Primă de instalare pentru profesorii care se titularizează în școli din mediul rural, în valoare de 3 salarii medii brute pe economie – propunere agreată de minister, la finalul consultărilor publice pe proiectele legii Educației

3.506 vizualizări
Foto: © Vsg Art Stock Photography And Paintings | Dreamstime.com
Sorin Cîmpeanu a explicat, într-o conferință de presă, câteva dintre propunerile pe care ministerul deja le-a acceptat în cadrul dezbaterii pe proiectele legilor Educației și care se vor regăsi în noua formă a textelor normative. Profesorii care se vor titulariza în mediul rural ar putea primi o primă de instalare, în anumite condiții, în valoare de 3 salarii medii brute pe economie. Toate propunerile primite la minister “vor fi analizate cu maximă responsabilitate în zilele ce vor urma, așa încât săptămâna viitoare să avem o formă care să fie trimisă pe circuitul de avizare – ministere, Consiliul Legislativ, avizul CES”, a mai spus ministrul.
  • Au fost aproape 1.500 de seturi de propuneri trimise și înregistrare la minister, însumând peste 9000 de amendamente

“O propunere agreată deja de minister, pentru acele cadre didactice care se vor titulariza în mediul rural – va exista și o primă de instalare. În momentul de față luăm în considerare trei salarii medii brute pe economie – primă de instalare. Sigur va exista și o perioadă de timp minimă în care acei profesori care au decis să se titularizeze în mediul rural vor exercita actul educațional în interesul acelor copii din mediul rural”, a spus Cîmpeanu.

Potrivit ministrului Educației, dintre cele 9000 de amendamente depuse pe proiectele Legilor Educației, unele sunt “amendamente puternic justificate, altele sunt simple solicitări, a 3-a categorie – amendamente care se repetă, a 4-a categorie – amendamente care sunt total antagonice. Toate vor fi analizate cu maximă responsabilitate în zilele ce vor urma, așa încât săptămâna viitoare să avem o formă care să fie trimisă pe circuitul de avizare – ministere, Consiliul Legislativ, avizul CES”, a mai spus ministrul în cadrul conferinței de presă.

Foto: © Vsg Art Stock Photography And Paintings | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

DOCUMENT 45% dintre angajații școlilor, grădinițelor și inspectoratelor vor să fie vaccinați. Ministerul Educației îi mai întreabă încă o dată pe profesori dacă vor vaccinul în etapa a doua de sondare, până la finalul lunii

La nivelul învățământului preuniversitar, 45,06 % dintre angajați au declarat disponibilitatea de vaccinare raportat la totalul de 292.872 de angajați în sistemul de învățământ preuniversitar (inclusiv persoanele care nu au…
Vezi articolul

Încep înscrierile pentru DataMathLab 2024-2025, program gratuit pentru profesorii de matematică dornici să crească „motivația, implicarea și înțelegerea elevilor” la orele lor

Asociația Aspire Teachers anunță începerea înscrierilor pentru DataMathLab 2024-2025, program gratuit destinat profesorilor de matematică dornici să-i ajute pe elevii lor să înțeleagă mai bine matematica. Programul, ce continuă o…
Vezi articolul