Presiunea mocnită din case: de la “ne-ați îngropat în teme cu educația online”, la “pe noi nu ne întreabă nimeni nimic?” / Ce spun părinții și elevii, despre școala online

15.668 de vizualizări
Foto: Pexels.com
Închiderea școlilor și încercarea de a transfera orele din preuniversitar în online a scindat familiile, care învață odată cu profesorii ce înseamnă învățarea la distanță, așa cum este făcută în România. “Ne-ați îngropat în teme” – se plâng parte dintre părinți și elevi, care-i acuză pe profesori că își ascund competențele digitale scăzute dându-le mult mai mult de lucru decât o făceau la clasă. La polul opus se află situațiile în care nimeni din școală nu contactează părinții sau copiii, în contextul în care mesajele publice ale Ministerului Educației au creat un orizont de așteptare puternic.

Reprezentantul părinților, Iulian Cristache, a declarat pentru Edupedu.ro că, “în general, sunt două tabere: sunt părinți care consideră că propriii copii sunt în vacanță si nu ar trebui deranjați absolut deloc, și părinți care mă sună și îmi spun că propriii copii nu au fost contactați deloc de la școală“.

“La nivel național, sunt puțini părinții care consideră că sunt ‘abuzați’ copiii cu teme, și aici depinde de fiecare școală. Eu, în prima etapă, am perceput acest asalt al profesorilor la fiecare disciplină de a da teme și de a face lecții online ca un fel de revoltă la adresa modului în care inspectoratele cereau o evidență a cursurilor pe care ei le țineau“, a precizat Cristache.

Liderul elevilor, Antonia Pup, a afirmat pentru Edupedu.ro că, “în continuare, sunt foarte multe licee care au profesori care nu organizează deloc cursuri online. Dar sunt și profesori care se situează de partea cealaltă a baricadei, profesori care pe timpul orelor doar dictau și puneau elevii să lucreze de capul lor, care acum s-au transformat în profesorii care nu fac deloc predare, ci doar transmit documente care nu substituie actul instructiv-educativ deloc“.

“Nu credeam că o să vreau vreodată atât de mult să mă întorc la școală. Pentru mine, tot timpul studiul individual a fost mai valoros, sunt un caz particular. Dar chiar și așa, simt nevoia de a merge la școală. Elevii ar trebuie să-și găsească strategii de învățare particulare în această perioadă; școala, din păcate, nu ne învață cum să învățăm. Eu fiind în clasa a XII-a se duce așa o bătălie alimentată de incertitudine în mine și știu că asta se resimte și pentru colegii mei”, a povestit Antonia Pup pentru Edupedu.ro.

