Ministerul Dezvoltării a aprobat primele 43 de creșe, în cazul cărora poate fi inițiată procedura de achiziție publică, anunță ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, potrivit unui comunicat al instituției.
Ordinul de ministru semnat astăzi aprobă investițiile, astfel că poate fi demarată procedura de achiziție publică pentru identificarea constructorilor și, în primăvară, când vremea va permite, pot începe primele construcții, a arătat ministrul.
Cseke Attila a precizat că „termenul pentru depunerea cererilor și a documentației justificative a fost prelungit cu 30 de zile, pentru a permite construcția unor creșe noi, moderne, și în municipiile unde administrația publică locală nu a depus cerere în acest sens sau nu a completat documentația necesară”.
Creșele noi sunt moderne și prietenoase cu mediul înconjurător, în care energia necesară va proveni parțial din surse regenerabile, precum panourile fotovoltaice. Clădirile vor avea săli de joacă, dormitoare, bucătărie și spălătorie proprie, o sală pentru festivități, un cabinet medical, spații administrative și spațiu de joacă amplu, în aer liber.
Primele 43 de creșe noi vor fi construite în următoarele localități: Aiud, Alba-Iulia, Alexandria, Beiuș, Bistrița, Brăila, Botoșani (două creșe), Calafat, Caracal, Caransebeș, Călărași (două creșe), Câmpina, Câmpulung Moldovenesc, Dorohoi, Drobeta-Turnu Severin (două creșe), Fălticeni, Gherla, Huși, Lugoj, Marghita, Mediaș, Moreni, Motru, Oltenița, Oradea, Petroșani, Pitești (două creșe), Ploiești, Reșița, Salonta, Săcele, Slatina, Sighetu Marmației, Suceava, Tecuci, Târgu-Secuiesc, Târnăveni, Turda și sectorul 2 din Capitală.
Finanțarea construcției creșelor este asigurată, în proporție de 100%, de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.