Profesoara de suedeză Carmen Vioreanu de la Universitatea din București, acuzată de comportament abuziv la adresa studenților, a fost concediată disciplinar

26.099 de vizualizări
CIVIS Open Lab
UniBuc / Foto: Universitatea din București
Rectorul Universității din București, la propunerea Comisiei de disciplină a instituției, a decis concedierea disciplinară a profesoarei Carmen Vioreanu de la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, care luna trecută fusese acuzată de comportament abuziv, a anunțat instituția joi seară.

Comunicatul Universității precizează că, în urma audierii mai multor studenți și a lui Carmen Vioreanu, conferențiar universitar, a rezultat că aceasta a “încălcat mai multe prevederi ale Legii Educației Naționale nr. 1/2011, ale Codului Muncii, precum și ale Contractului individual de muncă, ale Regulamentului intern al Universității din București și ale Cartei Universității”.

Comunicatul Universității din București:

Decizia conducerii Universității din București cu privire la situația doamnei conf. univ. Carmen Gabriela Vioreanu

Ca urmare a investigațiilor Comisiei de disciplină, care a analizat sesizările primite de la mai mulți studenți și mărturiile studenților din cadrul audierilor, precum și documentele depuse de doamna Carmen Gabriela Vioreanu care a fost, la rândul ei, audiată și a asistat la declarațiile studenților, rezultă că doamna conferențiar universitar a încălcat mai multe prevederi ale Legii Educației Naționale nr. 1/2011, ale Codului Muncii, precum și ale Contractului individual de muncă, ale Regulamentului intern al Universității din București și ale Cartei Universității din București. 

Prin urmare, la propunerea Comisiei de analiză disciplinară și cu aprobarea Consiliului de Administrație, rectorul Universității din București, prof. univ. Marian Preda, a decis concedierea disciplinară a doamnei Carmen Gabriela Vioreanu, încadrată în funcția de conferențiar universitar la Departamentul de Limbi și Literaturi Germanice din cadrul Facultății de Limbi și Literaturi Străine. Decizia intră în vigoare începând cu data de 22.03.2021, în conformitate cu art. 312 alin (2) lit e) din Legea nr. 1/2011 a Educației Naționale.

Universitatea din București regretă întreaga situație și rămâne angajată în protejarea și promovarea unor valori și principii umaniste care așază omul, demnitatea umană și împlinirea potențialului uman în centrul activităților sale de educație, formare și cercetare.

Despre caz:

Conducerea Universității a anunțat pe 17 februarie că urma să fie convocată comisia de disciplină a instituției, pentru a analiza cazul profesoarei de suedeză.

Aceasta a fost acuzată, luna trecută, de comportament abuziv la adresa studenților, într-un mesaj anonim publicat și viralizat pe Facebook. Potrivit reprezentanților Universității, mesajul – în care autoarea se plânge că profesoara insulta studenții și apela la un limbaj agresiv – a fost însoțit și de un memoriu transmis conducerii Facultății, pe același subiect, iar din informațiile EduPedu.ro, acel memoriu a fost urmat, în zilele care au urmat, de circa 20 de mesaje similare din partea unor foști sau actuali studenți.

În materialul publicat pe Facebook, semnat de o anume “Geanina Maria”, profesoara era menționată cu inițialele “C.V.”. Aceasta a fost identificată, la comentarii, drept Carmen Vioreanu, conferențiar universitar activ în cadrul departamentului de Limbi și Literaturi Germanice. Universitatea din București, prin Mirabela Amarandei, a confirmat atunci că este vorba despre această profesoară.

Citește mai mult: Verificări la Universitatea din București, în cazul unei profesoare de suedeză a Facultății de limbi străine, acuzată de comportament abuziv și insulte la adresa studenților

26 comments
  1. Am fost studenta dnei Vioreanu. O parte din ce se relateaza despre ea este clar adevarat, avea ceva probleme de comportament inca din 2005, insa nu se purta la fel cu toata lumea. Avea cativa preferati. Dincolo de asta, unele aspecte sunt insa fantasmagorice, sa ajungi sa faci atacuri de panica si sa mergi la psihiatru pentru ca tipa profa la tine este de domeniul SF-ului. Ori respectivii studenti aveau inca dinainte ceva probleme la mansarda. Si la mine a tipat, s-au mutat destui de la limba suedeza in primul an dar mai bine de jumate am terminat facultatea, lucram cu limba suedeza si nu am ajuns la Obregia. Pana la urma facultatea nu e obligatorie, nici invatatul. Generatiile sunt din ce in ce mai slabe, se doresc note mari pe nimic si toti suntem niste snowflakes care nu trebuie atinsi nici cu o floare. Nu incerc sa scuz comportamentul profesoarei, ci doar sa spun ca adevarul e undeva la mijloc.

