Consiliul Naţional al Elevilor condamnă cu fermitate comportamentul cadrului didactic din județul Neamț care i-a făcut avansuri sexuale unei eleve şi solicită intervenţia Ministerului Educaţiei şi sesizarea organelor competente, pentru a sancţiona atât disciplinar, prin desfacerea contractului de muncă, cât şi penal faptele profesorului Cristian Pipirigeanu, se arată într-un comunicat de presă al reprezentanților elevilor.
„Considerăm că procedura de sancţionare a profesorilor ar trebui eficientizată, pentru a putea fi aplicate în mod real sancţiunile prevăzute în legislaţia în vigoare, atunci când acest lucru se impune”, a declarat Rareș Voicu, președintele Consiliului Național al Elevilor.
Comunicatul integral al Consiliului Național al Elevilor:
În cursul zilei de astăzi, RISE Project a făcut publică o conversaţie purtată de către un profesor din judeţul Neamţ cu o elevă încadrată la una dintre clasele la care predă. În acea conversaţie, cadrul didactic îi face avansuri de natură sexuală elevei, spunându-i ‘Credeam că îmi trimiţi o poză cu tine goală, că de matematică sunt sătul!!…’. Eleva a luat atitudine şi a contactat-o pe directoarea unităţii de învăţământ, pentru a-i reclama cele întâmplate. În replică, directoarea i-a spus că incidentul nu este problema şcolii, întrucât a avut loc în afara orelor de curs.
În urma acestei plângeri, cadrul didactic a devenit recalcitrant faţă de elevă, numind-o ‘căţea în călduri’ şi ‘jigodie ordinară’ şi spunându-i ca nu va putea fi sancţionat, întrucât are diferite relaţii cu persoane din justiţie şi din instituţiile statului.
Consiliul Naţional al Elevilor condamnă cu fermitate comportamentul cadrului didactic şi solicită intervenţia Ministerului Educaţiei şi sesizarea organelor competente, pentru a sancţiona atât disciplinar, prin desfacerea contractului de muncă, cât şi penal faptele profesorului Cristian Pipirigeanu. Conform articolului 5, alin. V din Codul-cadru de etică pentru personalul didactic din învăţământul preuniversitar, aprobat prin OMEN 4831/2018, este interzisă hărţuirea sexuală şi întreţinerea relaţiilor sexuale cu beneficiarii primari ai educaţiei.
Acest caz este un exemplu elocvent privind procesul greoi şi aproape imposibil care trebuie parcurs pentru a putea elimina din sistem un cadru didactic ce încalcă în mod repetat şi grosier legislaţia în vigoare. Solicităm, aşadar, Ministerului Educaţiei, începerea procedurii de revizuire a Statutului Cadrului Didactic, prevăzut în Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, în sensul creşterii eficienţei procedurii de sancţionare a profesorilor, în baza sesizărilor depuse la adresa acestora.
„Atitudinea profesorului Pipirigeanu reprezintă unul dintre multele cazuri de abuz care au loc în unităţile de învăţământ din România, însă multe dintre ele fie trec neobservate, fie se opresc la ridicatul din umeri al directorului şcolii, care nu vrea să îşi asume sancţionarea disciplinară a cadrului didactic. Considerăm că procedura de sancţionare a profesorilor ar trebui eficientizată, pentru a putea fi aplicate în mod real sancţiunile prevăzute în legislaţia în vigoare, atunci când acest lucru se impune”, a declarat Rareş Voicu, preşedintele Consiliului Naţional al Elevilor.
Sursă foto: Facebook/Rareș Voicu