Iulian Cristache, președintele Federației Naționale a Asociațiilor de Părinți:
  • În general, sunt două tabere: sunt părinți care consideră că propriii copii sunt în vacanță si nu ar trebui deranjați absolut deloc, și părinți care mă sună și îmi spun că propriii copii nu au fost contactați deloc de la școală.
  • Vreau să fac mențiunea că Ministerul Educației a făcut o recomandare, astfel încât profesorii care interacționează cu elevii în această perioadă, online, să nu-i evalueze, ci doar să continue și să creeze un cadru educațional astfel încât copiii să nu fie rupți complet de tot ceea ce înseamnă educație școlară. În momentul în care se vor reîntoarce la școală, dacă se vor reîntoarce în acest an școlar, pentru că depindem de evoluția cazurilor de COVID-19, atât copiilor, cât și profesorilor le va fi mult mai ușor să continue procesul educațional clasic, pe baza materiei transmise online.
  • Părinții care nu vor școală online să știe că nu au nicio obligație să pună la dispoziție copiii pentru aceste lecții online, ci doar aceia care vor și cât vor. Copilul poate să interacționeze 20-30 de minute și profesorii trebuie să înțeleagă că nu există un concurs de predare online, ci trebuie să creeze un cadru plăcut pe care îl pot rezuma chiar și numai la discuții cu copiii, fără să îi pună să facă teme.
  • Această stare neplăcută de acum poate însemna un start nou pentru sistemul educațional, inclusiv pentru profesori, elevi și părinți. Ar fi bine ca după această perioada nefastă să avem cu toții de învățat, în sensul în care Ministerul Educației trebuie să aloce sumele necesare ca să poată dezvolta sistemul educațional și platforme educaționale care pot ajuta copiii și familiile care nu își pot trimite copiii la meditații.
  • Profesorii trebuie să prezinte deschidere și cunoștințe, pentru că unii aveau dosarele doldora de documente care atestau competențele digitale și, din păcate, unii dintre ei nu știu să folosească nici aplicații ca Whatsapp.
  • Tot referitor la minister, trebuie să gândească un program operațional pentru dotarea elevilor din familii defavorizate cu dispozitive necesare educației online.
  • Ni s-a părut cea mai bună soluție Teleșcoala, pentru că dă acces aproape tuturor elevilor la aceste lecții.
  • La nivel național, sunt puțini părinții care consideră că sunt “abuzați” copiii cu teme, și aici depinde de fiecare școală. Eu, în prima etapă, am perceput acest asalt al profesorilor la fiecare disciplină de a da teme și de a face lecții online ca un fel de revoltă la adresa modului în care inspectoratele cereau o evidență a cursurilor pe care ei le țineau.
  • Noi am lansat, împreună cu Asociația Proacta EDU, Ministerul Educației și FSLI un proiect care le acordă suport psihologic gratuit pentru profesori, elevi și părinți care se află în momente limită. Sunt psihologi care le răspund la numerele de telefon 0771.141.767 și 0771.141.750 și îi încurajăm să sune, dacă se simt vulnerabili, pentru că în situația aceasta de încărcare socială o stare de nemulțumire poatre să iasă din nimic.
  • Sper ca Ministerul Educației să învețe că trebuie să aloce odată o sumă pentru învățământul online și am rugat Ministerul să continue Teleșcoala și după ce se termină nenorocirea asta.
Antonia Pup, președintele Consiliului Național al Elevilor:
  • În continuare, sunt foarte multe licee care au profesori care nu organizează deloc cursuri online. Dar sunt și profesori care se situează de partea cealaltă a baricadei, profesori care pe timpul orelor doar dictau și puneau elevii să lucreze de capul lor, care acum s-au transformat în profesorii care nu fac deloc predare, ci doar transmit documente care nu substituie actul instructiv-educativ deloc.
  • Este dovada faptului că profesorii, deși mulți dintre ei dețin certificate care le atestă competențe digitale, nu sunt deloc pregătiți să facă predare-învățare online care să întorcă și rezultate, nu doar să bifeze o activitate. Și asta este vina sistemului, nici nu pot să spun că e doar vina lor, pentru că nu au fost formați în această logică.
  • De aceea am spus că această criză s-ar putea transforma într-o șansă, dacă factorii decizionali ar putea să-și asume măsuri pe termen scurt ca accesibilizarea cursurilor online prin garantarea infrastructurii necesare fiecărui profesor și elev, ca să poată onora egalitatea de șanse, iar pe termen lung să ne asigurăm că există resurse educaționale deschise, dar și o metodologie clară, astfel încât profesorii să nu predea în gol, ci să urmeze o strategie sustenabilă.
  • Sunt mai mulți elevii care spun că nu au fost contactați de nimeni, de la școală, decât cei care se plâng că sunt asaltați cu teme.
  • Nu credeam că o să vreau vreodată atât de mult să mă întorc la școală. Pentru mine, tot timpul studiul individual a fost mai valoros, sunt un caz particular. Dar chiar și așa, simt nevoia de a merge la școală. Elevii ar trebuie să-și găsească strategii de învățare particulare în această perioadă; școala, din păcate, nu ne învață cum să învățăm. Eu fiind în clasa a XII-a se duce așa o bătălie alimentată de incertitudine în mine și știu că asta se resimte și pentru colegii mei. Mesajul meu este că Consiliul Național al Elevilor este aici, pentru a se asigura că nicio decizie nu se va lua fără a fi luat în considerare ceea ce noi avem nevoie, care uneori este mai important decât ce vrem noi.

Amintim că toate școlile din România sunt închise de aproape 3 săptămâni, de pe 11 martie 2020 și până cel puțin după Paște, pentru a limita răspândirea epidemiei COVID-19. Ministerul Educației a anunțat că nu ia în calcul înghețarea anului școlar, însă încă nu a comunicat oficial o decizie cu privire la soarta examenelor naționale.

În toată această perioadă, Ministerul le-a recomandat în repetate rânduri profesorilor să continue orele în sistem online. Potrivit unei evaluări făcute de site-ul specializat Didactic.ro, care face parte din rețeaua Intuitext, de la închiderea școlilor din cauza pandemiei și trecerea în online, cele mai populare aplicații folosite de profesorii care au participat la evaluare sunt:

  • Zoom – 25,3% dintre respondenți
  • WhatsApp – 14,6%
  • YouTube – 10,1%

42,2% dintre participanți spun că alocă peste 3 ore în plus pentru pregătirea orelor în contextul actual, față de perioada când școlile erau deschise.

