Profesoara Andreia Bodea, despre organizarea examenului de BAC 2025 în timpul cursurilor: Va fi un haos generalizat. Ce fac elevii celorlalte clase?

6.643 de vizualizări
Andreia Bodea / Foto: captură TVR Cultural/ Youtube.com
Andreia Bodea, directoarea Colegiului Național I. L. Caragiale din București, a vorbit, pentru Prima Tv, despre efectele pe care ar putea să le aibă organizarea examenului de bacalaureat 2025 în timpul cursurilor: „Va fi un haos generalizat”. Reacția a vine în contextul în care probele scrise de Bacalaureat 2025 încep pe 10 iunie și ceilalți elevi de clasele Pregătitoare – a XI-a încă au ore de curs până pe 20 iunie. Luni seara, ministrul Educației a declarat la TVR 1 că nu se mai poate modifica calendarul de BAC 2025 și că fiecare școală va găsi soluții potrivite.

Directoarea Colegiului Național I. L. Caragiale din București a spus că elevii care sunt în situație de corigență, au dreptul la evaluări suplimentare, „deci trebuie ascultați. Cine face toată treaba asta?”:

„În toată această perioadă, în care această masă de profesori este deplasată dintr-o parte într-alta, este clar că nu se poate ține nicio altă oră, nici online, nicicum. Nu este fizic posibil. Ce fac elevii celorlalte clase, cum avem noi 4 clase de gimnaziu și a IX-a, a X-a, a XI-a? Ce fac? Este final de an școlar. Elevii, de exemplu, care sunt în situație de corigență, au dreptul la evaluări suplimentare. Da, deci trebuie ascultați. Cine face toată treaba asta? Deci nu că se vor perturba orele, va fi un haos generalizat”, a menționat profesoara.

Cadrele didactice de la Colegiul „Sfântul Sava” din București au avertizat, într-o scrisoare deschisă adresată ministrului Deca, că profesorii vor fi în situația „imposibilă” de a gestiona finalizarea anului și de a participa la examen.

Informații de context

Florian Lixandru, secretar de stat în Ministerul Educației, a declarat, la Canal 33, că „lucrăm acum la un proiect de modificare a structurii anului școlar”. Potrivit acestuia, școlile vor putea să organizeze „Școala altfel” și „Săptămâna verde” și în perioada desfășurării examenelor.

Luni seară, ministrul Educației, Ligia Deca, a fost întrebată la TVR 1 dacă se poate ca examenului de bacalaureat să fie organizat după încheierea cursurilor anului școlar, după cum au solicitat profesorii de la Colegiul Național „Sfântul Sava” din București.

Răspunsul Ligiei Deca a fost că „nu se poate. Structura anului școlar a fost deja anunțată, la fel și perioada examenelor naționale. Motivele pentru care am optat pentru această variantă au fost și ele anunțate. Au fost ca urmare a feedbackului public. Știm cu toții ce temperaturi au fost în acest an, dar nu este vorba doar despre asta. Este vorba, de exemplu, și despre mulți absolvenți care voiau să meargă înspre universități, care finalizează etapa de înscriere foarte repede, și atunci acest bacalaureat care se întindea mult în luna iulie le limita acest drept de a se înscrie în învățământul superior.”

Amintim că Marius Nistor, liderul sindical al Federației Sindicatului Spiru Haret, o acuză pe ministra Ligia Deca de cedare în fața presiunilor părinților și elevilor: „Ia decizii influențată fiind de cererile elevilor, mai degrabă, decât de solicitările profesorilor”, fără să țină cont „dacă există niște posibilități reale de îndeplinire a acestor cerințe și așteptări ale elevilor”.

Și directorul Școlii Centrale din București a semnalat faptul că este o problemă devansarea examenelor și desfășurarea lor în timpul anului școlar.

