Proba scrisă, Definitivat 2021 – Candidații vin de la 7:30, ora la care începe examenul a fost modificată, va fi ora 9, dar subiectele vor fi date candidaților la ora 10

6.242 de vizualizări
Modificările pentru Bacalaureat -Când au loc detașarea la cerere și detașarea în interesul învățământului
Foto: Moose Photos – Pexels.com
Prevederi confuze pentru proba scrisă a examenului național de definitivare în învățământul preuniversitar nu va mai începe la ora 10, cum era în anii trecuți, ci va fi păstrată ora impusă anul acesta, adică ora 9, potrivit metodologiei de desfășurare a examenului publicată în Monitorul Oficial, aprobată prin ordinul 5211/2020. Cu toate acestea, metodologia prevede că ora la care candidații primesc subiectele e ora 10.

Candidații vin la centrele de examen de la ora 7:30, iar intrarerea în săli se face în intervalul 07:30-08:00, în anii trecuți accesul era de la 8:00 la 8:45.

Cu toate că proba scrisă începe la 9, în metodologia din Monitorul Oficial scrie că subiectele vor fi date candidaților la ora 10. Dacă nu cumva este vorba despre o eroare a autorilor, ar însemna ca profesorii să stea de la 7:30 până la 10 în sală, apoi să aibă doar 3 ore pentru rezolvare.

“Președintele comisiei de examen, împreună cu secretarul comisiei, distribuie în sălile de examen plicurile secretizate cu subiecte, astfel încât, la ora 10,00, acestea să poată fi desfăcute, în prezența candidaților”, prevede metodologia.

Concusul de definitivat reprezintă un examen de intrare și avansare în cariera didactică. Examenul poate fi susținut de cadrele didactice care au cel puțin un an vechime în învățământ și este obligatoriu pentru obținerea gradelor didactice. Procedura de acordare a definitivării și a titlului de profesor cu drept de practică în învățământul preuniversitar reprezintă recunoașterea competențelor necesare pentru exercitarea profesiei didactice.

Ce reguli sunt pentru proba scrisă de la Definitivat 2021:

Proba scrisă se desfășoară începând cu ora 9,00, durata de redactare a lucrării fiind de 4 ore.

Prezentarea comisiei la centrul de examen se face în intervalul orar 7,00-7,15, pe baza buletinului/cărții de identitate și a delegației de serviciu.

Accesul candidaților în centrul de examen la proba scrisă se face în intervalul 7,30-8,00, pe baza actului de identitate valabil – carte de identitate, carte de identitate provizorie sau buletin de identitate – ori, în lipsa acestuia, pe baza pașaportului în termen de valabilitate.

Candidații și profesorii asistenți nu pot avea asupra lor, în sala de examen, obiecte sau materiale din următoarele categorii: genți, poșete, ziare, reviste, cărți, caiete, mijloace electronice de calcul, telefoane mobile sau orice alte mijloace care intermediază/facilitează comunicarea la distanță, alte obiecte/materiale a căror utilizare afectează desfășurarea examenului în condiții de legalitate, echitate și obiectivitate. Materialele și/sau obiectele nepermise vor fi depuse și sigilate în sala de depozitare a obiectelor personale, înainte de intrarea în sala de examen.

Candidații care introduc în sala de examen materiale nepermise, din categoria materialelor menționate sau compatibile cu acestea, chiar dacă nu le utilizează în momentul în care sunt depistați, sunt eliminați din examen pentru tentativă de fraudă, prin decizie motivată a președintelui comisiei de examen, situație în care profesorii-asistenți sau membrii comisiei de examen încheie un proces-verbal.

Candidații sunt informați de către profesorii asistenți responsabili de săli, la intrarea în sala de examen, cu privire la prevederile metodologice referitoare la desfășurarea probei scrise și semnează procese-verbale care să ateste informarea.

Pe ușa fiecărei săli de examen se afișează tabelele nominale cuprinzând numele și prenumele candidaților repartizați în sala respectivă și disciplina la care aceștia susțin examenul.

În fiecare sală de examen se repartizează candidați care susțin examenul la cel puțin două discipline diferite. Repartizarea candidaților în sală se face potrivit tabelelor afișate, respectarea ordinii de așezare în bancă fiind obligatorie.

