Profesoara de matematică din Azuga, dată afară de școală după ce a lăsat corigenți 12 elevi înainte de Evaluarea Națională în 2023 și repusă în funcție de Inspectorat, vrea să se angajeze în București. Are cel mai mare punctaj dintre toți profesorii de matematică cu dosar de pretransfer, potrivit ISMB

Foto: captură document ISMB

Profesoara de matematică de la Liceul Teoretic din Azuga, care în urmă cu un an a lăsat corigenți 12 elevi înainte de Evaluarea Națională și apoi a fost mutată la o altă școală din județ pentru „a detensiona” situația, a depus dosar de pretransfer la București și a obținut cel mai mare punctaj la evaluarea făcută pe grila Ministerului Educației.

Profesoara de matematică de la Liceul Teoretic din Azuga a fost dată afară de conducerea școlii după ce anul trecut școlar a fost acuzată că a lăsat intenționat corigenți 12 elevi și mutată apoi de Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Prahova la o altă școală din județ din septembrie 2023.

Acum și-a depus dosar de transfer ca să predea în anul școlar viitor în București și a obținut cel mai mare punctaj pe disciplina matematică, potrivit listei publicate de ISMB, cu punctajele finale obținute de cadrele didactice pentru pretransfer.

Criteriile de evaluare ale profesorilor pentru pretransfer, întocmite de Ministerul Educației, pot fi consultate în articol.

Punctajul profesoarei – 93,2 îl regăsim pe site-ul titularizare.edu.ro 2024 și corespunde numelui profesoarei de la Liceul din Azuga, Cristiana Dumitrescu.

Foto: captură titularizare.edu.ro
Cum se acordă punctajul

Punctajul pentru pretransfer profesori 2024-2025 este calculat în funcție de anumite criterii stabilite Ministerul Educației printr-o fișă de evaluare. Fișa poate fi consultată mai jos.

În tabel, punctajul maxim ce poate fi obținut este în jur de 120, în etapa de pretransfer.

Printre criteriile punctate: dacă profesorul face parte din comisii la nivelul unității de învățământ, dacă este lider sindical, dacă face parte din comisii de evaluare, dacă este formator de cadre didactice, dacă participă la simpozioane educaționale, dacă a scris cărți sau a lucrat la elaborarea manualelor școlar și multe altele. Sunt punctate și rezultatele de la inspecțiile anunțate de la clasă sau rezultate la olimpiade.

Urmează în perioada 19-22 aprilie repartizarea cadrelor didactice care se află pe lista Inspectoratului de pretransfer.

Fiecare școală își poate stabili propriile criterii de aprobare a cadrelor didactice prin transfer.

Calendarul etapelor de pretransfer, potrivit metodologiei-cadru

Astăzi, 16 aprilie, se mai pot depune contestații privind acordurile de principiu emise de unitățile de învățământ, de către cadrele didactice angajate pe durata de viabilitate a postului didactic/catedrei care solicită modificarea repartizării, la consiliile de administrație ale unităților de învățământ; Perioada: 15-16 aprilie 2024

În perioada: 16-18 aprilie 2024 – soluționarea contestațiilor privind acordurile de principiu emise de unitățile de învățământ; 

Soluționarea în ședință de repartizare, în ordine, a:

o) înregistrarea contestațiilor la inspectoratul școlar cu privire la modul de soluționare a cererilor de pretransfer/modificarea repartizării cadrelor didactice angajate pe durata de viabilitate a postului didactic/catedrei; Perioada: 22-23 aprilie 2024

p) soluționarea contestațiilor în consiliul de administrație al inspectoratului școlar și reactualizarea listei posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate;
Termen: 24 aprilie 2024

q) emiterea și comunicarea deciziilor de repartizare, cu respectarea prevederilor art. 5 alin (5) din Metodologie. Perioada: 25-30 aprilie 2024

Profesorii sancționați cu desfacerea contractului de muncă nu mai pot preda pentru 7 ani școlari

Conform metodologiei de mobilitate pentru anul școlar 2024-2025, document publicat în Monitorul Oficial, cadrele didactice care au fost sancționate cu desfacerea disciplinară a contractului de muncă nu mai au voie să predea timp de 7 ani.

