Prima hartă online a migrației mamiferelor cu copite, publicată de Organizația Națiunilor Unite. Fișe cu informații despre zonele parcurse de animale pot fi descărcate gratuit

Foto: captură www.cms.in

Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU) a publicat miercuri prima hartă online a migraţiilor mamiferelor cu copite – cum ar fi antilopele sau zebrele -, un instrument util atât pentru oamenii de ştiinţă, cât şi pentru conservarea acestor specii, informează AFP, potrivit Agerpres.

“Acest atlas reprezintă un pas important pentru conservarea la scară globală”, a comentat Matthew Kauffman, biolog la U.S. Geological Survey, citat într-un comunicat de presă.

Atlasul “va constitui un instrument concret şi eficace pentru a ajuta la stoparea declinului migraţiilor ungulatelor”, a spus Kauffman referindu-se la mamiferele terestre cu copite.

Aceste specii parcurg în mod regulat distanţe mari pentru a găsi hrană, a scăpa de condiţiile climatice dificile şi a-şi creşte puii.

Ele sunt expuse la o multitudine de ameninţări, precum fragmentarea habitatului din cauza gardurilor, drumurilor şi a căilor ferate, braconajul sau schimbările climatice, conform ONU, mai notează Agerpres.

Pentru fiecare din punctele de pe hartă poate fi descărcată și o fișă cu informații despre animalele din zonă și migrația lor. Edupedu.ro a descărcat fișa despre migrația cerbilor roși din zona orașului Geneva din Elveția.

În Asia Centrală, de exemplu, această hartă interactivă detaliază impactul construcţiei noilor infrastructuri, în special a căilor ferate, asupra deplasărilor antilopei saiga, privată astfel de habitate de iernat esenţiale.

“Este deosebit de important să cunoaştem rutele parcurse de animale în timpul migraţiilor pentru a înţelege mai bine ce trebuie să facem pentru conservarea lor”, a declarat Amy Fraenkel, secretara executivă a Convenţiei privind conservarea speciilor migratoare (CMS) a ONU.

Odată ce o migraţie a fost cartografiată în detaliu, autorităţile publice pot interveni, spre exemplu oferindu-le animalelor prioritate pe drumuri sau mutând gardurile, a explicat ONU.

Un număr de 80 de oameni de ştiinţă au colaborat la elaborarea acestei hărţi, care acoperă deocamdată doar 20 de specii la nivel mondial, cum ar fi antilopa gnu din câmpiile Tanzaniei, elefantul african sau capra montană din Alpi, mai transmite sursa citată.

Exit mobile version