Prezență de cel puțin 90% a copiilor în școlile din mediul rural în care World Vision România derulează program de masă caldă, ore remediale și sprijin cu rechizite și haine

440 de vizualizări
Foto: World Vision România
Circa 1.400 de copiii din 23 de școli din medii defavorizate beneficiază de mâncare, ore remediale și haine pentru a nu abandona școala, prin programul “Pâine și mâine” al World Vision România, iar prezența lor la ore în aceste școli este de minimum 90%, după cum transmite organizația într-un comunicat de presă.

Astfel, “prezența la școală a copiilor din clasele P-IV a crescut chiar și cu peste 40% de-a lungul ultimilor șase ani, în satele unde este implementat programul Pâine și Mâine de către Fundația World Vision România”, se arată în comunicat.

Potrivit unor precizări făcute de organizație pentru EduPedu.ro, este vorba de școlile din satele Rosiori, Drăgoești, Rafaila, Osesti, Negrești, Breasta, Predești, Seaca de pădure, Carpen, Cernatesti, Grecești, Coțofenii din dos, Rojiste, Cășeiu, Bonțida, Otesani, Nicolae Bălcescu, Popești, Scundu, Stoilești, Stoilești-Ursi, Pesceana.

Prezență de 100% pentru copiii din 11 școli

Jumătate din directorii celor 23 de școli raportează prezență de 100% a copiilor din unitățile de învățământ pe care le administrează, 30% raportează o prezență de 99%, iar 20% o prezență între 90% și 99%.

Directorii mai apreciază, în proporție de 74%, că prezența la școală a copiilor a crescut cu mai mult de 40% datorită serviciilor din program. Ceilalți afirmă că și în școlile lor a crescut prezența între 5 și 35%.

Pâine și Mâine a început în 2016 cu 213 copii. În prezent, datorită donatorilor fundației World Vision România, programul integrează 1.400 de copii din clasele P-IV din șase județe (Ialomița, Călărași, Vaslui, Vâlcea, Cluj și Dolj), se mai arată în comunicat. În cei șase ani de la demararea programului, rezultatele transmise de școli arată că: 

  • 85% dintre copii și-au îmbunătățit rezultatele la Matematică;
  • 82% și-au îmbunătățit rezultatele la Română;
  • 85% au obținut calificative de „Bine“ și „Foarte Bine“.

“România este constant pe primele locuri în Uniunea Europeană la riscul de sărăcie și excluziune socială, fenomene direct legate de faptul că în fiecare an avem și printre cele mai ridicate rate de abandon școlar. Lipsa de educație cauzează sărăcie și excluziune socială. Ne dorim să tratăm problema de la rădăcină, adică din ciclul primar, când copiii din mediile cele mai vulnerabile încep să absenteze de la școală din mai multe cauze. De la lipsa de rechizite sau de îmbrăcăminte pentru școală la faptul că nu-și permit nici măcar trei mese pe zi”, a declarat Mihaela Nabăr, director executiv World Vision România, conform comunicatului de presă.

“O altă problemă este lipsa educației timpurii din mediul rural. Mulți dintre copiii de la sate ajung din start cu un dezavantaj în clasa pregătitoare pentru că n-au formate competențe de bază din grădiniță. De la capacitatea de-a verbaliza către educatoare că te doare ceva sau ți-e foame la a te adapta unui program cu activități și pauze sau a practica socializarea cu alți copii”, a mai declarat aceasta.

Doi din zece copii de la sate spun că familia le asigură doar uneori sau nu le asigură niciodată suficientă mâncare, iar unu din patru elevi din ciclul primar spune că nimeni nu-i ajută când nu se descurcă la teme. Părinților cel mai greu le este să-și ajute copiii cu temele la Matematică, mai informează organizația.

Comunicatul integral, în format .pdf:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ligia Deca, despre rezultatele PISA 2022: Trebuie să creștem de la 5 la 7 elevi din 10 care să demonstreze competențe cel puțin minime la lectură, științe și matematică / Una dintre soluțiile ministrei: Testarea online periodică a nivelului de alfabetizare funcțională

Ministrul Educației, Ligia Deca, a prezentat trei concluzii ale PISA 2022 și soluții pentru a crește nivelul de alfabetizare funcțională al elevilor din România și a precizat că „trebuie să…
Vezi articolul

Continuarea funcționării unei clase a IX-a cu specializarea instructor sportiv, refuzată 2 ani la rând de inspectoratul școlar pentru liceul din Topolog / Primarul și comunitatea rurală susțin că au performanță și insistă să primească cifră de școlarizare, în timp ce ISJ Tulcea îi ignoră și face o clasă sportivă la oraș  

Liceul Tehnologic Topolog din județul Tulcea nu a primit nici anul acesta aprobare de la Inspectoratul Școlar Județean pentru înființarea unei clase cu specializarea „Instructor Sportiv”, pentru anul școlar 2024-2025,…
Vezi articolul