„Bacalaureatul este un examen ușor. Sigur, dacă nu înveți nimic, devine foarte greu”, a declarat Andreia Bodea, directoarea Colegiului Național I. L. Caragiale din București, la DC News. Amintim că probele scrise de Bacalaureat 2025 încep pe 10 iunie și ceilalți elevi de clasele Pregătitoare – a XI-a încă au ore de curs până pe 20 iunie.
„Este un grup mare de profesori – și nu numai din Caragiale – pe care eu îi cunosc. Oamenii aceștia fac performanță. Bacalaureatul este un examen ușor. Sigur, dacă nu înveți nimic, devine foarte greu”, a spus profesoara.
În luna iulie, surse din Minister și din inspectorate județene au declarat pentru Edupedu.ro că, la solicitarea ministrului PNL Ligia Deca, cu o săptămână înainte de Bacalaureat, ar fi fost aduși în Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație profesori din exterior pentru a vedea subiectele secretizate, iar experților care au conceput subiectele li s-ar fi transmis de către directorul Marian Șuță să le arate subiectele, pentru a verifica dacă elevii din rural iau 5. Ligia Deca a negat acuzațiile.
Despre rezultatele finale de la BAC 2024 (sesiunea iunie-iulie)
Rata de promovare a examenului de Bacalaureat 2024 este de peste 78%, după soluționarea contestațiilor. “În urma soluționării contestațiilor, rata de succes în sesiunea iunie – iulie 2024 a crescut la 78,2%, comparativ cu procentele din sesiunile iunie – iulie din ultimii doi ani se remarcă un progres de 3% “, a anunțat Ministerul Educației într-un comunicat de presă. Amintim, rezultatele inițiale arată că la Bacalaureat 2024 este cea mai bună rată de promovare din ultimii 15 ani.
59 de candidați care au susținut examenul de Bacalaureat 2024, sesiunea iunie-iulie, au obținut media 10, după ce au fost soluționate contestațiile, potrivit rezultatelor publicate de Ministerul Educației. Inițial, când au fost publicate rezultatele inițiale erau doar 39 de candidați cu media 10.
Aproape 49.000 de note de la Bacalaureat 2024, sesiunea iunie-iulie, au fost greșite și modificate după contestații, după cum se arată în comunicatul de presă al Ministerul Educației de după anunțarea rezultatelor finale.
Din 51.373 de note contestate, 48.896 au fost modificate. În procente, 95,1% din note au fost greșite și recorectate la contestații și doar 5% din note au rămas ca cele inițiale.
Niciun candidat din 50 de licee din țară nu a luat examenul de Bacalaureat 2024, sesiunea iulie, conform rezultatelor dinaintea contestațiilor de la Ministerul Educației, prelucrate de platforma BacPlus. Au fost luate în considerare licee de stat și private și licee cu câte un singur candidat. Anul trecut erau 53 de licee cu o rată de promovare zero, potrivit platformei.
În iunie 2023, Marcel Ciolacu, premierul României, spunea, în Parlamentul României, că „România nu trebuie să aibă licee în care niciun elev nu ia bacul. România nu trebuie să mai aibă în sistemul de educație oameni cu doi și trei la titularizare, care s-au făcut profesori doar pentru că n-au găsit altceva mai bun de făcut”.
Condițiile pe care un elev trebuie să le îndeplinească pentru a promova examenul de Bacalaureat sunt:
- să-și fi echivalat sau recunoscut toate probele de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale;
- să susţină toate probele scrise şi să obțină nota 5 (cel puțin) la fiecare dintre acestea;
- să obţină media generală 6(cel puţin) la probele scrise.
Media notelor la probele scrise se calculează ca medie aritmetică, cu două zecimale, fără rotunjire. Aceasta reprezintă media generală a candidatului la examenul de Bacalaureat. Acolo unde candidaţii obţin media generală 5,99, media generală se rotunjeşte la 6,00.
