Probă de fizică introdusă suplimentar la admiterea la Academia Tehnică Militară “Ferdinand I”, cu 6 luni înainte de susținerea examenelor

222 de vizualizări
Foto: Facebook – Recrutare MApN
La admiterea la Academia Tehnică Militară “Ferdinand I” a fost introdusă o nouă probă, cu 6 luni înainte de examenele scrise, printr-o decizie luată de Senatul universitar la mijlocul lunii decembrie și postată pe site-ul Academiei. Mai multe persoane care vor să se înscrie la una dintre facultățile universității ne-au semnalat faptul că proba suplimentară a fost introdusă în data abia de 13 decembrie și spun că nu au timp suficient de pregătire. „Inițial știam că trebuie să ne pregătim doar pentru două materii, matematică și informatică iar acum cu 6 luni înainte de examen aflu că trebuie să mă pregătesc și pentru fizică. Nu cred că e în regulă”, ne-a spus un elev care dorește să se înscrie la una dintre facultățile Academiei Tehnice Militare „Ferdinand I”.

Senatul universitar al Academiei Tehnice Militare „Ferdinand I” a adoptat în 13 decembrie decizia prin care se suplimentează cu o probă – cea de fizică – examenul de admitere din vară pentru sesiunea 2025-2026. Practic, cei care vor să dea admitere la una dintre facultăți trebuie să dea încă un examen despre care au aflat cu 6 luni înainte. Examenul care conține întrebări din cele trei materii: matematică, informatică și fizică are loc în data de 8 iulie 2025, potrivit calendarului afișat pe site-ul instituției.

Academia Tehnică Militară ”Ferdinand I” pregătește ofițeri ingineri pentru mai multe instituții din Sistemul de Apărare, Ordine Publică și Securitate Națională: MApN, MAI, STS, SRI, SIE, ANP (Administrația Națională a Penitenciarelor).

Mai multe persoane care vor să se înscrie la una dintre facultățile Academiei ne-au semnalat faptul că decizia de a introduce un examen la fizică a apărut pe neașteptate. “Îmi place fizica, dar trebuie reluată materie predată în clasele a IX-a și a X-a, nu ce fac în școală acum în clasa a XII-a. Nu cred că s-a gândit cineva la noi, când s-a luat decizia asta”, spune unul dintre cititorii Edupedu.ro.

Părintele unui alt tânăr spune că “mi se pare anormal să adaugi în decembrie o materie în plus la admitere, când procesul efectiv de selecție începe în februarie, când se face selecția, urmă de probele eliminatorii. Asta în condițiile în care, tot în februarie, se susțin primele examene de bacalaureat. Alte meditații, pe lângă cele făcute deja pentru că ce se face la școală nu este suficient. Este o încărcătură în plus, adăugată pe ultima sută de metri și care în mod clar poate determina un candidat să renunțe la orientarea sa către învățământul tehnic militar. De ce să faci așa ceva unor tineri care aleg nu doar să rămână în țară, dar și să lucreze într-un domeniu atât de dificil?”, spune părintele.

Înscrierea candidaților începe în luna februarie 2025 și diferă în funcție de facultate, iar probele eliminatorii încep în primăvară, potrivit cititorilor Edupedu.ro. Perioada și planificarea pentru susținerea probelor eliminatorii (medical, sportiv, psihologic/interviu) este stabilită de către fiecare instituție din Sistemul de Apărare, Ordine Publică și Securitate Națională în parte. De asemenea, aceste probe se susțin conform unor norme și criterii stabilite de fiecare structura în parte”, scrie în calendarul de admitere.

Potrivit ordinului de ministru nr. 3.693 din 1 februarie 2024, instituțiile de învățământ superior trebuie să anunțe modificări legate de admitere cu cel puțin 6 luni înainte de susținerea examenelor.

Decizia senatului din 13 decembrie care a suplimentat cu proba de fizică examenul de admitere se încadrează în termenul legal de 6 luni.

„Atunci când căutam oferte de la universități pentru a alege cariera, un reprezentant al Academiei Tehnice Militare, care ne-a prezentat oferta instituției la școală, nu ne-a spus că vom avea examen și la fizică”, mai spune un cititor Edupedu.ro. Anul trecut, examenul de admitere a fost tot la trei materii, însă în loc de fizică era engleză: matematică, informatică și engleză.

Tematica pentru examenul de admitere iulie 2025

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

EXCLUSIV Ecaterina Andronescu confirmă că s-a întâlnit cu Ion Țiriac înainte ca Ministerul Finanțelor să anunțe un ajutor de stat de 500.000 de euro pentru fiecare grădiniță privată olimpică

Grădinițele olimpice private cu ajutor de stat în valoare de câte 500.000 de euro de grădiniță, care vor primi gratuit doar maximum 8% dintre copii, ajung la decizia finală a…
Vezi articolul

Ministrul Sănătății: Vor fi amenajate în școli cabinete de vaccinare pentru copiii de peste 12 ani. Ministrul Educației: Trebuie văzut în ce măsură configurația școlii permite astfel de centre

Procesul de testare al copiilor şi personalului din şcoli, atunci când apar simptome, va fi reluat după începerea școlii, a anunțat ministrul Sănătății dr. Ioana Mihăilă într-un interviu acordat News.ro și…
Vezi articolul