Telefonul este cel mai folosit aparat de către elevi, în aceste zile.

Peste jumătate dintre participanți (54,7%) au spus că nu au reușit să intre în legătură cu toți elevii din clasă. Motive menționate: elevii nu au internet, elevii nu au laptop/tabletă/calculator, dezinteresul părinților, lipsa materialelor didactice, lipsa sprijinului diriginților.

Photo by ThisIsEngineering from Pexels

Citește și:

 

 


11 comments
  1. 2020:”Este evident că această perioadă de învățământ online a generat o serie de provocări și frustrări atât pentru părinți, cât și pentru elevi. Este de înțeles că unii dintre ei resimt presiunea acumulării de teme și lipsa interacțiunii directe cu profesorii. Cu toate acestea, este important să înțelegem că fiecare parte implicată în procesul educațional se străduiește să se adapteze la noile circumstanțe.

    În loc să evidențiem o platformă specifică, ar trebui să ne concentrăm pe soluții generale pentru a îmbunătăți experiența învățământului online. Este esențial să se pună accent pe comunicare și colaborare între părinți, elevi și profesori, astfel încât să se găsească soluții care să răspundă nevoilor individuale ale fiecărui copil.

    De asemenea, este important ca profesorii să fie sprijiniți în dezvoltarea competențelor digitale și în adaptarea metodelor de predare pentru mediul online. Investiții în formare și susținere adecvată pot contribui la crearea unui cadru educațional mai eficient și mai echitabil.

    În cele din urmă, este crucial să nu uităm că această perioadă este temporară și că învățământul clasic se va relua într-un final. Cu toate acestea, ar trebui să reflectăm asupra lecțiilor învățate și să ne pregătim pentru viitor, astfel încât să putem face față mai bine situațiilor neprevăzute și să oferim un învățământ de calitate, indiferent de circumstanțe.”
    2023: “În acea perioadă, am descoperit Twinkl
    Twinkl, o resursă educațională online care mi-a oferit materiale și activități variate pentru copilul meu în timpul învățământului online.”

  2. Sper la o reforma profunda din toamna si aici ma refer la aerisirea materiei si la reducerea numarului de ore. Sper sa se renunte la competitia devenita deja absurda intre scoli, profesori si edituri. Sper ca pana in toamna sa vada toti parintii calvarul prin care trec elevii.

  3. Prea multe la limba și literatura română și ei sunt foarte stresați cu bacalaureatul si cu evaluarea nationala . La ce le foloseste ata teme , va zic eu , ei stau in casa si nu le convin orele online nu i ajuta cu nimic mai mult e o pierdere de timp. Ei nu conștientizează faptul ca stau in casa ,, ori ca stau online ori ca se joacă pe calculator e aceeasi chestie tot pierdere de vreme este pentru ca stau prea multe ore cu ochii in telefoane si calculatoare . Scoala online e o pierdere de timp parerea mea , deoarece ei nu conștientizează cat de important e să mai repete la o materie macar. Cand vad ce execuți complicate le dati,nu îmi vine a crede asa ceva.

  4. Prea multe la limba și literatura română și ei sunt foarte stresați cu bacalaureatul si cu evaluarea nationala . La ce le foloseste ata teme , va zic eu , ei stau in casa si nu le convin orele online nu i ajuta cu nimic mai mult e o pierdere de timp. Ei nu conștientizează faptul ca stau in casa ,, ori ca stau online ori ca se joacă pe calculator e aceeasi chestie tot pierdere de vreme este pentru ca stau prea multe ore cu ochii in telefoane si calculatoare . Scoala online e o pierdere de timp parerea mea , deoarece ei nu conștientizează cat de important e să mai repete la o materie macar. Cand vad ce execuți complicate le dati,nu îmi vine a crede asa ceva.

  5. Prea multe la limba și literatura română și ei sunt foarte stresați cu bacalaureatul si cu evaluarea nationala . La ce le foloseste ata teme , va zic eu , ei stau in casa si nu le convin orele online nu i ajuta cu nimic mai mult e o pierdere de timp. Ei nu conștientizează faptul ca stau in casa ,, ori ca stau online ori ca se joacă pe calculator e aceeasi chestie tot pierdere de vreme este pentru ca stau prea multe ore cu ochii in telefoane si calculatoare . Scoala online e o pierdere de timp parerea mea , deoarece ei nu conștientizează cat de important e să mai repete la o materie macar. Cand vad ce execuți complicate le dati,nu îmi vine a crede asa ceva.

