Prezența la școală și media 10 la purtare, condiții obligatorii pentru bursele școlare 2024-2025 / La mai mult de 10 absențe nemotivate într-o lună, elevii nu mai primesc bursa de excelență, merit, de reziliență, socială sau tehnologică pe luna respectivă

Foto: © Nd3000 | Dreamstime.com

În situația în care elevii acumulează 10 sau mai multe absențe nemotivate într-o lună, nu primesc bursa de excelență, bursa de reziliență, bursa de merit, bursa socială, respectiv bursa tehnologică, după caz, pentru luna respectivă, conform proiectului de ordonanță de urgență privind modificarea și completarea Legii învăţământului preuniversitar nr. 198/2023 și a Legii învățământului superior nr. 199/2023.

Cercetătorul Dacian Dolean atrăgea atenția asupra bursierilor care lipsesc de la școală, precizând că „prezența elevilor la școală este un criteriu esențial care ar trebui asociat cu acordarea bursei de merit“. 

„Abandonul școlar în România este mult peste media statelor Uniunii Europene, iar unul dintre predictorii cheie ai abandonului școlar este absenteismul cronic al elevilor“, scria Dacian Dolean, în noiembrie 2023. 

Edupedu.ro a semnalat ca bursele „Ligia Deca“, pentru medii sub 5, se dau un an întreg, chiar dacă beneficiarii chiulesc masiv și a prezentat situația unui elev cu media 3,50 care va lua circa 4.000 de lei bursă până în iulie 2024, deși până în decembrie 2023, când a fost publicat articolul, nu a venit deloc la școală

Bursa de excelență, bursa de merit, bursa de reziliență sau bursa tehnologică sunt acordate și sub condiția ca elevul beneficiar să fi obținut media 10 la purtare sau calificativul foarte bine la purtare la finalul anului școlar anterior, conform proiectului de OUG. 

În Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, doar pentru bursa de merit era necesara media 10 la purtare.

Elevul care nu a obținut media 10 la purtare la finalul anului școlar pierde bursa de merit în anul școlar următor, conform Articolului 108 (18).

În metodologia de acordare a burselor școlare în anul 2023-2024, bursele de excelență olimpică și cele de merit au condiție de acordare media 10 la purtare și cele tehnologice sub nota 7 la purtare. 

„Pot primi bursă de excelență olimpică doar elevii promovați la toate disciplinele și care au obținut media 10 la purtare, la finalul cursurilor din anul școlar anterior, în condițiile Legii învățământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările ulterioare. Metodologie

Pot primi bursă de merit doar elevii promovați la toate disciplinele și care au obținut media 10 la purtare, la finalul cursurilor din anul școlar anterior, în condițiile Legii învățământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările ulterioare.

Bursa tehnologică nu se acordă în primele 3 luni calendaristice din anul școlar următor, în cazul în care elevul a comis abateri disciplinare grave, care conduc la scăderea mediei generale la purtare sub nota 7 în anul școlar precedent“, conform metodologiei.

Informații de context

Ministerul Educației propune un nou tip de bursă, de reziliență, în valoare de 300 de lei, pentru elevii cu medii de peste 7, conform noilor criterii de acordare a burselor pentru elevi pentru anul școlar 2024-2025 din proiectul de OUG.

Anul școlar viitor se vor acorda următoarele burse, potrivit proiectului de ordonanță de urgență pus în dezbatere publică, luni, 25 martie.

a) bursă de excelență olimpică (I și II);
b) bursa de merit; – 450 de lei/lună
c) bursa de reziliență; – 300 de lei/ lună
d) bursă socială; – 300 de lei/ lună
e) bursă tehnologică – 300 de lei/lună

Foto: © Nd3000 | Dreamstime.com/ Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Dăm burse de merit elevilor cu note mici. Dar ce ne facem cu bursierii care lipsesc de la școală?
Bursele „Ligia Deca“, pentru medii sub 5, se dau un an întreg, chiar dacă beneficiarii chiulesc masiv. Situația unui elev cu media 3,50 care va lua circa 4.000 de lei bursă până în iulie 2024, deși de la începutul anului nu a venit deloc la școală
Exit mobile version