Problema spinoasă a temelor pentru acasă – Florin Buzdugan, profesor de limba engleză

De mici învățăm că e important să ne facem cu toții treaba. Când te angajezi undeva treci printr-o perioadă de pregătire, ți se predau sau actualizează cunoștințele, treci printr-o evaluare și primești și teme pentru acasă. Problema apare însă atunci când există o disproporție între ceea ce înveți și ceea ce ai de exersat pentru a interioriza ceea ce ai (de) învățat. Să le luăm pe rând.

1. Importanța temelor pentru acasă ca element complementar actului învățării.

Când decidem că vrem să ne apucăm de ceva nou: cântat la tobe, o formă de sport, tehnici de autoapărare etc., mai întâi trebuie să învățăm niște noțiuni teoretice. Dacă vorbim de muzică, elemente de teoria muzicii (note, game, acorduri etc.); dacă vorbim de sport, elemente de postură, control al respirației, antrenament etc.; dacă vorbim de autoapărare, situații ipotetice, cum reacționăm în fața unui element care ne blochează corpul și receptorii din creier etc.

După ce învățăm aceste posturi, de multe ori repetăm. Repetiția mecanică – care se traduce de multe ori în a face ce face persoana care ne instructează – are rolul de a învăța corpul cu anumite posturi și/sau reacții. Muscle memory, cum i se spune în engleză, este folosită în mod special de muzicieni, sportivi, atleți. E un element important care duce la perfecționare și stăpânire, în timp, a unor tehnici.

Temele pentru acasă sunt, în primul rând, o modalitate complementară de a asigura retenția, înțelegerea, interiorizarea și, apoi, aplicarea unor noțiuni teoretice. Ne referim, în special, la materiile care implică teorie: limbi străine, discipline socio-umane, discipline științifice.

Ni se predă ceva, apoi contextualizăm, facem aplicații în clasă (exerciții). Prima parte este făcută. Dar munca elevului trebuie să fie și independentă: teme. Se dau ca temă exerciții, proiecte etc. care au ca scop oferirea de evaluare (assessment) a modului (cât și cât de bine) în care elevul a înțeles noțiunile predate. Nota (care nu trebuie să și fie trecută în catalog) reflectă gradul de înțelegere, corectitudinea facerii/rezolvării temei/temelor și îi oferă profesorului un instrument prin care poate recomanda alte exerciții sau o grilă de urmărire a progresului elevilor.

2. Problema temelor pentru acasă

Cum sistemul de la noi din țară este deficitar din multe puncte de vedere, problema cu temele de acasă este una spinoasă. În primul rând, fiindcă elevilor nu li se oferă – în cele mai multe dintre cazuri – și o verificare a temei adecvată: se verifică exercițiile fie frontal – cu toată clasa –, fie individual – un elev este scos la tablă, se verifică corectitudinea, completitudinea temei etc., apoi se pune o notă.

De ce este greșit? Fiindcă spaima în fața unei note proaste îi descurajează mai ales pe elevii mai slabi, care nu pot ține pasul cu restul clasei. Asta îi poate face fie să copieze tema de la colegi („dă și mie tema la X”), ceea ce îi salvează de la o notă proastă, dar nu și asigură înțelegerea modului de rezolvare a unui exercițiu sau mai multe. Sau, fiindcă verificând tema, nu se oferă – în unele cazuri – explicații suplimentare („păi, am discutat la lecție despre X, Y situație”); iar asta, iarăși în cazul elevilor care nu pot ține pasul, se traduce în lacune, probleme de înțelegere a metodei de rezolvare, a modului în care trebuia urmărită logica efectuării temei.

Deci, pe de o parte, temele pentru acasă sunt o problemă spinoasă: lipsa oferirii unui feedback obiectiv, onest, într-un mod care să îl ajute pe elev să înțeleagă unde și de ce a greșit și cum poate evita acest lucru pe viitor și cum poate aprofunda mai bine noțiunile care au fost evaluate prin tema cu pricina.

