Un program de master în domeniul „Health Economics”, în limba engleză, va fi lansat începând cu anul universitar 2024-2025 la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB), potrivit unui anunț al instituției, care precizează că este primul astfel de program organizat în România.
UBB precizează că programul vine în continuarea inițiativelor sale apărute în urmă cu 14 ani – „analize de tip Health economics în zona tratamentelor farmacologice și psihologice asupra sănătății mintale, cu programe postdoctorale dedicate”.
Potrivit instituției, masteratul interdisciplinar, ca program standard, este dezvoltat în contextul programului UBBMed.
Decanul Facultății de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor din cadrul universității, Răzvan Mustață, este citat în comuniatul UBB spunând că noul program „se bucură de un curriculum compatibil cu alte programe similare de la universități de top la nivel global”.