Primăria Capitalei a aprobat acordarea de vouchere elevilor pentru aparate dentare

4.885 de vizualizări
Elevii din București cu vârste cuprinse între 7 și 16 ani vor primi vouchere în valoare de 1.100 de lei pentru montarea de aparate dentare, potrivit unui proiect aprobat joi de Primăria Capitalei, transmite Agerpres.

“Se aprobă acordarea unui sprijin financiar sub formă de vouchere, în valoare de 1.100 de RON, elevilor cu vârste între 7 şi 16 ani, cu domiciliul în Municipiul Bucureşti sau viză de reşedinţă obţinută cu cel puţin 6 luni înainte de depunerea cererii de aplicare în proiect, pentru montarea de aparate ortodontice mobile”, se arată în proiectul de hotărâre.

Proiectul “SMILE – Mobile” are o valoare de 2.287.720 de lei, iar banii sunt redistribuiți din bugetul proiectelor derulate prin Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti (ASSMB), a căror execuţie se estimează că nu se va finaliza în anul fiscal 2019.

În 30 de zile de aprobarea proiectului de către CGMB, ASSMB va elabora Regulamentul privind implementarea proiectului, mai scrie Agerpres.

Sursă foto: Pixabay


1 comment
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Raluca Răducanu, director adjunct al Liceului Teoretic Jean Monnet, despre elevii care au dat simularea Bac 2025: Aceasta este generația care de 4 ani de liceu este fără programă școlară actualizată și fără manuale / Profesorii au folosit tot felul de auxiliare, dar au mers pe nisipuri mișcătoare

Generația actuală a elevilor de clasa a XII-a nu a avut programă școlară actualizată sau manuale, iar „profesorii au folosit tot felul de auxiliare dar s-a mers pe nisipuri mișcătoare”,…
Vezi articolul

Crește numărul de copii care sunt în clasele primare la 11 ani, deși ar trebui să fie la gimnaziu, arată datele Ministerului Educației / La fel și în cazul adolescenților de 15 ani care sunt în gimnaziu, deși ar avea vârstă de liceu

Rata elevilor care ar fi trebuit să fie la gimnaziu la vârsta de peste 11 ani, dar sunt cuprinși în învățământul primar, în anul școlar 2021-2022, a crescut ușor față…
Vezi articolul

Elevii se întorc la școală luni, 4 decembrie, pentru ultimele trei săptămâni de cursuri din modulul 2. Vor avea câte două sau trei note la fiecare disciplină până la vacanța de iarnă, transmite Ministerul Educației

Elevii se întorc la școală luni, 4 decembrie, pentru ultimele trei săptămâni de cursuri din modulul 2, potrivit calendarului anului școlar, după zilele libere de joi, de Sfântul Andrei și…
Vezi articolul

Constantin Șerban, fostul învățător liberal acuzat de abuzuri asupra elevilor săi, prezentat de oficiali PNL drept unul dintre organizatorii Forumului Educației de la Iași, în care ministrul Cîmpeanu și-a susținut proiectele de legi / Cîmpeanu îi ceruse demisia după scandalul de anul trecut

Fostul învățător ieșean acuzat de abuzuri îndreptate împotriva elevilor săi, Constantin Șerban, membru în Consiliul Județean Iași din partea liberalilor, este prezentat în mai multe postări pe Facebook drept unul dintre…
Vezi articolul