În vederea desfășurării probei scrise se asigură supravegherea fiecărei săli de către 2-3 profesori asistenți, care verifică identitatea candidaților din sala respectivă pe baza actului de identitate prezentat de aceștia și care răspund de corectitudinea desfășurării probei scrise în sala respectivă.

Profesorii asistenți responsabili de săli primesc, sub semnătură, de la secretariatul comisiei de examen tabelul nominal cu candidații repartizați în sala respectivă, foile tipizate de examen și ciornele necesare ștampilate, corespunzător numărului candidaților din sală.

Înainte de distribuirea subiectelor în săli, profesorii asistenți instruiesc candidații cu privire la modul de secretizare și securizare a lucrărilor scrise, numerotarea paginilor și atenționează candidații cu privire la situațiile care pot conduce la anularea lucrării scrise și la eliminarea din examen, potrivit prevederilor legale.

Secretizarea și securizarea lucrărilor scrise se realizează în baza unei proceduri specifice, elaborată de Ministerul Educației și Cercetării, prin direcția cu atribuții în organizarea și desfășurarea examenului.

Membrii comisiei de examen desemnați pentru multiplicarea subiectelor asigură numărul necesar de exemplare, le introduc în plicuri care sunt apoi securizate, fiind responsabili de asigurarea secretizării.

Președintele comisiei de examen, împreună cu secretarul comisiei, distribuie în sălile de examen plicurile secretizate cu subiecte, astfel încât, la ora 10,00, acestea să poată fi desfăcute, în prezența candidaților.

Din momentul deschiderii plicului cu subiecte, niciun candidat nu mai poate părăsi sala decât dacă predă lucrarea și semnează de predare. Candidații care nu se află în sală în momentul deschiderii plicului cu subiecte pierd dreptul de a mai susține examenul în sesiunea respectivă.

După primirea subiectelor, candidații verifică dacă au primit subiectul corespunzător specializării/disciplinei de examen și semnează pentru conformitate în tabelul pus la dispoziție de profesorii asistenți responsabili de sală.

Pentru redactarea lucrărilor se folosește cerneală sau pix de culoare albastră; desenele/graficele se execută cu creion negru.

Candidații pot avea, în sala de examen, dicționare – pentru disciplinele latină sau greacă veche – și planuri de conturi – pentru disciplinele economice.

Profesorii asistenți care furnizează soluții ale subiectelor de examen, falsifică lucrări, tolerează acțiuni sau intenții de fraudă ale candidaților sau manifestă neglijență în îndeplinirea atribuțiilor răspund disciplinar, în conformitate cu art. 280-282 din Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, sau penal, după caz.

Nerespectarea prevederilor procedurii specifice privind secretizarea și securizarea lucrărilor scrise, referitoare la înscrierea numelui candidaților sau a altor nume proprii care nu au legătură cu cerințele subiectului, precum și la existența oricăror alte semne distinctive pe foile de examen determină anularea lucrărilor scrise. Candidații care doresc să corecteze o greșeală taie fiecare rând din pasajul greșit cu o linie orizontală, iar schemele/desenele, cu o linie oblică.

Candidații care, în timpul desfășurării probei scrise, sunt surprinși copiind, primind sau transmițând soluții cu privire la subiecte sunt eliminați din examen, în acest sens încheindu-se un proces-verbal de către profesorii-asistenți responsabili de sală sau de către membrii comisiei de examen. Aceeași măsură se aplică și pentru orice altă tentativă de fraudă.

Candidatul care se retrage din proprie inițiativă poate solicita anularea lucrării, pe baza unei declarații, predă lucrarea și foaia cu subiecte și părăsește sala după cel puțin o oră, dar nu la mai mult de 3 ore de la deschiderea plicului cu subiecte. În acest caz, lucrarea scrisă nu este evaluată, iar în statistici candidatul respectiv se consideră retras, cu dreptul de a se înscrie în sesiunea imediat următoare, conform prevederilor legale.

În cazuri excepționale, dacă un candidat solicită părăsirea temporară a sălii, el este însoțit de unul dintre profesorii asistenți până la înapoierea în sala de examen, fără a beneficia de prelungirea timpului alocat rezolvării subiectelor.

