Pressone.ro: Cum a primit George Maior o jumătate de milion de lei de la SNSPA pentru a coordona doctorate de la Washington D.C.

George Maior / Sursa: Captura Youtube - The George Washington University School of Business

George Maior, ambasadorul României în SUA și fost director SRI, “a încasat în ultimii cinci ani aproximativ o jumătate de milion de lei pentru coordonarea a șapte doctoranzi, desfășurată de la 8.000 de kilometri, adică din Washington D.C., orașul în care locuiește începând din toamna lui 2015”, scrie luni Pressone.ro, sub semnătura Emiliei Șercan. 

Potrivit sursei citate, “banii nu au fost încasați pentru activitățile didactice care îi revin ca profesor universitar titular, deoarece și-a suspendat contractul de bază, ci pentru coordonarea de doctorate pentru care George Maior a obținut oficial abilitarea după plecarea la post, în Statele Unite. Începând cu octombrie 2015 și până în septembrie 2020, George Maior a avut un număr de șapte doctoranzi în coordonare, însă nici unul dintre aceștia nu și-a încheiat studiile, deși legea spune că termenul de finalizare a unui doctorat este de trei ani”.

Citește articolul complet pe Pressone.ro

 

Exit mobile version