Prima reacție la OUG-ul din educație care le permite universităților să înființeze societăți comerciale. Remus Pricopie: Nu este exclus să aflăm că nu educația și știința sunt cele care contează, ci satisfacerea intereselor „comerciale” ale unor grupuri preocupate de orice altceva decât de cercetare

401 de vizualizări
Remus Pricopie / INQUAM Photos – Octav Ganea
Prima reacție la adoptarea în termen record de către Guvernul Ciucă a Ordonanței de Urgență care modifică Legea actuală a Educației, pentru a le permite universităților să înființeze societăți comerciale. “Nu este exclus să aflăm că nu educația și știința sunt cele care contează, ci satisfacerea intereselor „comerciale” ale unor grupuri preocupate de orice altceva decât de cercetare, de noile tehnologii și de învățământul universitar de performanță”, avertizează Remus Pricopie, rectorul SNSPA.

Fost ministru al Educației, Pricopie afirmă că “este regretabil că sunt adoptate ordonanțe de urgență, într-un domeniu atât de important, cum este educația, fără niciun fel de explicații publice. Această practică constituie o ignorare flagrantă a unor principii democratice de bază: transparența și dialogul social”.

Reacția integrală a lui Remus Pricopie, rectorul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA):

“Este regretabil că sunt adoptate ordonanțe de urgență, într-un domeniu atât de important, cum este educația, fără niciun fel de explicații publice. Această practică constituie o ignorare flagrantă a unor principii democratice de bază: transparența și dialogul social.

Nu este exclus să aflăm că nu educația și știința sunt cele care contează, ci satisfacerea intereselor „comerciale” ale unor grupuri preocupate de orice altceva decât de cercetare, de noile tehnologii și de învățământul universitar de performanță.

Timpul va confirma sau infirma acest lucru.”

Amintim că Guvernul Ciucă a aprobat miercuri, 21 septembrie 2022, prin ordonanță de urgență (OUG), modificări la legea actuală a Educației, în condițiile în care atât ministrul Educației, cât și premierul vorbesc despre o nouă lege a educației, lansată deja în timpul verii în dezbatere publică de Sorin Cîmpeanu. Modificarea la lege adoptată acum o zi prevede că universitățile își pot înființa societăți comerciale și consorții de învățământ dual.

Inițial, Ministerul Educației a publicat pe 15 septembrie prevederi din acest OUG într-un alt proiect de ordonanță care conținea, însă, și modificări privind decontarea transportului elevilor. Acel proiect a fost retras pe 16 septembrie (detalii aici) și împărțit în alte două: cel privind decontarea transportului a fost postat vineri seara pe site-ul ministerului, iar cel privind înființarea învățământului superior dual a apărut în urmă cu trei zile pe site.

Citește și:
Universitățile pot înființa societăți comerciale și consorții duale, după ce Guvernul a aprobat în termen record prin ordonanță de urgență modificări la legea actuală a Educației, copiate din proiectul de lege Cîmpeanu
Ministerul Educației insistă să aprobe rapid porțiuni întregi copiate din proiectul legii Educației, printr-o ordonanță de urgență / Este vorba despre posibilitatea ca universitățile să înființeze societăți comerciale și consorții de învățământ dual
BREAKING Ministerul Educației a retras proiectul de ordonanță de urgență care dădea posibilitatea universităților să înființeze societăți comerciale și consorții de învățământ dual
Articole întregi din proiectul legii educației, preluate copy-paste într-un proiect de ordonanță de urgență prin care ministerul vrea să înființeze învățământul superior dual / Universitățile ar putea înființa societăți comerciale, iar firmele care intră în consorții duale ar obține beneficii fiscale majore

3 comments
  1. Domnul rector ar fi cazul să știe sau să afle că principalul scop al educației este inserția elevului în piața muncii, pentru a își putea recupera statul (adica noi cei care plătim taxe și impozite) investiția prin taxarea muncii acestuia.
    Ori asta înseamnă că “interesele” comerciale sunt cele care de fapt ar fi cazul să dicteze direcțiile educației și implicit cele ale cercetării, nu idealul înfundat al unor ideologi (de obicei socialiști) 🤷🏻‍♂️

  2. Normal că nu vom ajunge nicăieri, atâta timp cât sunt profesori și cercetători, in cadrul U.B., care au și funcții de directori de departamente/centre si care sunt acționari in firme private. Aceștia folosesc resursă materială și umană în interesul lor. Sigur că se pot depista ușor aceste nereguli, prin verificarea declarațiilor de interese (multi nu le depun chiar daca sunt obligatorii). UB știe aceste lucruri dar decât să facă curățenie prefera să treacă cu vederea! Asta-i Romania educată!

  3. Un profesor universitar, rector, cu 260 citări la munca de cercetare de-o viață, vorbește despre “grupuri preocupate de orice altceva decât de cercetare”!
    :)))))))))))))))

    Aaaa …. să nu uit: 100 citări din alea 260 îi vin de la 1 articol cu 5 autori … deci nu se știe cine și cât a contribuit acolo! Articolul cu pricina a apărut în 2015, deci a fost scris probabil mai devreme – poate 2013-2014, când ce funcție a ocupat acest profesor universitar!?!?

    Iar cont de Google Scholar, unde se poate vedea clar producția științifică, nu are (sau l-a șters) acest profesor universitar care îi acuză pe alții “de orice altceva decât de cercetare”!
    :)))))))))))))

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
Învățământul primar

Naveta copiilor din București spre școlile din Ilfov – nestingherită de scenariul roșu din Capitală. Prefectul de Ilfov: Sunt 3 școli în scenariul roșu, DSP nu a tras un semnal de alarmă / Orban: Va trebui să adoptăm o legislație referitoare la arealul metropolitan

Sute de elevi din București continuă să meargă în fiecare dimineață la școală sau la grădiniță, la cursuri față în față, deși în Capitală toate școlile sunt închise de marți,…
Vezi articolul

De ce nu se mai vaccinează românii? Dan Petre, sociolog: Românii sunt printre cei mai superstițioși și religioși din Europa si au mai multă încredere în pseudo și para-științe decât în știință / Lipsă de încredere structurală în autoritate

Teama de reacții adverse, lipsa de încredere în vaccinuri în general, nivelul scăzut de educație științifică, suspiciunile de manipulare – toate sunt subsumate lipsei de încredere în autoritate și duc…
Vezi articolul

Evaluarea sistematică a pierderilor de învățare și recuperarea materiei după criza Covid sunt priorități pentru educație în majoritatea țărilor OCDE, organizație la care și România dorește să adere – raport

Evaluarea pierderilor de învățare cauzate de pandemie a devenit, în ultimul an, o prioritate pentru aproape toate țările membre ale Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), la care dorește…
Vezi articolul

România, printre ultimele țări din Europa în ceea ce privește autonomia organizațională a universităților, dar înregistrează un scor mediu sau ridicat în privința autonomiei financiare, academice și de personal – raport comparativ ce ia în calcul în premieră învățământul superior românesc

România se numără printre țările europene cu cel mai scăzut nivel al autonomiei organizaționale în mediul universitar, dar universitățile românești au o autonomie medie sau ridicată când vine vorba despre…
Vezi articolul

Prioritățile pentru educație în viitorul apropiat, în ochii OCDE, organizație la care România dorește să adere: bani și resurse pentru a depăși crizele produse de război și pandemie și schimbările accelerate din digital, energie curată, media 

În urmă cu patru ani, chestiunile de sănătate globală și conflictele internaționale erau temele despre care elevii care participau la ediția de atunci a testelor PISA se declarau a fi…
Vezi articolul