Uniunea Europeană se confruntă cu presiuni crescute să întrerupă legăturile cu Rusia în domeniul științei, în condițiile în care Ministerul Educației și Cercetării din Germania și Alianța Organizațiilor de Știință din această țară au lansat o campanie coordonată de a opri cooperarea științifică în relația cu rușii, în urma invaziei din Ucraina, potrivit University World News.
Sursa citată notează că Germania a anunțat deja că va îngheța cooperarea cu Rusia în domeniul cercetării și al învățământului superior, iar germanul Christian Ehler, raportor al Parlamentului European pentru programul Orizont Europa, a cerut țărilor UE să facă la fel.
Acesta a arătat, la sfârșitul săptămânii trecute, că “e necesară întreruperea cooperării științifice și de cercetare dintre UE, țările membre și Rusia. Trebuie să stăm alături de Ucraina acum și să apărăm Europa pe toate căile”.
Potrivit publicației citate, ministerul federal de profil din Germania a declarat că orice formă de cooperare cu Rusia “este acum imposibilă”, deoarece, invadând Ucraina, “a încălcat toate regulile ordinii europene în care credem”.
- Apelul ministerului a fost susținut de Alianța Organizațiilor de Știință din Germania, care a făcut apel la înghețarea imediată a cooperării științifice cu Rusia. Alianța cuprinde cele mai importante organizații științifice germane, de la Academia Națională de Științe la Societatea Max Planck, precum și Conferința Rectorilor Germani.
Foto © Pop Nukoonrat | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.
1 comment
Rusia ar trebui sa fie izolata complet cel putin pana cand populatia va reusi, posibil prin lupte de strada, sa impuna o conducere democratica. Sa se bata populatia civila cu decidentii politici asa cum civilii din Ucraina infrunta azi armata rusa.