Art. 6 – „(13) Cadrele didactice sancționate cu desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă nu pot ocupa posturi didactice/catedre în învăţământul preuniversitar de stat pentru o perioadă de 7 (şapte) ani şcolari, conform prevederilor art. 215 alin. (2) din Legea nr. 198/2023, cu modificările ulterioare”, conform metodologiei.

Informații de context

Anul trecut, 12 elevi dintr-o clasă de a VIII-a de la Liceul Teoretic din Azuga nu au putut să susțină Evaluarea Națională pentru că profesoara de matematică Cristiana Dumitrescu i-a lăsat corigenți. Elevii care au corigențe sau sunt repetenți nu pot susține Evaluarea Națională, dar pot intra abia în etapa a doua a repartizării computerizate la liceu, când sunt mult mai puține locuri disponibile și scad șansele pentru un loc la un liceu de top.

Părinții o acuză pe profesoară că le-a dat note mici elevilor dacă nu făceau meditații cu ea. Directoarea Liceului Teoretic Azuga, Narciza Mincu, a confirmat pentru Edupedu.ro că o comisie a școlii verifică aceste sesizări.

Edupedu.ro a scris că conducerea Liceului Teoretic Azuga, din județul Prahova a deschis o anchetă în acest caz pentru a verifica acuzațiile, la 2 săptămâni de când părinții au semnalat situația. Directoarea liceului, Narciza Mincu a confirmat pentru Edupedu.ro că sesizări similare au mai fost făcute pe numele profesoarei de matematică și în urmă cu 10 ani. La rândul său, și Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Prahova a deschis o anchetă, dar care vizează managementul defectuos al conducerii liceului.

Pe 7 iulie, la o zi după ce Edupedu.ro a semnalat cazul celor două anchete desfășurate la liceu, consiliul de administrație (CA) al școlii a hotărât sancționarea profesoarei Cristiana Dumitrescu cu desfacerea contractului de muncă, conform Legii educației în vigoare, articolul 280, alineatul 2, punctul f), care prevede „desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă”.

Profesoara a fost mutată la o altă școală pentru că a contestat la colegiul de disciplină a ISJ decizia de concediere, iar inspectoratul școlar a constatat un viciu în această procedură la nivelul școlii. „Acea desfacere a contractului de muncă nu a respectat etape și s-a anulat decizia. Doamna a fost reintegrată în sistemul de învățământ. I s-a oferit posibilitatea să lucreze în altă școală și în momentul acesta nu mai lucrează în Azuga”, a spus reprezentantul ISJ Prahova pentru Edupedu.ro.

Citește și:
Profesoara de matematică din Azuga care a lăsat corigenți 12 elevi înainte de Evaluarea Națională predă în continuare la o școală din Prahova. Felul în care liceul i-a încetat contractul de muncă, în vară, a fost viciat, a decis Inspectoratul școlar, care a propus detașarea profesoarei
Două anchete la Liceul Teoretic Azuga, după ce mai mulți elevi au reclamat că o profesoară de Matematică îi lasă corigenți intenționat și nu au putut susține Evaluarea Națională
DOCUMENT Ordinea etapelor de mobilitate în învățământ 2024. Noutăți: Profesorii care se titularizează în 2024 vor preda obligatoriu un an în școala în care sunt repartizați, inspectoratele școlare decid viabilitatea posturilor
Unele inspectoratele școlare au afișat punctajele obținute de profesori pentru pretransfer 2024. Contestațiile se depun pe 8 și 9 aprilie, potrivit calendarului oficial
Pretransfer profesori 2024. În perioada 26 martie – 3 aprilie, cadrele didactice depun la inspectoratul școlar cererile. Model de cerere și lista celor 15 documente necesare
Exit mobile version