Președintele Klaus Iohannis i-a criticat dur pe profesorii care de 9 zile sunt în grevă pentru ca majorările salariale promise și negociate de Ligia Deca să se aplice de acum, așa cum prevedea Legea educației „România educată”. „Cum îndrăznește cineva să puna în dificultate examenele naționale? Este o generație întreagă care dă BAC și trebuie să meargă la facultăți. E o generație intreaga care da Evaluare Nationala. După ce Guvernul le-a dat tot ce au cerut, acum in ce temei mai continuă greva?”, a declarat astăzi, 1 iunie 2023, președintele Klaus Iohannis.
- Amintim că Guvernul PNL-PSD-UDMR a decis astăzi, într-un gest fără precedent, să aprobe, într-o ședință de guvern convocată în mod extraordinar într-o zi liberă, prin Ordonanță de Urgență, majorările salariale etapizate pe 3 ani și respinse deja aseară de profesorii care sunt de 9 zile în cea mai mare grevă din ultimii 18 ani. Abia după ce a aprobat OUG-ul, Executivul condus de fostul general în armată Nicolae Ciucă i-a chemat la discuții la Palatul Victoria pe reprezentanții profesorilor.
Klaus Iohannis, declarații:
- Toată clasa politică a neglijat educația 30 de ani. Prima dată când educația a fost pusă la nivelul care i se cuvine a fost cu ocazia proiectului meu România Educată. Știm toți că educația se face cu mult entuziasm, dăruire, dar nu vine pe gratis. Dascălii trebuie să primească ce li se cuvine. De asta au fost foarte supărați când din proiectul legii educației a fost scoasă partea cu salarizarea. În lege era prevăzută cu salariul mediu. Când a fost scos articolul, oamenii s-au simțit jigniți. De aceea am spus că solicitările lor sunt legitime.
- Greva a arătat politicienilor și românilor că și ei știu să își ceară drepturile. După ce s-a negociat și au fost la mine, cred că s-a văzut cu ochiul liber că s-a schimbat puțin abordarea. Guvernul a decis să le acorde două lucruri importante. Primul e recunoașterea dreptului de a avea o grilă care pornește de la salariul mediu pe economie. Acest lucru a fost deja garantat prin OUG dată azi. Al doilea lucru: până atunci există creșterile salariale prin care primesc 1.000 de lei în plus lunar la salariul. Deci guvernul a avut grijă să rezolve pe termen mediu și lung noua grilă de salarizare, dar și compensație pe termen scurt.
- În plus, guvernul a introdus în noua OUG că legea, chiar dacă apare mai târziu, se garantează că la nivelul anului 2024 cel puțin 40% din creștere va fi realizată efectiv.
- Greva a durat un pic mult. Se pune întrebarea cine negociază pentru dascăli? Fiindcă liderii de sindicat tot vin și tot pleacă, dar ei sunt un fel de interfață. Guvernul le spune ceva sau eu, ei se duc si consultă oamenii. Este extrem de greu de imaginat cum funcționează o negociere pe această bază, de aceea premierul a hotărât corect să dea această Ordonanță, fiindcă a ințeles că sunt solicitări legitime și le garantează indiferent de ce se negociază cu acești reprezentanți.
- Eu sper să se întoarcă la școală, pentru că nu mai au pentru ce să facă greva.
- Cum îndrăznește cineva să puna în dificultate examenele naționale? Este o generație întreagă care dă BAC și trebuie să meargă la facultăți. E o generație întreagă care dă Evaluare Națională. După ce Guvernul le-a dat tot ce au cerut, acum în ce temei mai continuă greva?
VIDEO Criticile adresate de președinte, profesorilor (minutul 17:04):
Declarațiile integrale, aici:
Jurnalist: Aș dori să știu dacă dumneavoastră mai înțelegeți ce se întâmplă în țară, în condițiile în care, am văzut, ministrul de Interne a avut o discuție cu polițiștii care lăsau să se înțeleagă că vor ieși în stradă și după această discuție le-a oferit suficiente fonduri, creșteri salariale încât să nu mai facă grevă, în timp ce profesorii se chinuie deja de aproape două săptămâni să obțină o majorare salarială consistentă sau satisfăcătoare și nu reușesc acest lucru – au discutat inclusiv cu dumneavoastră, au ieșit nemulțumiți. Cine greșește, abordarea Guvernului, a ministrului de Finanțe, ministrului Educației, a întregului Guvern?