Calendarul examenului național de bacalaureat – Sesiunea iunie-iulie 2025:
- 16 – 20 decembrie 2024: Înscrierea candidaților pentru susținerea probelor A, B, C, D din cadrul examenului național de bacalaureat – 2025
- 27-29 ianuarie 2025: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A
- 29-31 ianuarie 2025: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B
- 3-5 februarie 2025: Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională – proba C
- 5-7 februarie 2025: Evaluarea competențelor digitale – proba D
- 30 mai – 4 iunie 2025: Susținerea probelor A, B, C, D pentru elevii beneficiari ai unor burse de studiu în străinătate
- 2-6 iunie 2025: Înscrierea candidaților la probele scrise ale primei sesiuni de examen
- 6 iunie 2025: Încheierea cursurilor pentru clasa a XII-a/a XIII-a
- 10 iunie 2025: Limba și literatura română – proba E.a) – probă scrisă
- 11 iunie 2025: Proba obligatorie a profilului – proba E.c) – probă scrisă
- 13 iunie 2025: Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d) – probă scrisă
- 16 iunie 2025: Limba și literatura maternă – proba E.b) – probă scrisă
- 20 iunie 2025: Afișarea rezultatelor la probele scrise, vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor
- 23-24 iunie 2025: Vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor
- 30 iunie 2025: Afișarea rezultatelor finale
Anul școlar 2024—2025 este structurat astfel:
Modulul 1: de luni, 9 septembrie 2024, până vineri, 25 octombrie 2024;
Vacanța de toamnă: de sâmbătă, 26 octombrie 2024, până duminică, 3 noiembrie 2024;
Modulul 2: de luni, 4 noiembrie 2024, până vineri, 20 decembrie 2024;
Vacanța de iarnă: de sâmbătă, 21 decembrie 2024, până marți, 7 ianuarie 2025;
Modulul 3: de miercuri, 8 ianuarie 2025, până vineri, 7 februarie 2025, respectiv vineri, 14 februarie 2025, sau vineri, 21 februarie 2025, după caz, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în urma consultărilor cu beneficiarii primari ai educației, cu părinții/reprezentanții legali ai acestora și cu cadrele didactice, realizate la nivelul unităților de învățământ;
Vacanța de schi/mobilă: o săptămână, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în perioada 10 februarie— 2 martie 2025;
Modulul 4: de luni, 17 februarie 2025, respectiv luni, 24 februarie 2025, sau luni, 3 martie 2025, la decizia inspectoratelor școlare județene/ al municipiului București, după caz, până joi, 17 aprilie 2025;
Vacanța de primăvară: de vineri, 18 aprilie 2025, până duminică, 27 aprilie 2025;
Modulul 5: de luni, 28 aprilie 2025, până vineri, 20 iunie 2025;
Vacanța de vară: de sâmbătă, 21 iunie 2025, până duminică, 7 septembrie 2025.
Pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral și frecvență redusă, anul școlar are o durată de 34 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 6 iunie 2025;
Pentru clasa a VIII-a, anul școlar are o durată de 35 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 13 iunie 2025;
Pentru clasele din învățământul liceal — filiera tehnologică, cu excepția claselor prevăzute la lit. a) și pentru clasele din învățământul profesional, anul școlar are o durată de 37 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 27 iunie 2025;
Pentru clasele din învățământul postliceal, durata cursurilor este cea stabilită prin planurile-cadru de învățământ în vigoare.
Școala altfel și Săptămâna verde, potrivit ordinului nr. 3.694 din 1 februarie 2024
Art. 4. — „(1) Programul național „Școala altfel” și Programul „Săptămâna verde” se desfășoară în perioada 9 septembrie 2024—30 mai 2025, în intervale de câte 5 zile consecutive lucrătoare, a căror planificare se află la decizia unității de învățământ. Derularea celor două programe se planifică în intervale de cursuri diferite.
(2) La clasele din învățământul liceal — filiera tehnologică și din învățământul profesional, în perioadele dedicate programelor „Școala altfel” și „Săptămâna verde” se organizează activități de instruire practică, urmărind și scopul acestor programe.
(3) La clasele din învățământul postliceal, în perioadele dedicate programelor „Școala altfel” și „Săptămâna verde” se organizează activități de instruire practică.”
Foto: © Pichsakul Promrungsee | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.