Presiunea mocnită din case: de la “ne-ați îngropat în teme cu educația online”, la “pe noi nu ne întreabă nimeni nimic?” / Ce spun părinții și elevii, despre școala online

Foto: Pexels.com

Închiderea școlilor și încercarea de a transfera orele din preuniversitar în online a scindat familiile, care învață odată cu profesorii ce înseamnă învățarea la distanță, așa cum este făcută în România. “Ne-ați îngropat în teme” – se plâng parte dintre părinți și elevi, care-i acuză pe profesori că își ascund competențele digitale scăzute dându-le mult mai mult de lucru decât o făceau la clasă. La polul opus se află situațiile în care nimeni din școală nu contactează părinții sau copiii, în contextul în care mesajele publice ale Ministerului Educației au creat un orizont de așteptare puternic.

Reprezentantul părinților, Iulian Cristache, a declarat pentru Edupedu.ro că, “în general, sunt două tabere: sunt părinți care consideră că propriii copii sunt în vacanță si nu ar trebui deranjați absolut deloc, și părinți care mă sună și îmi spun că propriii copii nu au fost contactați deloc de la școală“.

“La nivel național, sunt puțini părinții care consideră că sunt ‘abuzați’ copiii cu teme, și aici depinde de fiecare școală. Eu, în prima etapă, am perceput acest asalt al profesorilor la fiecare disciplină de a da teme și de a face lecții online ca un fel de revoltă la adresa modului în care inspectoratele cereau o evidență a cursurilor pe care ei le țineau“, a precizat Cristache.

Liderul elevilor, Antonia Pup, a afirmat pentru Edupedu.ro că, “în continuare, sunt foarte multe licee care au profesori care nu organizează deloc cursuri online. Dar sunt și profesori care se situează de partea cealaltă a baricadei, profesori care pe timpul orelor doar dictau și puneau elevii să lucreze de capul lor, care acum s-au transformat în profesorii care nu fac deloc predare, ci doar transmit documente care nu substituie actul instructiv-educativ deloc“.

“Nu credeam că o să vreau vreodată atât de mult să mă întorc la școală. Pentru mine, tot timpul studiul individual a fost mai valoros, sunt un caz particular. Dar chiar și așa, simt nevoia de a merge la școală. Elevii ar trebuie să-și găsească strategii de învățare particulare în această perioadă; școala, din păcate, nu ne învață cum să învățăm. Eu fiind în clasa a XII-a se duce așa o bătălie alimentată de incertitudine în mine și știu că asta se resimte și pentru colegii mei”, a povestit Antonia Pup pentru Edupedu.ro.

Iulian Cristache, președintele Federației Naționale a Asociațiilor de Părinți:
Antonia Pup, președintele Consiliului Național al Elevilor:

Amintim că toate școlile din România sunt închise de aproape 3 săptămâni, de pe 11 martie 2020 și până cel puțin după Paște, pentru a limita răspândirea epidemiei COVID-19. Ministerul Educației a anunțat că nu ia în calcul înghețarea anului școlar, însă încă nu a comunicat oficial o decizie cu privire la soarta examenelor naționale.

În toată această perioadă, Ministerul le-a recomandat în repetate rânduri profesorilor să continue orele în sistem online. Potrivit unei evaluări făcute de site-ul specializat Didactic.ro, care face parte din rețeaua Intuitext, de la închiderea școlilor din cauza pandemiei și trecerea în online, cele mai populare aplicații folosite de profesorii care au participat la evaluare sunt:

42,2% dintre participanți spun că alocă peste 3 ore în plus pentru pregătirea orelor în contextul actual, față de perioada când școlile erau deschise.

Telefonul este cel mai folosit aparat de către elevi, în aceste zile.

Peste jumătate dintre participanți (54,7%) au spus că nu au reușit să intre în legătură cu toți elevii din clasă. Motive menționate: elevii nu au internet, elevii nu au laptop/tabletă/calculator, dezinteresul părinților, lipsa materialelor didactice, lipsa sprijinului diriginților.

Photo by ThisIsEngineering from Pexels

Citește și:

 

 

Exit mobile version