Președintele Klaus Iohannis are astăzi “întrevedere cu partenerii de dialog social din zona educației și cu reprezentanții organizațiilor neguvernamentale implicate în Proiectul „România Educată””. Discuțiile sunt programate la ora 16:00 la Palatul Cotroceni, anunță administrația prezidențială.
Instituția nu precizează cine sunt, concret, ONG-urile chemate astăzi la consultări pe marginea noului proiect România Educată, așa cum a rezultat el din dezbateri.
Aceasta este a treia zi de consultări. În urmă cu o zi, la discuții la Cotroceni au fost prezenți președinții celor două Camere ale Legislativului și mai mulți membri ale comisiilor de învățământ din Senat și Camera deputaților, potrivit fotografiilor publicate de Administrația Prezidențială.
La prezidiu au fost președintele Iohannis, consilierul prezidențial pentru educație și cercetare, Ligia Deca și ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu (detalii aici).
În prima zi de consultări, la Cotroceni au fost invitați liderii coaliției de guvernare.
Calendarul consultărilor convocate de președintele Klaus Iohannis, privind România educată:
- Luni, 5 iulie 2021, de la ora 17:00, la Palatul Cotroceni, întrevedere cu liderii coaliției de guvernare;
- Marți, 6 iulie 2021, de la ora 16:00, la Palatul Cotroceni, întrevedere cu conducerea Parlamentului și cu membri ai Comisiilor de Învățământ din cele două camere;
- Miercuri, 7 iulie 2021, de la ora 16:00, la Palatul Cotroceni, întrevedere cu partenerii de dialog social din zona educației și cu reprezentanții organizațiilor nonguvernamentale implicate în Proiectul „România Educată”.
Informații de background
Discuțiile de la Cotroceni vin la 7 ani după ce Klaus Iohannis și-a preluat primul mandat de președinte cu promisiunea că va realiza proiectul România Educată, care să transforme învățământul din România. În 2018, Iohannis a pus în dezbatere trei documente programatice, care până la această oră nu au produs niciun efect concret.
Consilierul prezidențial Ligia Deca a anunțat în urmă cu o zi, pe 6 iulie 2021, principalele noutăți din proiectul “România Educată” care va fi înaintat săptămâna aceasta de Cotroceni Guvernului, pentru a fi aprobat prin Memorandum. Aceasta a declarat oficial că noul proiect România Educată, așa cum a rezultat în urma dezbaterilor de până acum, prevede introducerea unor rute flexibile la nivelul liceului. Concret, elevii să se poată transfera de la liceul tehnologic sau școala profesională la care au intrat, la un liceu teoretic, dând o examinare la transfer.
O altă noutate este înlocuirea Bacalaureatului actual cu un BAC unic pentru toți absolvenții de liceu, pe care sa îl poată susține și elevii de la școlile profesionale sau liceele tehnologice.
Noua formă a proiectului România Educată va fi adoptată săptămâna viitoare de Guvern, prin Memorandum, iar coaliția de guvernare și-a exprimat la discuțiile de ieri „dorința ca în 2 ani să avem așezată reforma pe făgaș, cu o implementare a legislației” și un anumit nivel de aplicabilitate, a anunțat Ligia Deca.
Oficialul a afirmat că nu există încă o decizie cu privire la modalitatea în care proiectul România Educată va fi implementat concret: sub forma unei noi legi a educației, sub formă de modificări aduse actualei legi a educației sau aduse legii educației în varianta inițială din 2011.
În ceea ce privește data la care România Educată va fi transformata în element legislativ, Deca a declarat că „termene exacte vor fi asumate în Memorandumul pe care guvernul îl va semna săptămâna viitoare”.
Întrebată dacă există și discuții cu opoziția pe acest proiect, aceasta a afirmat că la dezbaterile de astăzi de la Cotroceni au fost invitate comisiile de învățământ din Parlament, „în integralitate”.
Raportul oficial “România Educată” publicat de administrația prezidențială în decembrie 2018 era format din 3 documente, pe care le puteți descărca de mai jos:
- Raport România Educată: Viziune și strategie 2018-2030
- Rapoarte tehnice – România Educată
- Scurtă prezentare a Raportului România Educată
Sursă foto: Administrația Prezidențială