Președintele Klaus Iohannis a luat act de demisia lui Sorin Cîmpeanu și l-a numit interimar pe Sebastian Burduja la Ministerul Educației

1.071 de vizualizări
Sursă foto: presidency.ro
Președintele Klaus Iohannis a semnat vineri decretul prin care a luat act de demisia lui Sorin Cîmpeanu, iar luni va fi protocolul de predare – primire a ministerului, anunță ministerul cercetării, într-o notă transmisă jurnaliștilor. Tot luni, președintele Iohannis deschide anul universitar la Universitatea de Arhitectură, în București. Este prima ieșire anunțată a Șefului statului după demisia lui Cîmpeanu.

Președintele a semnat decretul prin care a luat act de demisia lui Sorin Cîmpeanu după ce acesta a plagiat într-un curs universitar din care și-a însușit mare parte din conținut și a semnat și decretul de numire a lui Sebastian Burduja, interimar până când președintele va accepta propunerea coaliției.

Cele două decrete au apărut în Monitorul Oficial vineri seara:

Luni, la ora 11, șeful statului participă la deschiderea de an universitar a Universității de Arhitectură și Urbanism “Ion Mincu” din București, iar potrivit presidency.ro, președintele va ține un discurs. Klaus Iohannis nu a avut nici o ieșire publică până în prezent după demisia ministrului Educației, în plin scandal de plagiat. Sebastian Burduja este al patrulea ministru interimar care deschide anul universitar, după Emil Boc în perioada octombrie – decembrie 2009, Rovana Plumb în perioada septembrie – noiembrie 2018 și Daniel Breaz în perioada august – noiembrie 2019.

Tot luni, în prima parte a zilei de luni va avea loc protocolul de predare-primire între ministrul actual al Inovării și Cercetării, Sebastian Burduja, și ministrul demisionar al Educației, Sorin Cîmpeanu, se transmite într-o notă a ministerului Cercetării.

Amintim, ministrul Educației Sorin Cîmpeanu și-a prezentat demisia în urmă cu două zile,joi seara, pe Facebbok, iar premierul i-a acceptat-o, numindu-l interimar pe ministrul Cercetării, Inovației și Digitalizării, Sebastian Burduja.

Președintele așteaptă o propunere care ar putea fi din partea PNL sau PSD. Conform surselor Edupedu.ro, președintele o susține în acest moment pe funcție pe consiliera sa Ligia Deca. Pe de altă parte, Gigel Paraschiv, protejatul lui Sorin Cîmpeanu la Ministerul Educației, a fost propus de liderul PSD Marcel Ciolacu să preia funcția de ministru al Educației. Sursele noastre mai spun că Gigel Paraschiv, secretar de stat responsabil cu învățământul universitar de mai bine de 10 ani, și Ioana Lazăr, secretarul general al Ministerului Educației, au fost chemați la discuții la Guvern în această dimineață de premierul Nicolae Ciucă.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Elevul și părintele pot să-și imagineze că dezvoltă un curriculum de origami, spune directoarea Dana Bobocea: Dacă eu nu am specialist în origami, cum pot eu să-l propun în oferta educațională? Managerul de școală este cel care știe pe ce resurse se bazează

Dana Bobocea, directoarea Colegiului Național Grigore Moisil din București, a vorbit la Prima TV, în emisiunea Viitor pentru România cu Nicoleta Călugăreanu, despre planurile-cadru 2025: „Elevul și părintele pot să-și imagineze…
Vezi articolul

Premiile liceenilor români la Campionatul mondial de robotică din Texas, Statele Unite, motiv de mândrie pentru ministrul Educației, deși pentru ministerul pe care îl conduce ei nu există. Nu primesc finanțarea participării, nicio recunoaștere, nicio bursă olimpică, nicio recompensă

Trei echipe de elevi de liceu au participat zilele trecute la Campionatul mondial de robotică ”First Tech Challenge” 2023 din orașul Houston, statul Texas, Statele Unite, și s-au întors recent…
Vezi articolul

Secretarul de stat Sorin Ion se întreabă dacă nota la română este relevantă pentru elevii de la mate-info care au medii egale de admitere la liceu / Pentru admiterea la liceu 2023, nota la limba română a fost primul criteriu de departajare stabilit de Ministerul Educației

Sorin Ion, secretar de stat în Ministerul Educației, se întreabă dacă nota la română este relevantă pentru elevii de la mate-info care au medii egale de admitere în clasa a…
Vezi articolul

Cîmpeanu, despre plata orelor remediale din programul Școala după școală: Au fost făcute plăți integrale către patru județe, parțiale către alte 10 județe / Procesul de verificare, extrem de lent, inadvertențele, de ordinul sutelor de mii

Au fost făcute plăți integrale către patru județe, parțiale către alte 10 județe, iar procesul de verificare a documentelor de raportare este „extrem de lent” și inadvertenţele ar fi de…
Vezi articolul