Când intru în curtea școlii și 50 de copii sar pe mine și îmi spun că vin fericiți la școală, când văd că școala a devenit neîncăpătoare pentru copiii noștri, în condițiile în care eram pe desființate, e clar că e o investiție bună, spune Gheorghe Damian, primarul comunei Ciugud, din județul Alba, cel care a construit prima școală smart din mediul rural. Acesta a anunțat în cadrul dezbaterii online “Ziua Educației: Lecțiile pandemiei“, organizată de World Vision România, că va construi o nouă școală în comună pentru a putea primi copiii care nu mai încap în școala veche. Natalitatea a crescut în Ciugud, spune primarul, iar multe familii s-au mutat din orașele din jur, în Ciugud, inversând astfel fenomenul de migrație.
Gheorghe Damian: “Există o descentralizare dacă e să vorbim de această perioadă de pandemie în care într-adevăr în funcție de dotările din școală, de spațiul pe care-l avem la școală, primarul și consiliul de administrație, împreună cu directorul școlii, pot lua decizii asupra cărui scenariu vor începe copiii sau își vor desfășura copiii orele. Și asta este bine, însă în ceea ce privește resursele de care dispunem noi, la local, aș spune că nu avem resurse. Sau cum am spune din 1990 încoace, ne-a obișnuit să transmitem foarte multe sarcini fără local fără asigura și resursa necesară. Și dacă e să ne referim punctual la anumite perioade de timp în care trebuia să asigurăm transportul elevilor dar nu avem microbuzele, apoi trebuie să asigurăm transportul, dar șoferul lui angajatul nostru, că suntem obligați să decontăm transportul pentru cadrele didactice de la domiciliu spre instituția de învățământ și înapoi spre casă, dar fără să ne întrebe cineva oare avem noi bani suficienți pentru decontare?
Și aici aș vrea să aduc în discuție o problemă extrem de importantă, educația ca și sănătatea sunt problemele națiunii și nu putem face experimente în această zonă.
Din experiența noastră, atunci când ne-am ambiționat să construim această școală smart în mediul rural și să demonstrăm că școala de la țară poate să aibă viitor și că nu o putem lăsa să moară, taman școala, am constatat că nu prea există o viziune la vremea respectivă. La vremea respectivă ministerul nu prea avea o viziune asupra a ceea ce însemna învățământul online. Noi nu știam că vine pandemia, dar ne tot doream să dotăm această școală cu tehnologie, cu platformă educațională, cu supraveghere audio-video în așa fel încât părinții copiilor care din varii motive lipsesc se poate să fie prezenți la orele respective. Dezamăgirea noastră a fost destul de mare să constatăm că în minister nu am găsit un sprijin și cumva noi am fost nevoit să bâjbâim în a implementa anumite soluții.
Având în vedere că, în opinia mea, Educația este problema noastră a națiunii și a guvernului, aș începe din fașă: atunci când în mintea unui primar se naște ideea de a reabilita o școală se impun niște standarde minime, mai ales că sunt bani acum și au fost diverse programe pentru reabilitarea școlilor, nu doar să ne reducem la a schimba o centrală, două calorifere și trei corpuri de iluminat, ci să aducem acel confort necesar copilului pentru ca părintele să nu mai fie cu tendința de a-și duce copilul la oraș.
De unde luați bani suplimentari pentru investiții în școală?
Haideți să vă dau un exemplu: la reabilitarea școlii noi am început cumva cu pași mici și am scris un proiect cu finanțare europeană prin care am luat 500 de mii de euro, după care din mers, din cu capul de tot felul de alte probleme, am fost nevoiți să luăm încă 500 de mii de euro din bugetul nostru pentru a ne duce proiectul la bun sfârșit. În opinia mea, în educație nu trebuie să avem limitare de buget. Sigur că tot timpul când ne facem bugetul suntem constrânși de anumite aspecte, de dorința unora de a dezvolta alte investiții, însă cred că ar trebui ca să dezvoltăm la nivel local ceea ce faceți dumneavoastră și felicitări, ong-urile, să deschidem o dată mintea tuturor locuitorilor acestei țări cât de importantă este investiția în Educație. Și trebuie să mai înțelegem un lucru că investiția în Educație nu dă roade la următoarele alegeri, iar va da roade la peste 10-20 de ani. Ori un leu pe care eu îl investesc acum în clasa pregătitoare va aduce plus-valoare cand copilul acela va termina facultatea.
Când intru în curtea școlii și 50 de copii sar pe mine și îmi spun că e vin fericiți la școală, când văd că școala a devenit într-una neîncăpătoare pentru copiii noștri în condițiile în care eram pe desființate pentru că marea majoritatea copiilor a părinților alegeau să-și ducă copiii la școlile din Alba, clar că este o investiție.
Am ajuns să construim o nouă școală pentru că nu mai avem spațiu, școala noastră a devenit încăpător neîncăpătoare. Datorită migrației populației tinere din Alba și din alte zone spre comuna noastră avem nevoie de un spațiu de învățământ mai mare și atunci da, dacă aceasta a fost prima școală smart, noi vrem să construim școala viitorului, școala inteligentă. Unde copilul să nu mai fie cumva obligat doar să memoreze. Acolo ne dorim să aducem tot ceea ce înseamnă tehnologia viitorului pentru ca ei să fie pregătiți pentru viitor .
Să știți că de când am pus bazele acestei școli smart și înainte am adoptat un buget important pentru “cursarea” lor, pentru formarea cadrelor didactice, pentru a-i pregăti inclusiv pentru acest învățământ online. Deși nu știam că vine pandemia, noi a trebuit să ne pregătim cadrele didactice. Așa cum eu, ca primar, citesc în fiecare zi, învăț în fiecare zi, particip la cursuri, sunt convins că asta va da roade și în zona aceasta educațională. Pe de altă parte încercăm să dezvoltăm și cred că am reușit să dezvoltăm acest spirit de echipă și să înțelegem că nu venim la lucru doar pentru bani, ci venim la lucru să ne bucurăm de ceea ce lăsăm în urma noastră la cele opt ore, patru ore cat stăm la serviciu.
1 comment
“ Tipul”asta ar trebui sa candideze la prezidențiale, ca independent! Adevarul e ca se poate! Felicitări!