Toate argumentele invocate de ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, pentru a susține intrarea copiilor în vacanță au fost “demontate”, afirmă Federația Națională a Părinților (FNAP) într-o luare de poziție transmisă, marți, Edupedu.ro. Organizația arată că, în această situație, rămâne “o singură concluzie: singura motivație a acestei decizii a fost cea financiară. Se confirmă, astfel, ceea ce FNAP a susținut permanent: prin instituirea unei vacanțe forțate, s-a urmărit, de fapt, reducerea costurilor cu salariile profesorilor, a cheltuielilor cu utilitățile unităților de învățământ și eliminarea obligativității acordării de zile libere plătite părinților în baza OUG 110/2021”.
FNAP arată că, “dacă în privința reducerii mobilității, argumentul a fost combătut de specialiștii în domeniu (orice vacanță școlară generează o creștere a mobilității și nu reducerea ei), dacă în ceea ce privește lipsa dispozitivelor electronice pentru elevi, contractele pentru achiziția acestora (unele aflate încă în derulare) de către școli sau autorități publice contrazic afirmațiile domnului ministru, nici măcar motivația lipsei unei viteze optime a rețelei de internet nu mai stă în picioare. ANCOM, răspunzând unei solicitări a Hotnews, contrazice justificările domnului ministru, precizând că parametrii tehnici pentru cele mai populare aplicații online – Zoom, Teams ori Webex, vitezele minime necesare sunt chiar de 30 de ori mai mici de 100 Mpbs, toate aceste aplicații funcționând pe orice tip de conexiune fixă ori mobilă – de la 3G până la Wi-Fi și internet fix”.
Organizația părinților “condamnă categoric” situația actuală și acuză că “pe toată durata mandatului său de ministru al educației, domnul Sorin-Mihai Cîmpeanu nu a întreprins nicio măsură pentru îmbunătățirea sistemului de predare online în școlile din România, a desconsiderat permanent acest tip de predare, neînțelegând faptul că, în situații excepționale, școala online (cu toate inerențele ei) este preferabilă unei vacanțe forțate”.
Comunicatul FNAP, integral:
“Încă de la primele declarații cu privire la intenția Ministerului Educației de a impune o vacanță, în perioada 25 octombrie-5 noiembrie 2021, pentru toți preșcolarii și elevii din unitățile de învățământ de stat, Federația Națională a Părinților a atras atenția că măsura, invocată ca soluție pentru reducerea mobilității populației și a numărului de îmbolnăviri cu SARS-Cov-2, nu va avea efectele scontate și va produce o întrerupere bruscă a ritmului de învățare al elevilor, cu efecte dezastruoase asupra acumulării de cunoștințe și competențe a unor generații întregi de elevi.
Apelurile noastre repetate, numeroasele argumente aduse în sprijinul solicitărilor noastre de a se renunța la o astfel de măsură ce putea fi înlocuită cu suspendarea activității didactice cu prezența fizică a elevilor și trecerea la un sistem de predare online au fost în zadar.
Principalul argument al domnului ministru Sorin Mihai Cîmpeanu pentru a justifica decizia de a dispune o vacanță forțată a fost lipsa infrastructurii pentru predarea în sistem online, generată de lipsa unei viteze optime a rețelelor de internet (susținea că ar fi necesară o viteză de 100 Mpbs) și de lipsa dispozitivelor necesare pentru un număr semnificativ de elevi.
Dacă în privința reducerii mobilității, argumentul a fost combătut de specialiștii în domeniu (orice vacanță școlară generează o creștere a mobilității și nu reducerea ei), dacă în ceea ce privește lipsa dispozitivelor electronice pentru elevi, contractele pentru achiziția acestora (unele aflate încă în derulare) de către școli sau autorități publice contrazic afirmațiile domnului ministru, nici măcar motivația lipsei unei viteze optime a rețelei de internet nu mai stă în picioare.
ANCOM, răspunzând unei solicitări a Hotnews, contrazice justificările domnului ministru, precizând că parametrii tehnici pentru cele mai populare aplicații online – Zoom, Teams ori Webex, vitezele minime necesare sunt chiar de 30 de ori mai mici de 100 Mpbs, toate aceste aplicații funcționând pe orice tip de conexiune fixă ori mobilă – de la 3G până la Wi-Fi și internet fix.
Toate aceste demontări ale argumentelor invocate de domnul ministru Sorin Mihai-Cîmpeanu, conduc către o singură concluzie: singura motivație a acestei decizii a fost cea financiară. Se confirmă, astfel, ceea ce FNAP a susținut permanent: prin instituirea unei vacanțe forțate, s-a urmărit, de fapt, reducerea costurilor cu salariile profesorilor, a cheltuielilor cu utilitățile unităților de învățământ și eliminarea obligativității acordării de zile libere plătite părinților în baza OUG 110/2021.
Pe toată durata mandatului său de ministru al educației, domnul Sorin-Mihai Cîmpeanu nu a întreprins nicio măsură pentru îmbunătățirea sistemului de predare online în școlile din România, a desconsiderat permanent acest tip de predare, neînțelegând faptul că, în situații excepționale, școala online (cu toate inerențele ei) este preferabilă unei vacanțe forțate.
Nu aceasta este imaginea României Educate pe care ne-o dorim cu toții!
FNAP condamnă categoric această stare de fapt ce nu se poate prelungi!”