Prima platformă românească de teste digitale standardizate pentru elevi se listează pe SeedBlink

1.283 de vizualizări
Foto: Pixabay.com

Astfel, runda de finanțare va fi de 270.000 EUR (compania acceptând supra-subscriere până la maxim 350.000 EUR), pentru care compania va ceda 9,09% (până la maxim 11,48%) din acțiuni. Evaluarea pre-investiție a Brio® este de 2,7 milioane euro.

„Prima sămânță Brio® a apărut într-o convorbire care nu prevestea nimic epocal, pe un aeroport din SUA, unde îl însoțeam pe mentorul meu Thomas Oakland – părintele testării educaționale – într-un proiect internațional. L-am întrebat mai mult retoric pe Tom cum aș putea să-mi ajut copiii să crească într-un sistem educațional ne-performant. Tom mi-a spus «cu asta te ocupi, Dragoș, fă ceva pentru toți copiii din România, îți va fi mai ușor!». Tom, care din păcate ne-a părăsit prea devreme, a fost nu numai co-fondator și primul business angel al Brio®, ci și cel care a sădit în mintea mea această idee simplă, concretizată după cinci ani de muncă într-un produs digital care oferă tuturor elevilor din România un sistem de testare educațională științific, independent și obiectiv și la cel mai înalt nivel al tehnicilor de psihologie educațională”, spune Dragoș Iliescu, CEO, Chief Scientist și fondator Brio®.

„Suntem foarte entuziasmați că prin intermediul SeedBlink putem susține dezvoltarea unui proiect de business cu impact social major – BRIO® – al cărui instrument digital va contribui la îmbunătățirea performanțelor învățământului românesc. Apreciem ambiția echipei din spate de a scala ulterior platforma de testare la nivel european”, a adăugat Andrei Dudoiu, Co-Founder & CEO SeedBlink.

Brio® este fundamentată pe analize științifice proprii și pe cele mai noi teorii din științele educației de la nivel internațional și își propune să monitorizeze și să îmbunătățească atât performanțele școlare ale elevilor din clasele I-XII, cât și încrederea părinților și a profesorilor.

În perioada martie – august 2020, 18.000 de elevi și-au testat cunoștințele prin intermediul a peste 67.000 de teste, iar 260 de școli au ales Brio ca instrument de evaluare. Mai mult decât atât, motorul de testare al Brio®, creat de o echipă de experți internaționali în testare și psihometrie, face ca platforma să fie aplicabilă și pentru piețele internaționale, în special pentru marea piață regională a Comunității Europene.

Sursă foto: Pixabay.com


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Premierul Nicolae Ciucă, acuzat de plagiat în teza de doctorat se laudă cu “cel mai ambiţios program de aducere în România a cercetătorilor de top”: Ne mândrim cu tinerii noştri olimpici internaţionali, spune Ciucă

Premierul Nicolae Ciucă a spus la forumul “România Viitorului” organizat la Universitatea Politehnică din Bucureşti că “cercetarea şi inovarea trebuie să devină motoarele principale pentru dezvoltarea economiei româneşti”, scrie Agerpres.…
Vezi articolul

Dezbatere online despre plagiat, vineri, organizată de profesoara de filosofie Dana Jalobeanu și de jurnalistul Petru Clej, în contextul noilor acuzații de plagiat la adresa ministrului Educației: “Ce le spunem studenților despre plagiat?”

Pentru vineri, 30 septembrie, mai mulți profesori universitari lansează o invitație deschisă la dezbatere online pe tema plagiatului, scrie profesoara de filosofie la Universitatea București, Dana Jalobeanu pe Facebook. Discuția…
Vezi articolul