UPDATE Profesoara de suedeză Carmen Vioreanu, concediată de Universitatea de București la începutul anului, după acuzații de comportament abuziv, trebuie reîncadrată în funcție – decizia Tribunalului București / Universitatea va face recurs

8.017 vizualizări
CIVIS Open Lab
UniBuc / Foto: Universitatea din București
Profesoara de suedeză Carmen Vioreanu, concediată disciplinar de Universitatea din București, la începutul anului, după ce a fost acuzată de comportament abuziv la adresa studenților, trebuie reîncadrată în funcție, după ce instanța i-a admis în parte, joi, contestația față de decizia de concediere. Potrivit soluției, care poate fi atacată cu apel, Universitatea trebuie să o reintegreze pe postul deținut anterior concedierii, la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine – Departamentul de Limbi și Literaturi Germanice, iar instituția trebuie să plătească despăgubiri egale cu salariile de care ar fi beneficiat salariata după data concedierii.
  • UPDATE “Sigur că da, vom face recurs imediat ce va fi transmisă și vom primi motivarea instanței”, a spus vineri, pentru Edupedu.ro, Mirabela Amarandei, purtătorul de cuvânt al Universității din București.

Carmen Vioreanu, conferențiar universitar la Facultatea menționată, a fost acuzată de comportament abuziv la adresa studenților, la începutul anului. Cazul a ajuns să fie analizat în comisia de disciplină a Universității din București, iar la recomandarea acesteia rectorul a decis, la mijlocul lunii martie, concedierea disciplinară a profesoarei, având în vedere că aceasta a “încălcat mai multe prevederi ale Legii Educației Naționale nr. 1/2011, ale Codului Muncii, precum și ale Contractului individual de muncă, ale Regulamentului intern al Universității din București și ale Cartei Universității”.

Profesoara a contestat, la Tribunalul București, decizia de concediere printr-o acțiune înregistrată în instanță la data de 20 aprilie. Joi, 10 noiembrie, Tribunalul s-a pronunțat prin decizia de mai jos, față de care Universitatea din București poate face apel în termen de 10 zile de la comunicare:

  • “Soluția pe scurt: Admite în parte contestaţia. Anulează decizia nr. 569/18.03.2021 emisă de Universitatea din Bucureşti. Dispune reintegrarea contestatoarei în funcţia de deţinuta anterior concedierii, aceea de conferenţiar universitar dr la Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine – Departamentul de Limbi şi Literaturi Germanice. Obligă intimata la plata către contestatoare a unei despăgubiri egale salariile indexate, majorate şi reactualizate, precum şi cu celelalte drepturi care ar fi beneficiat salariata, de la data concedierii şi până la data de 30.09.2021. Ia act de opţiunea contestatoarei de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată. Cu drept de apel in termen de 10 zile de la comunicare, care se va depune la Tribunalul Bucuresti – Sectia a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale. Pronunţată prin punerea la dispoziţia părţilor prin grefa instanţei astăzi, 10.11.2021.”
Solutia Tribunalului Bucuresti
Despre caz:

Edupedu.ro a scris, în februarie, că o profesoară a facultății de Limbi și Literaturi Străine a Universității din București a fost acuzată de comportament abuziv la adresa studenților, într-un mesaj anonim publicat săptămâna trecută pe Facebook și viralizat săptămâna aceasta. Potrivit reprezentanților Universității, mesajul – în care autoarea se plânge că profesoara insulta studenții și apela la un limbaj agresiv – a fost însoțit și de un memoriu transmis conducerii Facultății, pe același subiect, memoriu care a fost urmat, în ultimele zile, de circa 20 de mesaje similare din partea unor foști sau actuali studenți. Profesoara era acuzată că, în comunicarea cu studenții, apelează la “țipete, jigniri, amenințări”, “abuz de putere”.

Conducerea Universității a anunțat atunci că urma să fie convocată comisia de disciplină a instituției, pentru a analiza cazul profesoarei de suedeză.

