Primarul din Tulcea, Ștefan Ilie (PNL), face apel la medici și asistente pentru continuarea activității centrului de vaccinare din localitate. Primarul susține că, în contextul în care orașul are ”doar scenarii verzi și galbene” de deschidere a școlilor, cadrele medicale se vor întoarce în unitățile de învățământ în care își desfășurau activitatea.
Ștefan Ilie a făcut apel public mai ales la medicii și asistentele care sunt la pensie. Primarul susține că, în urma apelului, a fost asigurată activitatea centrului în următoarea săptămână, urmând a se stabili orarul pentru perioada ulterioară acesteia.