Prințesa moștenitoare Amalia a Regatului Țărilor de Jos merge la facultate în condiții de securitate sporită, din cauza unor amenințări / Ea părăsește palatul doar pentru a se duce la cursuri

Foto: Royal-house.nl

Măsurile de securitate din jurul prințesei moștenitoare Amalia a Regatului Țărilor de Jos au fost recent sporite considerabil din cauza îngrijorării că aceasta ar putea fi victima unei tentative de răpire sau a unui atac, relatează vineri Reuters și AFP, citate de Agerpres. Potrivit sursei citate, din cauza amenințărilor, prințesa Amalia, în vârstă de 18 ani, este nevoită să locuiască cu părinții ei la palatul regal Huis ten Bosch din Haga în locul apartamentului pe care îl închiriase la Amsterdam pentru a merge la universitate, și iese doar pentru a merge la cursuri, a anunțat joi familia regală olandeză.

Situația este “într-adevăr foarte dificilă”, a declarat regele Willem-Alexander în cadrul unei conferințe de presă în timpul unei vizite de stat în Suedia.

Potrivit reginei Maxima, amenințările care o vizează pe prințesă – care urmează cursurile Facultății de Politică, Psihologie, Drept și Economie (PPLE) ale Universității din Amsterdam – au “consecințe enorme” asupra vieții ei. “Ea nu are o viață de student așa cum au alții”, a mai spus regina.

“Ea nu a plecat de acasă. Asta înseamnă că nu locuiește la Amsterdam, că nu prea poate ieși. Consecințele sunt foarte dificile pentru ea”, a spus regina, vizibil emoționată.

Cotidianul olandez De Telegraaf a raportat în septembrie că securitatea a fost întărită în jurul prințesei din cauza amenințărilor din partea unor grupări criminale care îl vizează de asemenea și pe premierul Mark Rutte.

Exit mobile version