Primul mesaj al conducerii Liceului Tamași Aron, din Odorheiu Secuiesc, nu face nicio referire la faptul că administrația școlii a permis elevilor să rămână în internat, în timp ce muncitorii săpau la fundația acestuia

Foto: Udvarhely.ro

Conducerea Liceului „Tamasi Aron” din Odorheiu Secuiesc, unde a avut loc tragedia soldată cu moartea unui elev prins sub dărâmăturile clădirii internatului, a transmis, marţi, un mesaj de condoleanţe familiei îndoliate, exprimându-şi, totodată, recunoştinţa faţă de cei care au contribuit la salvarea celorlalţi copii, scrie Agerpres. În textul publicat nu este nicio referire la faptul că administrația liceului a permis elevilor să rămână în internat, în timp ce muncitorii săpau la fundația acestuia.

Constructorul care lucra la internatul din Odorheiu Secuiesc, prăbușit peste elevi, a declarat la Antena 3, potrivit G4Media.ro, că „nu ştiam că sunt copii înăuntru. (…) Noi de afară am pus că nu intră nimeni”.

Ministrul Educației, Ligia Deca, a declarat la Odorheiu Secuiesc, lângă căminul Liceului Tamași Aron din localitate, prăbușit în care luni seară a murit un elev și alți trei au fost răniți, că „trebuie să ne asumăm cu toții responsabilitatea de a afla cine este responsabil“. Asta în condițiile în care, înaintea acestei replici, Deca spusese că „este în desfășurare o anchetă care este preluată de către cei în drept, poliție, Parchet, așteptăm rezultatele acestei anchete“, punând astfel în responsabilitatea organelor de cercetare penală aflarea „responsabililor“.

Ligia Deca a spus rolul său în acest loc nu este să se autopronunțe, când a fost întrebată cine era responsabil pentru faptul că erau copii într-o clădire cu o structură atât de precară și că aceștia erau în clădire în timp ce aveau loc lucrări la baza clădirii – detalii aici.

Revenind la comunicatul liceului Aron din Odorheiul Secuiesc:

În timp ce ne pregăteam pentru cea mai frumoasă sărbătoare a credinţei noastre creştine, o tragedie a întunecat bucuria acestei pregătiri. Evenimentele ne-au marcat profund, sufletele noastre sunt îngrijorate şi îndurerate, pentru că ştim că tragedia nu ar fi trebuit să se întâmple. După renovarea clădirii principale şi a clădirii şcolii mici, a trebuit să fie pregătită reabilitarea internatului. Toate planurile, pregătirile tehnice şi autorizaţiile au fost emise pentru a se asigura că lucrările se vor desfăşura în siguranţă.

O echipă de lucru bine pregătită din punct de vedere profesional desfăşura lucrările externe sub îndrumarea unor profesionişti cu experienţă. Tragedia ne-a lovit. Nu ştim ce a cauzat-o. O treime din clădirea internatului s-a prăbuşit în timp ce marea majoritate a elevilor nu se afla în clădire. Majoritatea elevilor rămaşi în clădire au reuşit să iasă în siguranţă, dar, din păcate, patru elevi au fost îngropaţi sub dărâmături”, se arată într-o declaraţie postată, marţi, pe pagina de internet a Liceului “Tamasi Aron”.

Potrivit sursei citate, doi elevi au fost salvaţi în scurt timp, dar pentru ceilalţi doi salvarea s-a desfăşurat în condiţii care puneau viaţa în pericol, deoarece salvatorii au trebuit să caute sub un morman uriaş de resturi.

Pompierii, salvamontiştii, paramedicii, echipa ISU, voluntarii, medicii şi asistentele au lucrat asiduu pentru a salva vieţi. Totuşi, după bucuria şi speranţa de a fi găsiţi, întunericul tristeţii s-a abătut asupra noastră. S-a întâmplat marea catastrofă. Familia noastră este în doliu. Plângem împreună şi căutăm mângâiere împreună. Prin prezenta ne exprimăm sincere condoleanţe celor îndoliaţi.

Nu există acum cuvinte care să vindece! Cine şi-ar putea închipui o durere mai mare decât a celor care îşi plâng copilul? În acelaşi timp, dorim din suflet elevilor noştri spitalizaţi o însănătoşire cât mai grabnică, putere şi întoarcerea rapidă acasă, în braţele familiilor lor iubitoare!”, au transmis reprezentanţii liceului.

Conducerea liceului a menţionat că va face tot posibilul pentru a asigura alte spaţii de cazare celor aproape 100 de elevi care erau găzduiţi în fostul internat. De asemenea, a precizat că a fost format un grup de sprijin pentru persoanele care au nevoie de consiliere psihologică în urma tragicului incident.