  6. Iati încărcat cu teme prea multe la limba și literatura română și ei sunt foarte stresați cu bacalaureatul si cu evaluarea nationala . La ce le foloseste ata teme , va zic eu , ei stau in casa si nu le convin orele online nu i ajuta cu nimic mai mult e o pierdere de timp. Ei nu conștientizează faptul ca stau in casa ,, ori ca stau online ori ca se joacă pe calculator e aceeasi chestie tot pierdere de vreme este pentru ca stau prea multe ore cu ochii in telefoane si calculatoare . Scoala online e o pierdere de timp parerea mea , deoarece ei nu conștientizează cat de important e să mai repete la o materie macar. Cand vad ce execuți complicate le dati,nu îmi vine a crede asa ceva.

    1. Nu i a incarcat ministerul, i au incarcat profesoarele de romana care sunt neobosite si mediocre, oamenii de valoare se dau la o parte. Materia la romana e de a dreptul jenanta, o gramada de chestii care nu folosesc nimanu. Ma intreba fiu miu(e in clasa a sasea) ce a ala un semiadverb. I am spus ca nu stiu si nu ma intereseaza si sa nu isi mai umple capul cu toate prostiile. Sper sa inteleaga, pentru sanatatea lui mintala

  7. Incarcarea copiilor cu teme la muzica desen religie si civica mi se pare prea mult in conditiile date.mai ales ca sunt (al meu ) in clasa a 8a si stressul este la cote inalte. De ce? Pentru ca incertitudinea este mare. La mate sau romana pana azi nu li s-a predat nimic doar f.putine teme. Separarea de semeni. Varsta cu problemele ei. Sa-i mai stresam si noi? Cu teme in zadar la materii putin importante..

  8. Sunt efectiv socata de uriasa frauda in care baltim din cauza minciunii instalate la varful Ministerului Educatiei Nationale. In afara resedintei de judet, lectiile online se fac in proportie de 5%. La Ploiesti, oras mare, se fac in proportie de 25%. Toate cadrele didactice cunosc realitatea. La noi in localitate, eu si colegele mele avem 2-3-5 copii la lectii, din 24-27. Rusine sa le fie ca nu stiu decat sa minta. Prezentati adevarul!!! Educatia in Romania s-a prabusit din cauza minciunii ca politica oficiala a ministerului educatiei

    1. Dar nici o parte din cadrele didactice nu se obosesc sa se adapteze, sa caute un soft de streaming, de pildă, Microsoft Teams si sa faca ceva pe cont propriu. Multi si asa, mergeau pe principiul, ” Timpul trece, leafa merge”. Daca nu da tata statul, parca nu suntem in stare nici sa mergem, ar trebui sa ne dezobisnuim de asta, întarcare ii mai spune popular.

  9. Sunt profesor si sunt oripilat de viziunea ministerului! Am un nepot in Olanda. Acolo din ziua 1 de cand stau acasa elevii au primit pe platforme lectii, fise, teme, profesorii tin contactul cu ei zilnic. La noi avem partea de “recomandari”!!! In conditiile in care anul scolar va fi reluat in cea mai optimista ipoteza la jumatatea lunii mai, noi tot mai tragem de timp! Imaginati-va cum vor arata orele de recuperare in plina canicula!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Radu Vancu, despre proiectul de ordonanța de urgență pentru profesori: Este vorba de o escrocherie / Eu sper că profesorii nu vor renunța. Ar fi și culmea să renunțe acum, când sunt mințiți și sfidați cu atâta nerușinare, greva sper să continue

Scriitorul Radu Vancu a declarat la B1TV că, după analiza proiectului de ordonanță de urgență publicat în dezbatere, cu oferta pentru profesori a Executivului, acesta nu conține explicit solicitările sindicatelor…
Vezi articolul

Dezbaterile de formă pe legile educației, expuse chiar de ministrul Cîmpeanu. Doar puțin peste 50 de propuneri din cele aproape 1.500 înregistrate în perioada de consultare ar fi fost posibil desprinse în timpul celor 75 de întâlniri din calendarul prezentat de oficial

Ministerul Educației a înregistrat în total, până pe 25 august, în urma perioadei de consultări publice pe proiectele de legi ale educației, 1.486 de seturi de propuneri de schimbare a…
Vezi articolul