Prima didactică a profesorilor poate fi utilizată și pentru plata studiilor de licență, master și doctorat, potrivit Ministerului Educației / Lista comercianților se va actualiza permanent

19.712 vizualizări
Foto: © Kantver | Dreamstime.com
Profesorii pot utiliza prima de carieră didactică pentru plata studiilor universitare de licență, master, doctorat, conform unui comunicat al Ministerului Educației. Instituția a venit cu clarificări în privința celor mai multe întrebări adresate de cadrele didactice. Profesorii care au fost în activitate în anul școlar 2022-2023 trebuie să primească în luna octombrie primele de carieră didactică de 1.500 de lei, potrivit ordonanței de urgență nr. 58 din 12 iunie 2023

Întrebare: Plata studiilor universitare de licență, master, doctorat, respectiv a cursurilor postuniversitare, inclusiv a celor de reconversie profesională este considerată eligibilă?

Răspunsul Ministerului Educației: „Da. Documentul justificativ pentru acest tip de studii îl va constitui adeverința de înscriere în anul de studiu pentru care se face decontul. Ulterior, vor fi puse la dispoziție documente care atestă absolvirea anului de studiu pentru care se face decontul.”

La întrebarea dacă există o listă finală a comercianților la care pot fi utilizate primele pentru carieră didactică și carieră profesională, răspunsul Ministerului a fost că nu va exista o listă finală: „Aceasta se actualizează permanent și orice comerciant care își exprimă intenția poate fi introdus pe listă.”

Întrebare: Pot efectua cumpărături online folosind prima de carieră didactică?

Răspunsul Ministerului Educației: „În funcție de specificul comerciantului, cardul poate fi utilizat pentru achiziții atât în magazine, cât și online.”

„Reprezentanții Ministerului Educației au participat, în cursul zilei de luni, 30 octombrie, la o întâlnire de lucru cu reprezentanții Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, ai federațiilor sindicale reprezentative din învățământul preuniversitar și ai operatorului economic care gestionează măsurile de susținere a activității didactice emise sub forma suportului electronic pentru a clarifica o serie de aspecte privitoare la „Prima de carieră didactică” prevăzută de OUG nr. 58/2023”, se arată în comunicatul Ministerului Educației.

Răspunsurile Ministerului Educației clarifică o serie de aspecte privind:

  • „Modalitatea de alimentare a cardurilor.
  • Situația în care o persoană este încadrată greșit într-o categorie de personal sau nu a primit cardul.
  • Perioada de valabilitate a sumelor încărcate pe card.
  • Documentele necesare pentru justificarea financiară a unor părți din prima de carieră didactică.”
Ce sunt primele de carieră didactică

Prima de carieră didactică „are drept scop susținerea cadrelor didactice în eforturile acestora pentru îmbunătățirea continuă a competențelor educaționale și obținerea de performanțe școlare/universitare în procesul educațional.”

Art. 3 – „(3) Prima de carieră didactică are o valoare nominală de 1.500 lei net care se decontează din fonduri externe nerambursabile pentru următoarele categorii principale de cheltuieli:

a) cheltuieli privind cursurile de pregătire profesională, precum și alte categorii de cheltuieli asimilate acestora;

b) cheltuieli pentru echipamente IT;

c) cheltuieli privind cărți de specialitate, precum și alte categorii de cheltuieli asimilate acestora;

d) un procent de până la 30% din valoarea nominală a primei de carieră didactică pentru acoperirea de nevoi didactice individuale specifice ale cadrelor didactice.

(4) Prima de carieră didactică se acordă într-o singură tranșă, respectiv în luna octombrie 2023 și va putea fi utilizată în anul școlar 2023—2024.

