Primarul Brașovului vrea să introducă „Masa caldă în şcoli” pentru toți elevii din județ, pe modelul orașului francez Tours, care are o bucătărie centrală unde sunt gătite zilnic 8.000 de mese pentru școli

228 de vizualizări
Foto: Pixabay.com
Primarul Brașovului, Allen Coliban, vrea să implementeze în municipiu mai multe proiecte inspirate din modelul francez al oraşului Tours, pe care l-a vizitat la sfârşitul lunii trecute, printre care „Masa caldă în școli” pentru toți elevii din județ, scrie Agerpres.

„La discuţiile pe care le-am avut (… am identificat foarte multe puncte comune, în primul rând aceleaşi aspiraţii pentru a construi un oraş verde – atât Braşovul, cât şi Tours-ul au o administraţie nouă începând de anul trecut, o administraţie cu multe ambiţii în zona aceasta. Drept pentru care agenda pe care am avut-o în întâlnirile oficiale din Tours a fost structurată în jurul câtorva dintre aceste puncte comune: ecologia şi tranziţia către un oraş verde, mobilitatea, educaţia, dar şi serviciile sociale. În urma acestor întâlniri şi a acestor discuţii, am câteva idei pentru viitoare proiecte şi pentru continuarea demersurilor deja întreprinse’, a declarat Allen Coliban.

Coliban a povestit că a vizitat o bucătărie centrală a orașului Tours unde se pregătesc 8.000 de mese calde pentru toți elevii din oraș. Bucătăria se află în subordinea Primăriei și produce mâncare nu doar pentru școli, ci și pentru cantinele sociale sau pentru centrele unde sunt îngrijiți bătrânii.

„Este o soluţie pe care cred că o putem analiza şi replica şi în contextul legislaţiei româneşti, mai ales că avem nevoie de soluţii pentru a oferi masă caldă în şcoli. Anul viitor vom avea bugetat un studiu în acest sens, astfel încât să găsim cea mai bună soluţie pentru a oferi elevilor din Braşov o masă caldă”, a explicat edilul.

O altă idee pe care primarul Braşovului îşi propune să o implementeze, ca proiect pilot, este „Recreaţia în iarbă”, care înseamnă reorganizarea spaţiilor din curtea şcolilor, astfel încât să se creeze zone verzi dedicate relaxării pentru elevi şi profesori.

De asemenea, primarul Braşovului ar putea replica proiectul municipalităţii din Tours privind amenajarea unor grădini de zarzavaturi şi livezi urbane.

„Legat de strategia verde şi de ceea ce la Tours se numeşte Natura în oraş – un plan pe cinci axe care implică şi comunitatea în mod direct – mi-au plăcut câteva proiecte, mai ales amenajarea de grădini urbane în spaţii dintre blocuri. Aceste spaţii publice care până nu de mult erau spaţii verzi au fost transformate, cu implicarea peisagiştilor şi experţilor din Primărie, în grădini urbane care produc, pe 300 de metri pătraţi, aproximativ 800 de kilograme de zarzavaturi şi de legume în fiecare an, legume care le sunt oferite cetăţenilor din zonă. Totodată, aceste grădini au un rol educativ, propunându-şi să implice cetăţenii şi să îi înveţe pe cei mai tineri despre natură şi despre felul în care pot să facă grădinărit.

O idee similară este şi cea legată de livezi urbane, tot în zonele dens locuite, care înseamnă amenajarea spaţiului verde cu pomi fructiferi şi corelarea planurilor de amenajare cu specificul zonei şi cu doleanţele cetăţenilor”, a menţionat Coliban.


1 comment
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ministrul Daniel David, despre directorii de școli care țin posturile blocate și nu le scot la concursul de Titularizare: Toate aceste lucruri sunt în analiză. În luna mai vom veni cu diagnosticul și cu o nouă propunere pentru aceste probleme

Daniel David, ministrul Educației și Cercetării, a declarat, la prezentarea raportului săptămânal, că problema directorilor de școli care țin posturile blocate este în analiză. „Încerc să înțeleg bine toate mecanismele…
Vezi articolul

Directorul Sorin Hagiu, despre imposibilitatea școlilor de a alege profesorii: E frustrant că școala nu poate păstra oameni valoroși doar pentru că legislația nu permite asta în multe cazuri. Mulți profesori buni trebuie să plece după un an de muncă doar pentru că nu există un post „viabil” pe perioadă nedeterminată

Sorin Hagiu, directorul Şcolii Gimnaziale Giarmata din județul Timiș, semnalează pe pagina de socializare că că mulți profesori buni „trebuie să plece după un an de muncă doar pentru că…
Vezi articolul
Lucian Bode și Gerhard Karner / Foto: Facebook.com/ Lucian Bode

Ministrul austriac de Interne, în centrul unui scandal intern de plagiat. Scriitorul Stefan Weber, “vânătorul de plagiatori” din Austria, spune că ministrul a copiat lucrarea de diplomă de la absolvirea facultății

Ministrul de Interne al Austriei, Gerhard Karner, este vizat pe plan intern de acuzații recente de plagiat. Scriitorul și cercetătorul media Stefan Weber, alias „vânătorul de plagiatori”, a detectat fragmente…
Vezi articolul

Profesorii care și-au echivalat titlul de doctor cu gradul didactic I nu primesc sporul de doctorat, indiferent de data la care au obținut titlul / Prevederea se aplică și profesorilor cu funcții de conducere din ISJ-uri, CCD-uri și școli

Profesorii care au obținut gradul didactic I prin echivalarea cu titlul științific de doctor nu primesc sporul de doctorat, indiferent de data la care au dobândit titlul. Aceeași prevedere se…
Vezi articolul