Prevederea ca sporul de doctorat pentru profesori să fie plătit în urma unei verificări anuale a fost eliminată din proiectul de OUG care modifică, printre altele, Legea salarizării nr. 153/2017

12.608 vizualizări
Foto: © Pressmaster | Dreamstime.com
Prevederea ca sporul de doctorat pentru profesori să fie plătit în urma unei verificări anuale nu se mai găsește în forma proiectului de OUG care a ajuns la Consiliul Economic și Social. Analiza proiectului de OUG care modifică Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023 și alte acte normative se află pe ordinea de zi a ședinței de Guvern.

Pe 1 februarie, sindicatele profesorilor au anunțat că Ministerul Educației pregătește o ordonanță de urgență pentru a rezolva problema raportării lunare a activității pentru sporul de doctorat.

Conform proiectului de ordonanță de urgență, document pus în dezbatere publică de Ministerul Educației, pentru plata sporului de doctorat pentru profesorii din învățământul preuniversitar și superior verificarea se va face printr-o evaluarea anuală, nu lunară.

In documentul inițial al Ministerului Educației a fost introdusă o excepție pentru profesorii din învățământul preuniversitar și superior la Legea-cadru nr.153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice:

1. La articolul 14 după alineatul (1) se introduce un alineat nou, alineatul (1^1) cu următorul cuprins:

,,(1^1) Prin derogare de la prevederile alin. (1), pentru personalul didactic din învățământul preuniversitar și pentru personalul didactic și de cercetare din învățământul superior, verificarea se realizează prin evaluarea anuală efectuată de angajator în conformitate cu prevederile Legii învățământului preuniversitar nr.198/2023, cu modificările și completările ulterioare și ale Legii învățământului superior nr.199/2023 cu modificările și completările ulterioare.”

De remarcat este că forma trimisă la Consiliul Economic și Social nu mai include prevederea referitoare la sporul de doctorat.

DOCUMENT Forma care a ajuns la Consiliul Economic și Social

DOCUMENT Proiectul de Ordonanță de urgență pentru modificarea Legii nr. 198/2023 și modificarea și completarea unor acte normative, document pus în dezbatere publică de Ministerul Educației

Informații de context despre condiționarea sporului de doctorat

Condiționarea sporului de doctorat de verificări suplimentare a fost inclusă în proiectul de ordonanță pentru economii la buget din mai 2023, potrivit surselor Edupedu.ro, însă a fost eliminată din varianta publicată în Monitorul Oficial. 

Atunci s-a pus următoarea problemă: dacă într-o școală sunt doi profesori de matematică (unul are doctorat, iar celălalt este fără doctorat), cum ar putea decide școala că postul pe care este încadrat profesorul cu doctorat justifică faptul că pentru acest post să se acorde indemnizația de doctorat. 

Guvernul a aprobat condiționarea sporului de doctorat de verificări suplimentare în decembrie 2023, deși Consiliul Legislativ a solicitat eliminarea prevederii pentru că are un caracter arbitrar şi este practic imposibil de realizat. 

Un specialist într-un domeniu, care deține și titlul de doctor, folosește pentru îndeplinirea atribuțiilor de serviciu toate cunoștințele dobândite pe parcursul formării universitare, postuniversitare sau continue, neputând fi separate cunoștințele și abilitățile atestate prin titlul de doctor, de cele dobândite prin alte modalități de formare, potrivit Consiliului Legislativ.

Foto: © Pressmaster | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Analiza proiectului de OUG care modifică Legea învățământului preuniversitar, pe ordinea de zi a ședinței de Guvern. Sunt vizate voucherele de vacanță, indemnizația de hrană și programul „Masă sănătoasă”
Sporul de doctorat pentru profesori să fie plătit în urma unei verificări anuale, nu lunare / Modificarea tuturor fișelor de post ar duce la o birocratizare excesivă – proiect al Ministerului Educației care vrea să modifice ordonanța Ciolacu
Programul național „Masă sănătoasă” va fi pentru minimum 1.000 de școli, nu maximum 1.000, „ca să cheltuim toți banii”, spune ministrul Educației
Bursele elevilor de la liceele militare ar urma să fie plătite de Ministerul Apărării Naționale / Ministerul Educației vrea să modifice legea învățământului preuniversitar pentru a debloca plata – proiect
Indemnizația de hrană și voucherele de vacanță pentru profesori se calculează prin raportare la salariul net cuvenit funcției de bază – proiect de OUG

1 comment
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ministerul Educației: Activitatea din școli care presupune prezența fizică a elevilor, suspendată între 25-29 septembrie, în unitățile care devin secții de votare. Elevii vor învăța doar online în perioada aceasta

Activitatea didactică ce presupune prezența fizică a elevilor și a cadrelor didactice din unitățile de învățământ preuniversitar în care sunt organizate secții de votare se suspendă în perioada 25 –…
Vezi articolul