Sigilarea lucrărilor scrise se efectuează cu etichete albe, după care se aplică ștampila de examen. Etichetele conținând codurile de bare se aplică numai în spațiile rezervate. Procedura specifică privind secretizarea și securizarea lucrărilor scrise utilizând etichete cu cod de bare se stabilește de către Ministerul Educației și Cercetării și se comunică inspectoratelor școlare. Comisia de examen, profesorii-asistenți și candidații au obligația să respecte prevederile procedurii aprobate.

După încheierea lucrării, candidații numerotează foile de examen în spațiul rezervat, cu cifre arabe, indicând pagina curentă și numărul total de pagini scrise, de exemplu: 3/5 pentru pagina a treia din totalul de 5 pagini scrise. Se vor numerota toate paginile pe care candidatul a scris, inclusiv prima pagină și paginile incomplete.

La finalizarea lucrării, candidații predau profesorilor asistenți responsabili de sală lucrările și semnează în borderoul de predare, menționând numărul de pagini scrise în borderou și pe teză, în spațiul rezervat. Spațiile libere ale întregii lucrări se anulează, în fața candidatului, de către unul dintre profesorii asistenți, cu linie frântă în forma literei “Z”. Până la predarea ultimei lucrări, în sală rămân cel puțin 3 candidați.

Ciornele și foaia cu subiecte se predau separat profesorilor asistenți responsabili de sală, odată cu lucrarea; ciornele nu sunt luate în considerare în evaluarea lucrării și la eventualele contestații.

Profesorii asistenți responsabili de sală predau comisiei de examen lucrările candidaților, borderourile de predare a lucrărilor, tipizatele anulate și cele nefolosite, tabelele de prezență, ciornele, foile cu subiecte, precum și toate materialele din mapa sălii de examen rămase nefolosite.

Photo by Moose Photos from Pexels


1 comment
  1. Azi se încheie prima săptămână de predare hibrid. Copilul meu a stat două zile acasă și două zile la şcoală pentru că o colegă de clasă a suferit un accident care s-a lăsat cu o fractură. Mă aştept ca deștepții să dea cu pietre, nu este cazul rocada s-a făcut pentru a se putea păstra distanțarea, în clasă pentru că la porțile şcolii prăniții se calcă în picioare indiferent de rugăminție cadrelor didactice. Vreau pe această cale să mulțumesc poliției locale pentru eforturile pe care le face pentru a păstra distanțarea la porțile şcolile, nu credeam că voi spune asta dar în fine. Constat că profesorii au cea mai grea datorie, este grav dacă unor adulți după 6 luni de pandemie trebuie să vină cine să le spună să păstreze distanțarea și masca la porțile şcolile. Miercuri am urmărit și eu alături de copilul meu cum se desfășoară orele on-line. Dacă eram profesor refuzam să mă filmez în timp ce predam. De ce? Ferească Dumnezeu, de ce am putut să văd pe ecran și mă refer la elevii care urmăreau lecția de acasă, atâta lipsă de respect și de bun simți. ……..
    Profesorii chiar fac eforturi uriașe ași spune să predea și în clasă și on-line eu unul nu cred că ași reuși. Atunci când a mers la şcoală copilul meu spunea că în timp ce doamna preda lecția pica rețeaua iar cei de acasă o sunau ca disperații că ei nu văd și aud nimic și uite așa pe parcursul unei ore pica internetul de 2- 3 ori.
    Nu ştiu cine citește aceste postări dar “marii noștri jurnaliști” care stau cocoțați pe scaun și comentează cât de incompetente sunt cadrele didactice pentru că nu ştiu să folosească tehnologia, vreau să le transmit că profesorii sunt de o mie de orI mai competente decât ei. Să nu uite acești așa ziși jiaristi/jurnaliști că ei au în spate o căruță de oameni pentru a spune tâmpenii pe posturile de televiziune, dacă ar fi să facă singuri emisiunea cap coadă ar fi vai de capul lor deși au şcoli de televiziune făcute, SĂ VĂ FIE RUŞINE!!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Mărturia unei profesoare, despre învățământul artistic: Ne târâm în aceeași mocirlă de 30 de ani, iar absolvenții liceelor de artă au un singur țel – să plece din țară

Învățământul artistic funcționează cu programe școlare “din anii ’70, puțin periate pe alocuri, doar la unele specialități”, cu 
reguli ale olimpiadelor “viciate de diverse interese mai mari sau mai mici”,…
Vezi articolul