  2. Aceasta profesoara mi-a predat incepand din 2005.
    Jignirile faceau parte din vocabularul ei, in special apelativul `animale`. Acestea erau insotite de usi trantite, dat cu pumnul in catedra etc.
    Dupa primul semestru peste 50% din grupa a solicitat mutarea la alta specializare.
    Nu inteleg de ce abia dupa 16 ani a fost luata decizia demiterii pentru ca toata lumea stia ca are probleme comportamentale.

  3. Am fost studenta in sectia de suedeza a Universitatii Bucuresti. Am trecut prin experientele colegilor mei din generatia anului 2021. Ii sustin si ii inteleg! Va rog, nu mai judecati, daca nu cunoasteti realitatea. Un profesor, dascal dedicat nu poate aplica tratamentul abuziv in versiunea C.V. S-a facut dreptate pentru ca era momentul! Si daca studentii romani erau incapabili, colegii de catedra, in speta lectorii universitari suedezi, cum erau? Vreti sa va ofer declaratia colegei de catedra a doamnei Vioreanu? Frida, Andreas si Björna cum mai erau? Tot” idioti”, ” tarani” si ” inconpetenti”?

  4. Recomand realizarea unui film artistic dupa aceasta intamplare. Caractere puternice intr-o realitate interesanta. Pe de o parte un grup de studenti incapabili sa invete sau sa aprofundeze suedeza, suparati ca profesoara le furnizeaza informatii , nu senzatii datatoare de placere, se simt revolutionari pe social media. De cealalta parte este o profesoara care nu intelege ca realitatea s-a schimbat – nu mai are de pregatit profesori care sa invete “cameristele” suedeza ci trebuie sa invete in 3 ani in loc de 6 luni pe “cameriste” suedeza. Nu s-a raliat realitatii iar rectorul, speriat de social media si de neadaptarea profesoarei la realitate, a reactionat urat. Acum, orice student incapabil sa invate , va incerca sa dea profesorul afara.
    Un film ar fi senzational ! Profesoara de suedeza. Cred ca ar lua multe premii.

  5. Vă cred pe cuvânt! Mulți au tendința să critice studenții, dar nu se ia in calcul și varianta, in care sunt și studenți cu adevarat dedicați invătațului, responsabili și cu simțul răspunderii.Sunt prostiți, contraziși, demoralizați și notați necorespunzător la examene! OARE, LA UNIVERSITATEA DE DREPT( DE STAT), DIN BUCUREȘTI SE VOR LUA VREODATĂ MĂSURI??? ACOLO SE PREDĂ DREPTUL,un drept CARE NU SE RESPECTĂ si CARE NU EXISTĂ pentru unii profesori! Iar CONDUCEREA LASĂ DE DORIT…JALNIC( BANUL, BANUL, BANUL). Cine nu are bani, invață de-i crapă capul pt un 4 și dacă are norocul să i se pună un 5!!! Deși invață cu simtul răspunderii pentru viitoarea meserie, pentru dreptate,pt adevăr si pentru note foarte mari! Dar acolo cu cât ești mai educat, serios, destupat la mine și dornic să inveti tot și să absorbi toată materia ca un burete, cu atât de mult, ești pus la pământ, trântit efectiv, prostit pe față!!!!!! Pentru că la DREPT, nu se dorește PROMOVAREA STUDENȚILOR BUNI ȘI DESCHIȘI LA MINTE!!!TOTUL PLEACĂ DE la conducerea facultătii si de SUS…ȚARA TREBUIE CONDUSĂ DE OAMENI SLABI IN TOATE DOMENIILE ȘI REDUSĂ LA TĂCERE! Aceștia sunt renumiții profesori din facultăti! Studentii buni și serioși, termină traumatizați, frustrați și total dezamăgiți! DE FAPT ASTA SE DOREȘTE LA NOI…PROSTIREA ELEVILOR ȘI STUDENTILOR BUNI ȘI PROMOVAREA NULITĂȚILOR! IN ROMÂNIA NU AI ȘANSE DACA ESTI UN ELEV BUN!