Președintele României: Întreaga clasă politică a neglijat educația timp de 30 de ani aproape. Prima dată când educația a fost pusă la nivelul care i se cuvine a fost cu ocazia programului meu sau proiectului meu „România Educată”. Acum, sigur, știm cu toții că educația se face cu mult entuziasm, cu multă dăruire. Este foarte valoroasă, dar nu vine pe gratis. Și dascălii trebuie să primească ce li se cuvine. De asta oamenii au fost foarte supărați când, în Parlament, din proiectul legii a fost scoasă exact partea cu salarizarea, fiindcă acolo inițial a fost prevăzut într-un articol că salarizarea în învățământ la nivel de debutant începe de la salariul mediu pe economie. Cred că este de foarte mult bun simț să nu începi de sus, să începi din medie. Când a fost scos acest articol, oamenii s-au simțit jigniți și de aceea am spus din capul locului că solicitările lor sunt legitime. Deci, odată și odată trebuie să vedem că li se cuvine mai mult decât au primit până acum. Asta este partea de bază, principială. Greva a arătat politicienilor și românilor că și dascălii știu să-și ceară drepturile.
După ce s-a negociat în repetate rânduri și după ce au fost la mine și am discutat cu Guvernul, cred că s-a văzut cu ochiul liber că s-a schimbat un pic abordarea. Guvernul a decis să le acorde, în principiu, două lucruri importante. Primul, care nu este foarte dezbătut în public, dar mie mi se pare cel mai important, este recunoașterea prin act normativ a dreptului de a avea o grilă de salarizare care pornește de la salariul mediu pe economie și asta îi va pune pe dascăli exact acolo unde le este locul natural în ecosistemul economic. Deci, încă o dată, acest lucru a fost garantat deja prin ordonanța de urgență care s-a dat astăzi. Al doilea lucru tot ușor de înțeles, oamenii au spus, bun, și până atunci? Și până atunci există creșterile salariale care au fost statuate astăzi prin ordonanță de urgență prin care cadrele didactice primesc lunar 1.000 lei în plus la salariu și personalul nedidactic primește, cred că sunt 400 lei lunar.
Deci Guvernul a avut grijă să rezolve pe termen mediu și lung grila de salarizare care va fi în noua legea salarizării unice, dar a avut grijă și pe termen scurt, să existe această compensație în plus, fiindcă oamenii, pe bună dreptate, au spus, când va apare noua lege? Și Guvernul a introdus în această ordonanță că legea, chiar dacă apare poate mai târziu și poate se acordă aceste creșteri doar în tranșe, totuși se garantează că la nivelul anului 2024 cel puțin 40% din această creștere pe noua grilă va fi realizată efectiv. Deci sunt trei lucruri foarte importante. Greva a durat un pic mult și se pune întrebarea cine negociază pentru dascăli, fiindcă liderii de sindicat tot vin și tot pleacă, dar ei sunt doar un fel de interfață, cum sunteți voi, media: Guvernul le spune ceva sau eu, ei se duc și consultă oamenii.
Este extrem de greu de imaginat cum poate să funcționeze o negociere pe această bază. De aceea, Premierul a hotărât, foarte corect, să dea această ordonanță indiferent cum se negociază. De ce? Fiindcă noi toți, și eu, și Guvernul, și coaliția, fiindcă a fost Premierul împreună și cu Președintele Camerei în discuție, au înțeles că sunt solicitări legitime și le garantează, indiferent de ce se negociază cu acești reprezentanți ai sindicatelor. Eu sper să se înțeleagă bine această chestiune la nivelul sistemului și oamenii să se întoarcă de marți la școală, fiindcă nu mai au pentru ce să facă grevă.
Pe termen mediu și lung s-a garantat, pe termen scurt s-au dat creșteri, iar pentru anul 2024 s-au dat în scris, prin ordonanță, garanții că Guvernul se va ține de ce a promis și atunci eu cred că foarte mulți dascăli, care oricum au considerat că deja este prea mult ce a fost, se vor întoarce pur și simplu la școală și bine fac. În afară de asta, cum îndrăznește cineva să pună în dificultate examenele naționale? Este o generație întreagă care trebuie să dea BAC și să meargă la universități. Deci, îi punem în dificultate? Este o generație întreagă care dă examenul de capacitate. După ce Guvernul le-a dat tot ce au cerut, încă o dată, le-au dat tot ce au cerut, acum în ce temei să mai continue greva? Și dacă liderii de sindicat naționali și județeni nu se înțeleg între ei, dascălii vor înțelege foarte bine acest semnal. Și ca să vă răspund și la treaba cu poliția, în învățământ, în educație, pe Legea 153, cea existentă, cu salarizare unică, sistemul educațional a fost deja la maxim de anul trecut. Deci, încă de anul trecut Guvernul Ciucă a crescut toată grila până la maxim. Nu același lucru se întâmplase la polițiști. Și ceea ce s-a discutat și s-a negociat cu polițiștii este să fie ei aduși la grila deja existentă. Deci sunt două lucruri foarte diferite. La polițiști li se dă pe vechea lege ce trebuia să se mai completeze până sus, lucru care pentru educație s-a întâmplat deja în 2022, iar creșterea de 1.000 sau 400 lei este deja peste grila existentă acum în Legea 153.
