Pretestarea PISA s-a făcut pe calculator pentru prima dată, în România. Peste 2.100 de elevi din București și din 20 de județe au participat – Ministerul Educației

2.597 de vizualizări
Foto: © Dreamstime.com
Pentru prima oară în România, evaluarea PISA s-a administrat computerizat, a anunțat, vineri seară, Ministerul Educației, într-un comunicat de presă. Astfel, evaluarea elevilor s-a desfășurat în laboratoarele de informatică ale școlilor sau în săli de clasă și a durat aproximativ 4 ore, timpul fiind distribuit după cum urmează:
  • 15 minute pentru introducerea generală – elevii se loghează la propriul test, se familiarizează cu tipul de test, tipul de solicitări și modalitatea de răspuns;
  • 120 de minute pentru testul cognitiv organizat în 2 sesiuni a câte 60 de minute cu o pauză de 5 minute între acestea;
  • 15 minute pauză;
  • 56 de minute pentru două chestionare (chestionarul elevului & chestionarul TIC).

Administrarea s-a desfășurat într-o singură zi sau în zile consecutive, în sesiuni paralele și/sau succesive, la datele stabilite de comun acord cu școlile și în condițiile respectării regulilor sanitare specifice pandemiei COVID-19.

Programul pentru Evaluarea Internațională a Elevilor (Programme for International Student Assessment – PISA) este un studiu de evaluare comparativă pe scară largă, inițiat de OECD, care măsoară abilitățile tinerilor de 15 ani de a folosi achizițiile din domeniul lecturii, al matematicii și științelor, pentru a răspunde provocărilor din viața reală.

România face parte dintre cele peste 85 de țări și sisteme de învățământ care participă la evaluarea PISA 2022. Unitatea de Cercetare în Educație, din cadrul Centrului Național de Politici și Evaluare în Educație, în calitate de Centru Național PISA, se ocupă de implementarea și coordonarea acestui studiu în România.

Pretestarea este inclusă în calendarul activităților internaționale și are ca scop pregătirea evaluării PISA 2022 care vizează competențele de lectură, matematică şi ştiinţe, precum și gândirea creativă, matematica fiind domeniul principal investigat. Pretestarea s-a desfășurat, în perioada 4 mai – 4 iunie 2021, în 43 de școli din 20 de județe și din municipiul București, care au făcut parte dintr-un eșantion național, selectat după criterii agreate cu OCDE. Cei 2103 elevi de 15 ani care au participat la Pretestarea PISA 2022 au fost selectați, aleatoriu, printr-o procedură standardizată, unică, la nivel internațional.

Foto: © VadymvdrobotDreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care site-ul Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.

Citește și:
Rezultate TIMSS 2019: România s-a clasat ultima din Europa, la același nivel cu Bahrain și Emiratele Arabe, la alfabetizarea științifică și numerică a elevilor de clasa a VIII-a. 22% dintre tineri sunt analfabeți funcțional la matematică și chimie, fizică, biologie
Ce spune despre elevii români TIMSS 2019, testarea care a arătat că România are cel mai mare analfabetism științific funcțional din UE: Multe exerciții teoretice și prea puține experimente, mulți elevi care merg înfometați la școală, inegalități / Recomandările Raportului de țară
Țările cu rezultate slabe la PISA, precum România, au avut tendința să închidă cel mai mult timp școlile, în pandemie / Criza a adâncit nu doar inegalitățile din interiorul țărilor, ci și diferențele dintre țări – analiză OECD
Elevii români care au citit cărți, mai ales tipărite, cei din medii avantajate, fetele și elevii încurajați de profesori au avut rezultate mai bune la testul de citire PISA 2018 – nouă analiză OECD

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

VIDEO Premierul Ciucă: Am decis, la nivelul coaliției și în deplin consens cu liderii de sindicat ca, odată ce avem răspunsul scris din partea dumnealor legat de revenirea la clasă a tuturor dascălilor, vom adopta și ne vom ține de cuvânt – cum am făcut și până acum – prin adoptarea OUG cu elementele de conținut așa cum au fost ele agreate cu sindicatele

Premierul Nicolae Ciucă a anunțat de la Palatul Victoria că în acord cu sindicatele, imediat cu primesc scris de la acestea acordul ca profesorii să se întoarcă la clase, vor…
Vezi articolul