Primul SmartLab din Republica Moldova va fi inaugurat într-un liceu din Chișinău. Investiția de 90.000 de euro, în echipamente și instrumente pentru gimnaziu și liceu (P)

Foto: INACO

Noul laborator din Liceul Teoretic Hyperion dispune și de un sistem video-streaming de ultimă generație care oferă elevilor oportunitatea de a cunoaște și chiar participa împreună cu elevi din alte țări la aceleași ore, spre exemplu de matematică, biologie sau chimie. Primul SmartLab din Republica Moldova a fost realizat printr-o donație de aproximativ 90.000 de euro făcută de Asociația INACO, cu sprijinul companiei daneze Shape Robotics. 

Miercuri, 3 august, începând cu ora 10:00, va avea loc evenimentul de inaugurare a primului laborator SmartLab din Republica Moldova. Proiectul educațional inovator premiat la cel mai mare târg din lume (BettLondra) a fost implementat în cadrul Liceului Teoretic Hyperion din Durlești, Chișinău, de Asociația INACO – Inițiativa pentru Competitivitate, din București. Evenimentul va beneficia de prezența (fizică și online) a unor oficialități la nivel înalt de la Chișinău și București, ca și a mai multor experți în educație din Copenhaga, Londra și Dubai. 

SmartLab INACO este un laborator digital inteligent, un ecosistem tehnologic avansat, ce dispune de software-uri educaționale și materiale de lucru esențiale în procesul de predare-învățare tip STEAM (Science, Technology, Engineering, Art and Math). SmartLab vine cu soluții interactive pentru toate materiile de studiu urmărind să dezvolte elevilor competențe digitale esențiale meseriilor viitorului. 

Dotări de ultimă generație în noul laborator din Liceul Teoretic Hyperion

Cu ajutorul dotărilor de ultimă generație, precum echipamente VR/AR, roboți multifuncționali, imprimante 3D, calculatoare touch screen, scannere 3D și stilouri 3D, noțiunile teoretice devin palpabile, iar lecțiile ajung să fie experiențe fascinante, memorabile pentru copii. 

Noul laborator din Liceul Teoretic Hyperion dispune și de un sistem video-streaming de ultimă generație care oferă elevilor oportunitatea de a cunoaște și chiar participa împreună cu elevi din alte țări la aceleași ore, spre exemplu de matematică, biologie sau chimie. Prin intermediul acestui sistem, cadrele didactice pot accesa în mod remote (la distanță) traininguri și workshop-uri cu specialiști internaționali, beneficiind de schimb de experiență, perfecționare a abilităților pedagogice și chiar proiecte comune de cercetare. 

Suntem onorați și extrem de fericiți să fim prima instituție de învățământ din Republica Moldova dotată cu un SmartLab. Profesorii din liceul Hyperion urmează pe parcursul verii un curs de pregătire, pentru ca din toamnă să putem începe procesul educațional în noul laborator. Este o oportunitate extraordinară, atât pentru copii, cât și pentru profesorii din instituția noastră. Doresc să le mulțumesc în mod special reprezentanților INACO pentru realizarea acestui proiect și sperăm ca astfel de laboratoare să fie implementate cât mai curând și în alte unități de învățământ din Republica Moldova. Până atunci, ușile liceului nostru sunt deschise tuturor profesorilor și elevilor dornici să învețe și să descopere noile tehnologii și metode de predare-învățare, subliniază Tamara Pasat, directoarea Liceului Teoretic Hyperion. 

16 SmartLab-uri INACO în România

Primul SmartLab INACO a fost finalizat în România în anul 2019. În prezent, în România sunt 16 SmartLab-uri și încă 1.100 laboratoare inteligente au finanțarea asigurată de către Ministerul Educației prin PNRR până în 2025. Soluțiile incluse în cadrul SmartLab-ului INACO au avansat constant, în paralel cu progresul tehnologic. 

”Trăiesc un moment de mare bucurie odată cu deschiderea primului SmartLab din Republica Moldova. Prin tehnologiile aduse la Liceul teoretic Hyperion din Durlești, Moldova face un salt educațional major în viitor, chiar înaintea multor altor state europene. INACO își propune ca educația digitală inteligentă să devină prezentă în din ce în ce mai multe școli, din Republica Moldova, din România, ca și din alte state ale lumii. Investiția în educația tinerelor generații este cea mai bună investiție pe care o putem face în viitorul nostru, al tuturor”, declară Andreea Paul, fondatoarea INACO.

Primul SmartLab din Republica Moldova – donație de 90.000 de euro cu sprijinul companiei daneze Shape Robotics

Primul SmartLab din Republica Moldova a fost realizat printr-o donație de aproximativ 90.000 de euro făcută de Asociația INACO, cu sprijinul companiei daneze Shape Robotics. Laboratorul este dotat cu echipamente hardware și software destinate studiului în etapa de gimnaziu și liceu. Laboratorul integrează și soluții pentru copiii cu nevoi speciale, oferind un mediu de lucru sigur și prietenos. Echipamentele din laborator și softurile aferente pot fi folosite ȋn predarea oricărei materii și integrarea diferitor elemente de curriculă educațională. Echipa INACO, împreună cu profesorii și conducerea liceului, pot adapta soluțiile din laborator astfel încât să corespundă nevoilor unității de învățământ. 

INACO – Inițiativa pentru Competitivitate este o comunitate non-profit de manageri, consultanți, analiști, experți în domeniul economic, conectată la rețeaua de specialiști în economia de stat și privată din România. INACO este o comunitate cu peste 60 de experți voluntari – economiști, sociologi, psihologi, antreprenori, mentori, futurologi, inovatori sociali, specialiști în digitalizare, știință și tehnică, în relații internaționale, branding, comunicare și PR, social shaper, global futurist. 

INACO crede că raportarea la tendințele tehnologice, științifice, economice și sociale ale viitorului prin educație non-formală și consiliere vocațională este obligatorie pentru competitivitatea tinerilor. Scopul transformator al INACO este să asigure acces gratuit tuturor elevilor la educație digitală inteligentă, prin construcția de Smart Lab-uri 4.0 în unitățile de învățământ și instruirea profesorilor. Până acum, Asociația a creat și implementat 16 laboratoare inteligente ȋn unități de ȋnvățământ din România, în mediul urban și rural, în școli private și publice deopotrivă. 

Exit mobile version