Foto: © Kantver | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Adresă greșită/invalidă transmisă profesorilor de Ministerul Educației. E-mailul la care profesorii pot să propună comercianți pe lista de magazine pentru prima didactică nu există
Profesorii pot propune comercianți pe lista de magazine pentru prima didactică, anunță Ministerul Educației
Ce nevoi didactice individuale pot să acopere profesorii cu 450 de lei din prima de carieră didactică de 1.500 de lei – listă
UPDATE SURSE Ședință la Ministerul Proiectelor Europene pe tema primelor de carieră didactică și profesională
Un lanț de magazine anunță că din prima didactică profesorii își pot cumpăra și frigidere, dacă pun diferența de preț / Categoriile de produse eligibile pentru cei 1.500 de lei / Cardurile sunt valabile doar în magazinele fizice
Profesorii vor fi responsabili pentru cumpărăturile făcute cu cardul de primă didactică, iar banii cheltuiți pe lucruri sau servicii care nu au legătură cu activitatea didactică vor trebui returnați, ar fi stabilit reprezentanții ministerelor și sindicatelor / Există un sistem prin intermediul căruia se verifică ceea ce a fost achiziționat – surse
Lămuriri publice despre modul de selectare a furnizorilor pentru prima de cariera didactică și întârzierea plăților, solicitate Guvernului de către deputatele REPER Oana Cambera și Simina Tulbur
LISTĂ Magazine pentru prima de carieră didactică pe județe – surse / Documentul trimis în școli de reprezentanți ai sindicatelor conține peste 1.200 de centre din 176 de orașe din țară

9 comments
  1. Unde se pot face reclamații dacă la alimentarea cardului nu s-a primit nici o notificare ? Cine este vinovat ?
    De ce s-a alimentat cardul DOAR după 7 zile ?
    Se pot corecta aceste neajunsuri ? De către cine ?
    La următoarea alimentare a cardului va fi la fel fără notificare prin SMS și email ?

  2. Sa dai bani unei persoane pentru a-si cumpara materiale necesare desfasurarii activitatii de la locul de munca, si apoi sa te lauzi ca ai dat bani acestor persoane este pervers si meschin. Practic nu ati dat nimic. Ati umflat burtile unor intermediari care plimba bani pe niste carduri la fel de utile ca praful pe bec. In rest, ultima nevoie a unui profesor cu salariu de 3500 de lei si 2 copii este hartia A4, echipamentul IT sau diplomele de cursuri de perfectionare printate pe hartie cu 3 straturi, parfumata.

  3. ME a pus pe card 1050 de lei, restul, la Sf. Așteaptă, vecin de calendar cu Paștele Cailor, iar un an de licență (nu la medicină) începe de pe la 3000 de lei. La master e deja de pe la 5000 de lei în sus, iar la doctorat n-am curaj să caut.

    Deci cu ”prima” întreagă plătești un sfert de an de licență. (Și n-am pus taxele pentru înscriere, eliberare documente, examinări, recuperări, re-examinări etc).

    Pe cine cred aceste personaje că duc de nas?!

  4. Minciuni sfruntate. Nici macar nu exista acea adresa undesa propui afiliati:” Sorry, we were unable to deliver your message to the following address.<comerciant.ro@pluxeegroup.com, User Unknown"

  5. Nu pot să fac nimic! Am cardul de mai bine de o săptămână și nici măcar acum nu au băgat banii pe el! Iar emailul ăla de propus comercianți nu este valid!!! Bătaie de joc în toată regula!

    1. Doar carti. In viziunea doamnei Deca instruirea se face ca acum 200 de ani exclusiv prin carte. Da predarea si evaluarea se vor foarte digitalizate.Ce sa-i ceri, saraca? Fericiti cei saraci…

        1. Unde se pot face reclamații dacă la alimentarea cardului nu s-a primit nici o notificare ? Cine este vinovat ?
          De ce s-a alimentat cardul DOAR după 7 zile ?
          Se pot corecta aceste neajunsuri ? De către cine ?
          La următoarea alimentare a cardului va fi la fel fără notificare prin SMS și email ?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

BREAKING Lista școlilor din București cu scenariile schimbate duminică: 8 școli au trecut din scenariul galben în scenariul roșu, iar 5 – din roșu în galben / Activitate suspendată la o grădiniță și un colegiu

Prefectura București anunță într-un comunicat de presă emis duminică seară că a desfășurat ședința extraordinară a Comitetului Municipiului București pentru Situații de Urgență, în urma căreia prezintă lista școlilor din…
Vezi articolul