  6. Pe timpul lui Ceașcă se spunea ca unul din trei este turnător, acum cred ca proporția este doi din trei.

  7. Vad aici foarte multe comentarii care susțin comportamentul ,,dascalului” C.V. acuzând studenții ca sunt leneși etc. Va recomand sa va abțineți dacă nu aveți idee ce se întâmpla la orele acesteia. Își merită soarta, cu vârf și îndesat.

    1. Draga Sorin,
      una este una si alta este alta.
      Studentii din ziua de astazi, statistic vorbind, sunt lenesi.
      Este simplu sa dai vina pe altcineva pentru nereusitele tale.
      Acum ca doamna respectiva a fost concediata, crezi ca studentii vor fi asi la suedeza?

  8. Multi studenti s-au dus acolo ca da bine sa stie o limba nordica, gandindu-se ca vor fi foarte bine platiti intr-o companie. Numai ca ce sa vezi? La suedeza trebuiau sa invete din greu, ca deh, nu e italiana si au mai avut si ghinionul sa dea peste o profesoara severa ! Si cum unul casca, altul se scarpina si motivatia pentru studiul suedezei era departe de ce spera profesoara, s-au gandit studentii sa o reclame. Vulpea care n-ajunge la struguri… Cei care au concediat-o vor putea fi dati in judecata, deoarece in orice institutie sau companie serioasa, oamenii cu probleme de comportament sunt in primul rand consiliati, ascultati. Poate ca avea nevoie de un tratament, de un concediu medical. Numai Dumnezeu stie ce probleme emotionale avea profesoara, ce frustrari a strans, ce era in sufletul si mintea ei. Clar ca ceva era in neregula cu ea, si dura deja de mult timp, dar avea dreptul sa fie ajutata. In loc sa o ajute cumva si colegii, s-au grabit repede sa o dea afara si sa faca pe plac studentilor ca sa ‘dea bine la public’ domnul rector. Dragi studenti, puneti mana pe carte, lasati reclamatiile si ganditi-va ca ati ales suedeza ca sa o vorbiti la perfectie, nu ca sa obtineti doar o diploma. Rugati-va sa ramaneti sanatosi in viitoarea voastra cariera si sa aveti colegi si sefi care sa empatizeze cu voi. Nu o cunosc pe aceasta profesoara, dar stiu ce fel invata multi dintre studentii de azi.

    1. Eu am facut suedeza cu CV in perioada 2005-2008, va asigur ca era exact asa cum au descris-o tinerii studenti in 2021 si atunci. Este absurd ca a durat 16 ani sa i se faca o verificare disciplinara, timp in care s-a comportat execrabil cu sute de studenti.

    2. “Cei care au concediat-o vor putea fi dati in judecata, deoarece in orice institutie sau companie serioasa, oamenii cu probleme de comportament sunt in primul rand consiliati, ascultati. Poate ca avea nevoie de un tratament, de un concediu medical. Numai Dumnezeu stie ce probleme emotionale avea profesoara, ce frustrari a strans, ce era in sufletul si mintea ei. Clar ca ceva era in neregula cu ea, si dura deja de mult timp, dar avea dreptul sa fie ajutata. In loc sa o ajute cumva si colegii, s-au grabit repede sa o dea afara si sa faca pe plac studentilor ca sa ‘dea bine la public’ domnul rector.”

      D-na în cauză nu va recunoaște niciodată că are reale probleme psihologice. Faptul că a suferit (toți suferim în viață) nu îi scuză comportamentul față de studenți sau colegi, fiindcă nu mai este de ceva timp doar un copil care nu are la îndemână mijloacele de a citi/a se informa sau de a se ajuta singură (prin apelarea la un psiholog).

      Am avut profesori foarte exigenți și profesor abuzator (care numea studenții după regnul animal și râdea de numele/nasul lor) și una este să aplici legea/corectitudinea și să nu treci studenții la un examen și cu totul altceva este să îi abuzezi verbal/emoțional. Nimeni, indiferent de problemele lui, nu trebuie să aibă această “putere” asupra celorlalți. Și una este o situație în care poți evita ușor o astfel de persoană (cum putem noi, cei care comentăm pe site…în raport cu d-na respectivă) și cu totul altceva este să depinzi de un asemenea caracter. Există studenți care au ignorat-o în acele momente “speciale” (cu siguranță, dacă preda la o facultate cu profil real, cu foarte mulți băieți în grupă…aceștia îi ignorau cu succes bullying-ul, ei deja învățând asta la jocurile de la colțul blocului/fotbal) și studenți, în special dar nu numai- fete (mai sensibile), care au ajuns să tremure de teroare la orele d-ei și să se întrebe cu ce vor mai fi hărțuite la cursul următor.

