Problema transportului elevilor între județe nu a fost rezolvată la prima rectificare bugetară, aprobată joi de Guvern

496 de vizualizări
transportul gratuit al elevilor
Foto: Pexels.com
Problema transportului elevilor între județe nu a fost rezolvată la prima rectificare bugetată din acest an, aprobată joi, 18 august, de Guvern. În proiectul ordonanței de urgență apare că a fost stabilit un prag de 30 de lei pe lună pentru fiecare elev, pentru transportul local. Banii urmează să fie dați primăriilor care au plătit transportul elevilor până la data de 30 iunie 2022, potrivit documentului consultat. 

Prin această ordonanță a fost stabilită suma medie de decont pentru elevii navetiști în interiorul localităților/județelor la 30 de lei/lună.

Art.32. – (1) Sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată prevăzute la art.28 alin.(5) lit.d) se alocă în limita sumei de 30 lei/lună/beneficiar unităților administrativ-teritoriale care au efectuat plăți până la data de 30 iunie 2022 pentru gratuitatea acordată în anul 2022 elevilor din învățământul preuniversitar acreditat/autorizat pentru transportul local rutier şi naval, conform prevederilor art. L din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 130/2021”, conform proiectului de ordonanță.

Pentru transportul local al elevilor au fost alocați 500 de milioane de lei, după cum apare în documentul menționat anterior. Suma este pentru perioada ianuarie-iunie 2022, ceea ce înseamnă că acoperă primele șase luni ale anului.

Conform calculelor Edupedu.ro pe baza datelor oficiale, fiecărui elev navetist i se alocă 180 de lei pentru șase luni, dacă pragul este de 30 de lei pe lună. Dacă împărțim suma de 500 de milioane la cei 180 de lei, ar rezulta 2,7 milioane de abonamente/bilete pe 6 luni. Acest lucru ar însemna că sunt 462.962 de abonamente pe lună.

Primăriile vor depune, până pe 15 septembrie 2022, la inspectoratele școlare județene, copii ale documentelor justificative care atestă plățile efectuate până la data de 30 iunie 2022, pentru transportul local rutier și naval, însoțite de listele beneficiarilor pentru care s-au efectuat plăți, după cum apare în document.

Inspectoratele școlare vor verifica dacă beneficiarii din listele date de primării, pentru care s-a acordat gratuitatea, au calitatea de elev și întocmesc situația centralizată la nivelul fiecărui județ/municipiului București, prevede proiectul de ordonanță.

Proiectul de ordonanță poate fi consultat mai jos:

Informații de context

Edupedu.ro a scris că reprezentanții părinților și elevilor au trimis Curții de Conturi o solicitare să spună cum se poate deconta transportul pentru elevi. Mai multe detalii aici.

În replică, Curtea de Conturi a specificat că este în sarcina autorităților din localitatea de domiciliu a elevului navetist să adopte acte normative care „să rezolve problemele cu care se confruntă copiii dintr-o colectivitate locală. Această prevedere legală indică modalitatea în care elevii ce urmează cursuri în altă localitate decât cea de domiciliu pot beneficia de servicii de transport, asigurate inclusiv cu sprijinul altor persoane juridice”.

Articolul 84, alineatul (1^3) al Legii Educației Naționale stabilește că „elevilor care nu pot fi școlarizați în localitatea de domiciliu li se decontează cheltuielile de transport între localitatea de domiciliu și localitatea unde sunt școlarizați, pe durata cursurilor școlare, din bugetul Ministerului Educației, prin unitățile de învățământ unde sunt școlarizați, în limita a 50 km”.

Iată ce prevede articolul 85 din Legea Educației Naționale:

„(1) În situații justificate, elevilor din învățământul obligatoriu, școlarizați într-o altă localitate decât aceea de domiciliu, li se asigură, după caz, servicii de transport, de masă și de internat, de către autoritățile administrației publice locale din localitatea de domiciliu, cu sprijinul operatorilor economici, al colectivităților locale, al societăților de binefacere, precum și al altor persoane juridice sau fizice.

(2) Statul subvenționează toate costurile aferente frecventării liceului pentru elevii provenind din grupuri socioeconomice dezavantajate, precum și pentru cei care frecventează învățământul profesional, inclusiv pentru perioada stagiilor de pregătire practică. Modalitatea de subvenționare și criteriile de acordare a subvenției se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, inițiată de Ministerul Educației și Cercetării.”