Până să umblăm la calendarul examenelor de final, „ar fi trebuit întâi să se înceapă cu o nouă programă, un nou plan-cadru”, este de părere Octavian Lucian Popa, directorul Școlii Centrale din București. Acesta consideră că propunerea ministrei Educației ca elevii care nu dau Bacalaureatul în 2025 și profesorii lor să fie în programele Săptămâna „Școala Altfel” sau „Săptămâna Verde”, pentru a „ușura” aglomerația suprapunerii cu finalul de cursuri, nu este una fezabilă.

Elevii și profesorii ar putea să meargă sâmbătă la școală să recupereze în avans orele pierdute pentru când va fi Bacalaureatul în iunie 2025, propune ministra Educației, Ligia Deca. Propunerea a fost făcută la Digi24

Ligia Deca a anunțat și că structura anului școlar ar putea fi modificată de Ministerul Educației în așa fel încât programele Săptămâna „Școala altfel” și „Săptămâna Verde” să se organizeze și după 30 mai, data limită impusă în ordinul de ministru 3.694 cu structura anului școlar 2024-2025, semnat chiar de e.

Deca a mai menționat recent, pe 5 septembrie, despre posibilitatea ca școlile să intre în programele „Școala altfel” și „Săptămâna verde” când vor fi examene în iunie 2025, lăsând de înțeles că alegerea școlilor de a le plasa în structura anului școlar poate fi modificată, deși ordinul de ministru pentru anul școlar 2024-2025 stabilește termen de fixare a perioadelor mobile 1 aprilie 2024.

Calendarul examenului național de bacalaureat – Sesiunea iunie-iulie 2025:
  • 16 – 20 decembrie 2024: Înscrierea candidaților pentru susținerea probelor A, B, C, D din cadrul examenului național de bacalaureat – 2025
  • 27-29 ianuarie 2025: ⁠Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A
  • 29-31 ianuarie 2025: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B
  • 3-5 februarie 2025: ⁠Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională – proba C
  • 5-7 februarie 2025: Evaluarea competențelor digitale – proba D
  • 30 mai – 4 iunie 2025: Susținerea probelor A, B, C, D pentru elevii beneficiari ai unor burse de studiu în străinătate
  • 2-6 iunie 2025: Înscrierea candidaților la probele scrise ale primei sesiuni de examen
  • 6 iunie 2025: Încheierea cursurilor pentru clasa a XII-a/a XIII-a
  • 10 iunie 2025: Limba și literatura română – proba E.a) – probă scrisă
  • 11 iunie 2025: Proba obligatorie a profilului – proba E.c) – probă scrisă
  • 13 iunie 2025: Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d) – probă scrisă
  • 16 iunie 2025: Limba și literatura maternă – proba E.b) – probă scrisă
  • 20 iunie 2025: ⁠Afișarea rezultatelor la probele scrise, vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor
  • 23-24 iunie 2025: Vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor
  • 30 iunie 2025: ⁠Afișarea rezultatelor finale
Anul școlar 2024—2025 este structurat astfel:

Modulul 1: de luni, 9 septembrie 2024, până vineri, 25 octombrie 2024;

Vacanța de toamnă: de sâmbătă, 26 octombrie 2024, până duminică, 3 noiembrie 2024;

Modulul 2: de luni, 4 noiembrie 2024, până vineri, 20 decembrie 2024;

Vacanța de iarnă: de sâmbătă, 21 decembrie 2024, până marți, 7 ianuarie 2025;

Modulul 3: de miercuri, 8 ianuarie 2025, până vineri, 7 februarie 2025, respectiv vineri, 14 februarie 2025, sau vineri, 21 februarie 2025, după caz, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în urma consultărilor cu beneficiarii primari ai educației, cu părinții/reprezentanții legali ai acestora și cu cadrele didactice, realizate la nivelul unităților de învățământ;

Vacanța de schi/mobilă: o săptămână, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în perioada 10 februarie— 2 martie 2025;

Modulul 4: de luni, 17 februarie 2025, respectiv luni, 24 februarie 2025, sau luni, 3 martie 2025, la decizia inspectoratelor școlare județene/ al municipiului București, după caz, până joi, 17 aprilie 2025;

Vacanța de primăvară: de vineri, 18 aprilie 2025, până duminică, 27 aprilie 2025;

Modulul 5: de luni, 28 aprilie 2025, până vineri, 20 iunie 2025;

Vacanța de vară: de sâmbătă, 21 iunie 2025, până duminică, 7 septembrie 2025.

Pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral și frecvență redusă, anul școlar are o durată de 34 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 6 iunie 2025;

Pentru clasa a VIII-a, anul școlar are o durată de 35 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 13 iunie 2025;

Pentru clasele din învățământul liceal — filiera tehnologică, cu excepția claselor prevăzute la lit. a) și pentru clasele din învățământul profesional, anul școlar are o durată de 37 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 27 iunie 2025;

Pentru clasele din învățământul postliceal, durata cursurilor este cea stabilită prin planurile-cadru de învățământ în vigoare.

Școala altfel și Săptămâna verde, potrivit ordinului nr. 3.694 din 1 februarie 2024

Art. 4. — „(1) Programul național „Școala altfel” și Programul „Săptămâna verde” se desfășoară în perioada 9 septembrie 2024—30 mai 2025, în intervale de câte 5 zile consecutive lucrătoare, a căror planificare se află la decizia unității de învățământ. Derularea celor două programe se planifică în intervale de cursuri diferite.

(2) La clasele din învățământul liceal — filiera tehnologică și din învățământul profesional, în perioadele dedicate programelor „Școala altfel” și „Săptămâna verde” se organizează activități de instruire practică, urmărind și scopul acestor programe.

(3) La clasele din învățământul postliceal, în perioadele dedicate programelor „Școala altfel” și „Săptămâna verde” se organizează activități de instruire practică.”

Citește și:
Răspunsul ministrei Ligia Deca pentru profesorii de la Colegiul „Sf. Sava” care i-au cerut să nu organizeze Bacalaureatul în timpul cursurilor: Nu se poate. Calendarul nu se mai poate modifica. Sunt convinsă că fiecare școală și centru de examen va găsi soluțiile potrivite
Secretarul de stat Florian Lixandru: Lucrăm acum la un proiect de modificare a structurii anului școlar 2024-2025. Școlile vor putea să organizeze „Școala altfel” și „Săptămâna verde” și în perioada desfășurării examenelor, potrivit acestuia
Liderul sindical Marius Nistor o acuză pe ministra Ligia Deca de cedare în fața presiunilor părinților și elevilor, în organizarea Bacalaureatului 2025 în timpul școlii: Mai multă greutate au solicitările elevilor și ale părinților, decât pozițiile profesorilor. E un calcul foarte simplu: noi suntem 220.000 de cadre didactice, iar în partea cealaltă discutăm de câteva milioane de elevi

2 comments
  1. Dacă vrei sa distrugi o natiune , distruge-i CARTEA de IDENTITATE (Educatia/Invatamantul, Cercetarea , Sanatatea , Cultura ) !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Pregătire gratuită la Matematică, organizată în aer liber de un tânăr profesor din Mureș pentru elevii aflați în dificultate sau cu nevoi speciale. David Baratoși: Vreau să fie cât mai nonformală această activitate, să dau exemple din natură

Un tânăr absolvent al Facultăţii de Matematică a Universităţii de Vest din Timişoara, David Baratoşi, a început, joi, în Cetatea Târgu Mureş, să predea lecţii gratuite de matematică, în aer…
Vezi articolul
Diferențe majore rural-urban în rezultatele Evaluării Naționale

Protecția la incendiu și reducerea concentrației de radon, gaz radioactiv, nu sunt prevăzute în proiectul de finanțare lansat de Ministerul Mediului pentru ca școlile și grădinițele să fie reabilitate termic, deși sunt obligatorii prin legislație

Nicio condiție pentru protecția la incendiu a școlilor și grădinițelor și nici pentru reducerea expunerii copiilor la gazul radioactiv radon în sălile de clasă nu este prevăzută în Ghidul de…
Vezi articolul