Primele dovezi ale locuirii în peșteri, în unele zone din Maramureș, au o vechime de 5.000 de ani

Foto: Consiliul Județean Maramureș / Facebook.com

În urmă cu 5.000 de ani, în unele zone ale Maramureşului se locuia în peşteri, arată un studiu întins pe mai mulţi ani al muzeografilor locali, a anunţat, vineri, responsabilul de comunicare al Consiliului Judeţean (CJ) Maramureş, Alexandra Rus, potrivit Agerpres.

“Cercetările efectuate anul acesta la „Şura Dracului” au constat într-o evaluare de teren prin efectuarea unui sondaj arheologic pentru confirmarea unor eşantioane în această zonă. Astfel, au fost descoperite numeroase fragmente ceramice aparţinând Culturii Coţofeni (3.500 – 2.500 a. Chr.) şi oase de animale, fapt care arată o locuire, chiar şi temporară, în acest loc”, a spus Alexandra Rus.

Potrivit acesteia, în perioada 2019 – 2020, au fost organizate primele săpături arheologice din apropierea peşterii, pe dealul “Custura Cetăţelei”, în urma cărora au fost descoperite fragmente ceramice, oase de animale, câteva piese şi unelte din fier, aparţinând Eneoliticului (cultura Coţofeni, 3.500 – 2.500 a.Chr.), Epocii Târzii a Bronzului (a doua jumătate a mileniului II a.Chr.) şi perioadei medievale (sec. XIII-XIV p.Chr.).

Consiliul Judeţean Maramureş, prin Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie a desfăşurat, în perioada 24 – 30 noiembrie, prima campanie de săpături arheologice într-o peşteră din judeţul Maramureş, la Sălniţa, peştera “Şura Dracului”, comuna Vima Mică, mai informează sursa citată.

Exit mobile version