Ordonanța 50 din 16 iunie 2021 prevede următoarele: la articolul 84, după alineatul (1^3) se introduc șase noi alineate, alineatele (1^4)-(1^9), cu următorul cuprins:

  • (1^4) Elevilor care sunt cazați la internat sau în gazdă în localitatea unde studiază li se asigură decontarea sumei ce reprezintă contravaloarea a 8 călătorii dus-întors pe semestru, din bugetul Ministerului Educației, prin unitățile de învățământ unde sunt școlarizați.
  • (1^5) Elevii aflați în situațiile prevăzute la alin. (1^3) și (1^4) pot solicita acordarea sumei în avans, cu decontare în luna următoare.
  • (1^6) Modalitatea de decontare se stabilește printr-o metodologie aprobată prin ordin al ministrului educației.
  • (1^7) Decontarea cheltuielilor de transport, pe baza documentelor emise de operatorii de transport rutier, pentru facilitățile de transport acordate elevilor, prevăzute la alin. (1^3) și (1^4), se asigură la nivelul valorii documentelor de transport lunare, dar nu mai mult de 30 lei/lună pentru distanța de 3 km. Pentru distanțele ce depășesc 3 km, până la limita de 50 km, suma de 30 lei/lună se suplimentează cu 3 lei pentru fiecare kilometru/lună, dar nu mai mult decât valoarea documentelor de transport lunare.
  • (1^8) Prin excepție de la prevederile alin. (1^7), elevilor care se deplasează de la domiciliu către unitatea de învățământ la distanțe mai mari de 50 km și nu sunt cazați la internat sau în gazdă în localitatea în care studiază li se decontează suma aferentă distanței de 50 km, la care se adaugă 1 leu/km/lună, pentru distanțele ce depășesc 50 km.
  • (1^9) Operatorii de transport au obligația să emită documente lunare de transport, cu încadrare în tarifele maxime per kilometru/lună prevăzute la alin. (1^7) și (1^8), și să asigure transportul elevilor.

În Ordonanța nr. 70 din 14 mai 2020 apare la art. 67 că „operatorii de transport au obligația de a asigura transportul gratuit al elevilor și al altor categorii de persoane care beneficiază de facilități specifice de transport, sub sancțiunea:

a) încetării contractelor de delegare a serviciului public de transport rutier de persoane prin curse regulate la nivel județean;

b) retragerii licenței de traseu, în cazul transportului interjudețean.”

Citește și:
Rectificare pozitivă la ministerul Educației, dar cu 30% mai puțini bani pentru plata salariilor, față de propunerea inițială din proiectul ministerului de finanțe
DOCUMENT Răspunsul Curții de Conturi pentru reprezentanții elevilor și părinților: Primăria din localitatea de domiciliu a elevului asigură transportul 
DOCUMENT Reprezentanții elevilor și părinților au solicitat Curții de Conturi explicații după ce instituția ar fi invocat în fața autorităților locale probleme legale pentru decontarea integrală a transportului elevilor

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ministerul sănătății: Primele doze de vaccin anti-Covid-19 pentru copiii de 5-11 ani vor ajunge în România în perioada 21-25 ianuarie / Peste 114.000 de doze de Comirnaty, produse de Pfizer vor fi distribuite centrelor de vaccinare

Primele doze speciale pentru vaccinarea copiilor de 5-11 ani de la Pfizer ajung în țară între 21-25 ianuarie, potrivit Ministerului Sănătății. Vaccinarea anti-Covid-19 a copiilor între 5-11 ani se va…
Vezi articolul

VIDEO 38 de inspectori școlari generali sunt membri ai PNL și UDMR / Klaus Iohannis, în decembrie 2018, la lansarea România educată: PSD este eminamente politizatorul sistemului educațional – o eroare fundamentală. Toate trebuie făcute în realitate cu bun-simț și cam toți își dau seama care este bunul simț în depolitizare

Din cele 42 de funcții de inspector școlar general din România, 38 sunt deținute acum de membri ai partidelor PNL și UDMR, iar 4 persoane susținute de PNL în funcțiile…
Vezi articolul

Ministerul Educației invită organizațiile nonguvernamentale să contribuie cu resurse educaționale pentru prevenirea și reducerea violenței școlare / Materialele vor fi publicate pe pagina ministerului

Ministerul Educației invită organizațiile nonguvernamentale, companiile și alte entități să pună la dispoziția cadrelor didactice, părinților și elevilor resurse educaționale cu caracter deschis pentru prevenirea și reducerea violenței în mediul…
Vezi articolul

Deputatul PNL Marilen Pirtea, rector la Timișoara: Să primească prioritate pentru vaccinare și studenții universităților din România, dacă vor primi prioritate studenții care pleacă la studii în străinătate

Deputatul PNL Marilen Pirtea, rector al Universității de Vest din Timișoara, apelează la o declarație neangajantă făcută miercuri de premierul Florin Cîțu pentru a pleda pentru “prioritizarea pentru vaccinare a…
Vezi articolul