Pe 18 martie, Universitatea a anunțat că, la propunerea Comisiei de disciplină a instituției, rectorul a decis concedierea disciplinară a profesoarei Carmen Vioreanu de la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine. Universitatea din București nota atunci, într-un comunicat de presă:

  • “Ca urmare a investigațiilor Comisiei de disciplină, care a analizat sesizările primite de la mai mulți studenți și mărturiile studenților din cadrul audierilor, precum și documentele depuse de doamna Carmen Gabriela Vioreanu care a fost, la rândul ei, audiată și a asistat la declarațiile studenților, rezultă că doamna conferențiar universitar a încălcat mai multe prevederi ale Legii Educației Naționale nr. 1/2011, ale Codului Muncii, precum și ale Contractului individual de muncă, ale Regulamentului intern al Universității din București și ale Cartei Universității din București.”
Citește și:
Profesoara de suedeză Carmen Vioreanu de la Universitatea din București, acuzată de comportament abuziv la adresa studenților, a fost concediată disciplinar
Verificări la Universitatea din București, în cazul unei profesoare de suedeză a Facultății de limbi străine, acuzată de comportament abuziv și insulte la adresa studenților

3 comments
  1. Are U.B. comisie de disciplină? Oare cu ce se ocupa membrii, că, în ultimii 10 ani, n-am văzut niciun raport de activitate al acestei comisii!
    – ce măsuri a luat comisia având în vedere că 80% din angajările pe proiectele de cercetare (din bani publici/europeni) sunt ilegale, sunt făcute pe ochi frumoși fara a se respecta nicio regulă de etică, de egalitate de șanse, de competență sau concurență?
    – ce măsuri a luat comisia când fosta dir.gen.adm. a U.B. a fost angajată că expert specii invazive într-un proiect de cercetare, fara să aibă studii în domeniu, sau multe alte nereguli grosolane care persistă în această instituție de învățământ superior unde se încurajează lingusitorismul, iar competenta și/sau competiția sunt îngropate!
    Bine ca-si dau prime, că asta înseamnă eficientă!

    1. Se numeste comisie de ETICA si e condusa de fostul rector, filosoful M. Dumitru, fiindca un asemenea ins nu putea sa cada in derizoriu dupa 2 mandate, ce naiba! Omul a vrut sa fie presedinte de Senat, dar nu i-a iesit la vot…, asa ca noul rector, sustinut de el, l-a consolat putin cu fonctia de presedinte de comisie de Etica. Un fel de comisie in care se pune batista pe tambal… , o gluma proasta, ce mai!
      Mai multe despre fostul rector a scris dl Liiceanu, pe care ar fi bine sa-l citeasca mai multi, chiar si acum.
      https://www.contributors.ro/draci-peste-tot-fine-dansul-rectorului/

    2. Foarte bun articolul! Asta-i imaginea Universității din București la ora actuală. Pana la urma o mana se spala pe alta, de ce ar fi staful Universității interesat de imaginea instituției? Este instituție de stat și indiferent de cat de interesați sunt sau nu, salariile, primele, contractele, rapoartele de activitate merg fara sa fie verificate, bani să iasă că altceva nu mai contează!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Reacția Ministerului Educației, la protestul de la Colegiul German Goethe din Capitală: ministrul a trimis Corpul de Control după sesizarea unui părinte care viza „desfășurarea de meditații cu elevii de la clasă de către un cadru didactic, respectiv acțiuni de bullying ale aceluiași cadru didactic asupra elevului minor ca urmare a renunțării frecventării meditațiilor”

Ministerul Educației anunță că a trimis Corpul de Control la Colegiul German Goethe din Capitală ca urmare a sesizării primite din partea unui singur părinte al cărui copil este elev…
Vezi articolul

Ministrul Teleman: Creditul fiscal și facilitatea “patent box” ar putea stimula cercetarea / Doi noi consilieri în minister – Oana Craioveanu și Cătălin Rizea / Discuții alături de secretarul de stat Dragoș Ciuparu pe tema cercetării în PNRR

Creditul fiscal și facilitatea de tip “patent box – crearea de facilități pentru firmele care utilizează patente” au fost menționate săptămâna trecută, ca posibile măsuri de stimulare a cercetării, de…
Vezi articolul