DOCUMENT Precizări suplimentare ale autorităților pentru admiterea în învățământul dual 2022: Probele eliminatorii se pot desfășura pe parcursul a două zile, dacă situația o impune – calendar

Foto: © Mikhail Davidovich | Dreamstime.com

Dacă sunt prea mulți candidați înscriși la admiterea pentru învățământul dual, sau din diverse motive, operatorii economici nu pot participa într-o singură zi la desfășurarea probelor eliminatorii, acestea se pot desfășura pe parcursul a două zile, potrivit unei adrese a ministerului Educației, către Inspectoratele școlare județene.

“În situațiile în care, ca urmare a numărului mare de candidați estimat, sau din alte motive obiective în legătură cu posibilitățile de participare a operatorilor economici la probele de admitere, nu este suficientă o singură zi pentru desfășurarea acestor probe la învățământul dual, așa cum este precizat în Anexa nr. 2 la Ordinul ministrului Educației nr 5142/2021, procedura de admitere elaborată și adoptată la nivelul unității de învățământ în colaborare cu operatorii economici parteneri poate prevedea derularea probelor eliminatorii și / sau de admitere în învățământul dual de stat, pe o perioadă de 2 zile”, se arată în nota ministerului educației.

Edupedu.ro a publicat anul trecut calendarul admiterii pentru elevii care vor să urmeze învățământul profesional dual, potrivit ordinului de ministru al Educației nr 5142 din 30 august 2021 privind organizarea, desfășurarea și calendarul admiterii în învățământul profesional de stat dual pentru anul școlar 2022-2023.

Precizările de acum ale minsterului subliniază că dacă este nevoie, probele de admitere se pot desfășura pe 2 zile, în unitățile de învățământ unde situația o impune.

  1. În etapa I de admitere în învățământul dual de stat:

A. Probele eliminatorii:

Notă: Rezultatele la probele eliminatorii se vor afișa în fiecare zi din perioada de desfășurare a acestora astfel încât să existe posibilitatea înscrierii elevilor respinși la probele eliminatorii în alte unități de învățământ / calificări la care nu se organizează astfel de probe, până cel târziu 13 iulie.

B. Probele de admitere

2. În etapa a II-a de admitere în învățământul dual de stat:

A. Probele eliminatorii se încadrează strict în perioada prevăzută de calendarul admiterii, 29 iulie 2022.

B. Probele de admitere

Descarcă de aici precizările oficiale:

Citeste și: Calendarul admiterii în învățământul profesional și dual pentru anul școlar 2022-2023 a fost publicat

Foto: 166616043 © Mikhail Davidovich | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.

Exit mobile version