Cu dragoste din partea Alma Mater, ne gândim la acei elevi care au trăit momentele de groază, ale căror bunuri materiale s-au pierdut şi care au trăit una dintre cele mai mari traume din viaţa lor. Inimile noastre sunt recunoscătoare pentru ajutorul devotat şi rapid al pedagogilor, profesorilor, părinţilor şi voluntarilor. Vom face tot ce este posibil pentru a asigura un acoperiş elevilor noştri de la internat din ianuarie.

S-a format un grup de intervenţie în situaţii de criză format din psihologi şcolari şi alţi profesionişti care ne ajută în aceste momente grele. În curând vom transmite prin diriginţii/învăţătorii claselor numele şi datele de contact ale acestora. Am emis această declaraţie în speranţa de mângâiere, vindecare şi putere“, se mai arată în mesajul semnat de directorul adjunct, Beko Melinda Erzsebet, în numele conducerii instituţiei de învăţământ. 

Citește și:
Ministrul Educației, la internatul prăbușit în care a murit un elev: Trebuie să ne asumăm cu toții responsabilitatea de a afla cine este responsabil
Directorul Liceului din Odorheiu Secuiesc, cu o zi înainte de prăbușirea internatului cu 97 de elevi cazați: „În timpul ploilor abundente, apa curge prin fereastra sălii de mese”
Ligia Deca: Responsabilitatea pentru punerea în siguranță a elevilor din internatul de la Odorheiu Secuiesc este partajată între proprietar și cei care o administrează. Clădirile liceului aparțin Arhiepiscopiei Romano-Catolice de la Alba Iulia și sunt închiriate pentru a se desfășura activitățile educaționale și pentru scop internat
Clădirea internatului din Odorheiu Secuiesc care s-a prăbușit aparține Arhiepiscopiei Romano-Catolice de la Alba Iulia / Arhiepiscopul Gergely Kovács: „Am aflat cu durere despre tragedie și am mers imediat la fața locului”
Ligia Deca a ajuns la Liceul Tamasi Aron din Odorheiu Secuiesc, unde un elev a murit luni, și alte trei eleve sunt internate în spital / Marcel Ciolacu: Nu știu dacă se confirmă că s-au făcut anumite lucrări de curând în zonă, categoric că cei vinovați vor plăti fără nicio excepție
Constructorul care lucra la internatul din Odorheiu Secuiesc, prăbușit peste elevi: Nu ştiam că sunt copii înăuntru. Noi de afară am pus că nu intră nimeni
Prefectul judeţului Harghita: Elevii de la internatul din Odorheiul Secuiesc au pierdut rechizite, îmbrăcăminte şi alte bunuri. Am discutat despre siguranţa clădirii şi ajutorarea celor implicaţi; se va face o expertiză a clădirii
La internatul din Odorheiu Secuiesc, unde un elev a murit, erau cazați 97 de elevi de la mai multe licee / O parte a reuşit să fugă din camere. Dacă se întâmpla la ora 17 când începeau activitățile era mai grav, spune șeful ISJ Harghita
Poliţia a deschis cercetările pentru vătămare corporală din culpă şi ucidere din culpă, în cazul internatului prăbuşit la Odorheiu Secuiesc
Kelemen Hunor, după ce un elev a murit și alți trei au fost răniți la Odorheiu Secuiesc: Întrebarea e cine a dat aviz, cine a lăsat copiii în clădire în timpul lucrărilor, aici trebuie căutați responsabilii
Ședință de urgență la Ministerul Educației, după ce un elev a murit și alți trei au fost răniți la Odorheiu Secuiesc, de prăbușirea unui cămin de liceu. Ligia Deca: Autoritățile locale să trateze cu maximă responsabilitate gradul de siguranță pe care clădirile în care sunt copii îl oferă
Klaus Iohannis: Solicit elucidarea de urgență a cauzelor care au dus la prăbușirea clădirii și pedepsirea celor care se vor dovedi vinovați
Ligia Deca despre prăbușirea peretelui internatului din Odorheiul Secuiesc: Nu am date despre situația clădirii. Autoritățile locale pot aplica pentru fonduri pentru consolidarea clădirilor. Așa ceva nu trebuie să se mai întâmple
Senatorul USR Ștefan Pălărie: Totul e „bine”. Și totuși ni se prăbușește școala românească în cap în timp ce doamna Ligia Deca încearcă să convingă Parlamentul ce ministru bun al Educației este. Dar zidurile continuă să cadă peste elevi
BREAKING Un elev a murit sub peretele prăbușit al căminului Liceului Tamași Aron din Odorheiu Secuiesc, județul Harghita. Alte trei victime au fost scoase de sub dărâmături și sunt la spital / Clădirea e pe lista Ministerului Educației de școli cu risc seismic, dar apare ca neîncadrată într-o clasă
Exit mobile version