, dar la noi niciodată nu se poate.
cumva e o inițiativă periculoasă asta cu cumpăratul din “banii mei”…fara supărare,dar de asta Ministerul ne a pus cizma pe gat….toleram atâtea și atâtea lipsuri …
Felicitări! Sunteți o raritate. Îmi amintiți de mulți dintre profesorii mei, oameni acum în lumea umbrelor. Dar pe care nu i-am uitat! Îmi amintesc cu drag de dirigintele meu din 5-8 care ne-a dezvăluit arta de a călători și mie a scrisului, de profesoara mea de latină din clasa a IX-a care mi-a adus pe ascuns o carte interzisă de Eliade, de o profesoară de istorie care fermeca întreaga clasă cu lecțiile ei, chiar de profesorii mei de muzică și desen care m-au îndreptat să pregătesc teme despre istoria muzicii, a artelor, deși programa prevedea cor și desen tehnic.
Din păcate situația învățământului românesc este și urmare a nepregătirii cadrelor didactice, a dezinteresului multora. Și până azi au fost încă dascăli cu vechea școală. De mâine, elevii care azi nu citesc, care intră la facultate pe baza notelor necinstite din liceu și a unui eseu rușinos, care vor promova și-și vor lua licența doar ca facultatea să-și mențină poziția, vor fi dascălii ce vor forma/deforma noile generații de copii!
Si daca asa e in universitate, unde se presupune ca vin minti si creiere deja dezvoltate si modelate ale unor oameni care s-au dus cu buna stiinta acolo. Ganditi-va atunci cum e cu deznadejdea din preuniversitar. Unde vorbesti efectiv cu peretii. Uneori peretii aud si retin mai multe. 🙁
Nu știu ce să zic. nici când eram eu la Litere, acum aproape 20 de ani, mulți nu citeau cărțile din bibliografie. Găseau scurtături. Și nici profesorii nu ne cereau prea des să “dovedim” la examene că am citit cărțile, ci doar că le-am audiat/ citit cursurile. Însă mi se pare ciudat că în zilele noastre mai merg tineri la Litere din alte motive decât pasiunea pentru literatură. Dacă nu îți place, sunt atâtea facultăți spre care te poți îndrepta.. de ce să vii chiar la Litere?