Jurnalist: Era diferența de abordare, dacă îmi permiteți. La polițiști nici nu a fost nevoie să iasă în stradă și s-au găsit soluții, profesorii au avut nevoie de două săptămâni aproape ca să li se dea ceea ce au cerut, deși putea să li se dea de la început.
Președintele României: Nu vreau să fac aprecieri asupra modului de organizare a sindicatelor din diferite sectoare.
Jurnalist: Greva din educație a creat un tumult și pe scena politică și, astăzi, după ultimele decizii de care aminteați și dumneavoastră, aceste ordonanțe de urgență adoptate de Guvern, Guvernul a anunțat, negocierile cu profesorii s-au încheiat, sindicatele au anunțat greva continuă. Nu știm ce se va întâmpla de luni încolo. Am văzut și profesorii foarte nervoși când au ieșit liderii de la discuțiile cu dumneavoastră, zilele trecute, deși liderii păreau împăciuitori și spuneau că au promisiuni și garanții din partea dumneavoastră, profesorii spuneau: „nu ne ajung aceste garanții, vrem să vedem acte normative cu ceea ce am cerut noi”.
Președintele României: Deci, dincolo de aceste solicitări, acum actul este publicat în Monitorul Oficial.
Jurnalist: Da, întrebarea pe care voiam să v-o pun este ce se va întâmpla pe scena politică cu rotativa? A fost deja amânată, va merge în continuare? Credeți că ar trebui să pornească de săptămâna viitoare calendarul sau ar trebui oare amânată pentru la toamnă, pentru că asta spun liderii politici? Dacă nu se face până la finalul lunii iunie, greu de crezut că se mai va mai face până la toamnă.
Președintele României: Se va face. Se va face, rotația se va face. Nu există niciun fel de complicație și problemă în interiorul coaliției și vă spun aceste lucruri fiindcă am discutat cu ei. Deci rotația se va produce, dar toți s-au înțeles că nu se poate rezolva și negocierea acestei greve, care se dovedește a fi foarte dificilă din multe motive și rotația, în același timp, dar clasa politică a înțeles solicitările dascălilor, Guvernul a înțeles, coaliția a înțeles, a acționat. Deci, repet, ceea ce au tot cerut – act normativ publicat în Monitorul Oficial – s-a dat, este publicat, se poate citi, este lege. Iar negocierile politice pentru rotație vor fi finalizate cât de curând și se va trece la treabă.
Jurnalist: Ideea Summitului de astăzi este și despre bunăstarea europeană, respectiv bunăstarea regională. În România putem fi mai prosperi dacă folosim bine banii din PNRR. Cu toate acestea, România întârzie, conform termenelor din PNRR, reformele, mă refer, de pildă, la cea a pensiilor speciale sau chiar la legea salarizării. Riscăm să pierdem acești bani?
Președintele României: După părerea mea, nu riscăm acest lucru. Că unele reforme se negociază mai greu într-o coaliție de trei partide, cred că este destul de ușor de înțeles, dar, pe de altă parte, politicienii – și asta este impresia mea – au înțeles că fără aceste reforme nu se poate continua și sunt plin de speranță că vor fi îndeplinite toate așa-numitele jaloane pentru a primi banii din PNRR. Ar fi foarte, foarte păcat să nu se realizeze, fiindcă a fost foarte complicat de negociat pentru acești bani. Este o sumă imensă de care trebuie să beneficieze România și românii.
Jurnalist: M-aș întoarce puțin la greva profesorilor, pentru că și dumneavoastră ați fost dascăl. Ligia Deca, ministrul Educației, spunea că nu vom putea să evităm reprogramarea examenelor și prelungirea anului școlar, în cazul în care această grevă continuă. Profesorii vor ieși în continuare în stradă, după cum spuneau, și vor continua greva. V-aș întreba, în contextul proiectului „România Educată”, ce salariu considerați dumneavoastră că ar trebui să aibă un cadru didactic, astfel încât să fie mulțumit, să nu mai continue greva și, de asemenea, să se descurce, având în vedere inflația din țara noastră?
Președintele României: Sunt exact salariile care au fost discutate și promise că vor exista în noua lege a salarizării unice, unde grila, știți, probabil, grila se construiește începând de la cel mai mic salariu, este cel al debutantului, dacă acesta va fi ridicat la salariul mediu brut pe economie, atunci, grila se construiește de acolo în sus și, evident, locul dascălului în societate va fi mai bine definit și prin această nouă grilă prin care se calculează salariile.