Mai departe: unii profesori dau exagerat de multe exerciții. Iar asta este o problemă fiindcă materiile fundamentale: română, matematică, fizică, biologie ș.a., adică materiile care sunt centrale examenelor naționale (EN și bacalaureat), sunt materiile unde preponderent se dau excesiv de multe teme într-un termen scurt. Adică elevul trebuie să facă un număr de exerciții (să zicem 10), a căror rezolvare necesită timp, trebuie să mai învețe și la alte materii și să mai facă și acolo un număr de exerciții date ca temă.

Luăm cazul englezei, materie pe care o predau. Pe lângă problemele întâmpinate, cu elevi care nu-și făceau tema din indolență – există și elevi care vor recunoaște franc că pentru ei nu este o materie care să conteze; sau care nu le place (fără să fie vina profesorului care o predă); sau nu învață și ca atare nu rezolvă nici temele –, dacă ținem cont de faptul că elevii de liceu și gimnaziu au undeva între 5-7 ore pe zi, iar unele materii au un număr dublu de ore alocate *1, ajungem la o situație în care ei ajung la epuizare fizică sau psihică.

De ce? Fiindcă, pe lângă orele de la școală, unii dintre ei mai au meditații, de unde mai primesc un set de teme, activități extrașcolare (voluntariat, activități de tip hobby etc.). Cum se mai poate asigura acel echilibru care, în mediul corporatist și nu numai, se numește work—life balance. Adică un echilibru între cerințele vieții profesionale și cele ale vieții personale. Fiindcă, oricât de ilar le poate părea unora, elevii au o viață cât se poate de profesională; ei sunt agenții direcți cu care se lucrează. Părinții sunt cei care, în numele copiilor lor, semnează contractul cu școala și își iau angajamentul să.

Problema este că, pe de o parte, sunt părinți care vehement contestă utilitatea temelor pentru acasă în formatul prezent: nu au aplicabilitate în viața reală, sunt prea multe, prea dificile, nu sunt adaptate nivelului copilului lor. Și, pe cât de adevărat este acest lucru, pe atât de periculos este. Fiindcă a-i inculca unui copil ideea că temele sunt inutile va fi un deserviciu care, pe termen lung, își va arăta efectele. Lipsa motivației de a învăța, de a se confrunta cu niște noțiuni problematice. Lipsa urcării pe scara profesională etc.

Demotivarea, pe scurt.

La polul opus, profesorii care amenință că vor pune note proaste pentru temele nefăcute sau prost făcute îi descurajează pe elevi și îi fac să recurgă fie la dă și mie tema, fie să caute pe internet răspunsurile (tot o formă de copiat) fiindcă nimeni nu își dorește să ia notă proastă. Toți vrem rezultate cât mai bune. Iar, cel puțin pentru viitorul imediat și mediu, în România modalitatea principală de evaluare este cea a notării.

Opinia mea este că temele sunt bune, au un rost și utilitate, însă asta vine la pachet și cu alte măsuri complementare, care să îi permită elevului să se poată dezvolta și pe alte planuri. Sau, măcar, să-și facă singur tema fără să îi fie frică de eșec.

Despre cum putem îmbunătăți acest instrument voi încerca să discut într-un articol ulterior.

_________________________________________________________________________________________________

Note:

*1 Un exemplu facil: Engleza are 2 ore acordate, iar româna are 4 ore.

_________________________________________________________________________________________________

Despre autor:

Florin Buzdugan este profesor de limba engleză, traducător și coordonator al site-ului Traducerile de sâmbătă. Predă engleza de 3 ani și speră să o facă în continuare.

Citește și:

• Viața unui profesor suplinitor. Cum credeam și cum este în interiorul sistemului – Florin Buzdugan, profesor de limba engleză

• Temele pentru acasă – Cât de mult este prea mult? Primul studiu experimental implementat în România validează regula “10 minute pe nivel școlar”