      Eu înțeleg că supraviețuiește cel mai puternic și adaptat, dar nu se cuvine unui cadru didactic să trieze caracterele cele mai puternice/cinice, nu pentru asta se merge la școală.

      Referitor la: “în orice instituție sau companie serioasă”…poate ți se dau 2 săptămâni maxim de concediu și recomandarea sa mergi la psiholog, dar dacă tu ai atitudinea: eu nu-s nebun/ă sau slab/ă și nu am nevoie de așa ceva…zbori fără prea multe menajamente. Știți, doamna ERA PLĂTITĂ să se ocupe de studenți și a răspuns la modul urât: “nu mă interesează (problemele tale), nu sunt maică-ta”, credeți că o companie care PLĂTEȘTE un salariu se va pune în rolul “mamei” vreunui adult? Doamna asta are probleme de 16 ani (cel puțin!) din câte am citit pe aici, ăsta deja e CARACTERUL, nu doar o pierdere suferită. Am avut d-nă profesoară în facultate (f. exigentă la evaluări) care a venit la curs la câteva zile după înmormântarea propriului copil și nu s-a comportat urât cu studenții. Să fim empatici, dar unde este cazul.

  9. Cred ca exista dovezi suficiente si intemeiate pentru ca profesoara sa fie concediata.Ca om, inainte de a fi intr o functie, nu iti poti bate joc de sufletul altor semeni.Cu atat mai mult ca esti dascal si modelezi mintea si comportamentul celor carora te adresezi.Nu inseamna ca daca studentii nu sunt pregatiti, trebuie o astfel de abordare.Exista alte metode de corecție, fara sa se apeleze la invective sau un comportament agresiv, de teroare si mai ales constant.Din nefericire exista astfel de oameni, in multe alte institutii care ne toaca mintea si sufletul. Foarte bine ca in țara aceasta se mai face si dreptate.

  10. Prin masura inteleapta a conducerii UB, dragii si harnicii studenti nu mai au piedici in invatarea suedezei. Acum pot citi placuta suedeza. Si cand te gandesti ca Maiorescu si Iorga au fost rectori ai UB, parca te apuca tristetea. Apoi te uiti la domnul Preda si te apuca rasul.

  11. Dictatura studentilor lenesi. In asa ceva s-a transformat U.B., sub “inteleapta” conducere a rectorului Preda, care nu e interesat decat de castigarea unui nou mandat. Are din plin instincte politice (si nu numai), dupa cat a stat intre seful SRI si seful SIE sau la masa cu Basescu.

  12. Sunt încă mulți profesori abuzivi care cred că atitudinea de milițian, intimidarea și injuria le conferă aură de profesor bun.

  13. Pentru uitat in oglinda se merge la coafor. La universitate se merge pentru a schimba ceea ce poti vedea intr-o oglinda la un moment dat. Profesoara pentru asta era acolo

  14. Toată treaba e ciudată,nu poți concedia pe cineva fără dovezi solide doar pentru că el a zis,ea a zis etc.Nu e de joacă.Poate să ii dea in judecată.

    1. Daca nu cunoasteti cazul si situatia mai bine va abtineti de la comentarii !
      Toata lumea a fost invatata sa mearga pe un drum precum oile manate cu jigniri si amenintari ,pt ce !
      Vorbim de fiinte umane care la randul lor vor raspunde cu acelasi comportament primit in timpul facultatii !

  15. Poate vor înțelege acești “profesori”, că pedagogia este o artă. A preda, înseamnă a te dedica celor cu care interacționezi. Predai o ștafeta,oarecum. Dar astăzi,s-a ajuns la o discrepanță și umilire de facto a elevilor, studenților,poate și a părinților, doar pentru faptul că nu ești bogat sau nu ai funcții la stat. Ororile vor ieși la iveală,deoarece există Dumnezeu și este singurul în măsură să apere sau să pedepsească pe fiecare.

  16. Ce simplu a fost! Studentii vor sti de acum cum sa faca daca li se pune o oglinda in fata! Ce vremuri traim!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Aplicația centrală de salarizare a personalului din Învățământ a devenit funcțională, după ce a fost închisă în perioada 25-30 iulie, potrivit unei informări a Inspectoratului Școlar Județean Covasna

Aplicația centrală de salarizare pentru profesorii și angajații din Învățământ, EduSal, a devenit funcțională, potrivit unei informări a Inspectoratului Școlar Județean Covasna. Edupedu.ro a scris pe surse că va fi…
Vezi articolul